Pretentii. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 795/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 768/R
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul J. D. împotriva sentinței civile nr. 6353/CA din 11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrativ în dosarul nr._, având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2014, apoi având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 5 martie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că, prin sent. civ. nr. 6353/CA din 11.12.2013, Tribunalul B. a respins cererea formulată de reclamantul J. D., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE B., a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că
Reclamantul a achitat la data de_ o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 1799 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Mercedes înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE, stabilită prin decizia de calcul al taxei de poluare nr. 33/11.01.2013 emisă în urma cererii reclamantului din data de 11.01.2013.
După achitarea taxei, la data de 21.01.2013, reclamantul a solicitat restituirea taxei.
Prin adresa nr. 3259/28.02.2013 pârâta a refuzat restituirea.
Prin urmare, instanța va analiza dacă refuzul pârâtei de soluționare pozitivă a cererii reclamantului i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 TFUE invocat în cererea de chemare în judecată.
Reclamantul solicită restituirea taxei pentru emisiile poluante, la data achitării taxei fiind în vigoare dispozițiile Leg. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante așa încât pe calea acțiunii pot fi analizate doar aspectele avute în vedere de pârâtă la manifestarea refuzului de restituire, ca act administrativ atipic.
Așadar, legislația ce va fi avută în vedere la analiza caracterului justificat/nejustificat al refuzului autorității publice pârâte va fi cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data achitării taxei de reclamant,_, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._13.
În drept, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, Tribunalul a constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că a analizat compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2012, se elimina regimul fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Prin OUG nr. 1/2012 dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.12 până la 01.01.2013, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența CJUE. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.
Prin urmare, după data de 01.01.2013 legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, care, așa cum s-a arătat anterior a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior.
În consecință, față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 în forma aplicabilă la data achitării taxei nu sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei este unul justificat, astfel că acțiunea reclamantului a fost respinsă conform celor de mai jos.
Față de soluția dată cererii principale, cererea de chemare în garanție a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Jigărea D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 3041 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea deoarece aceasta era fondată. Refuzul pârâtei nu este justificat în condițiile în care taxa de poluare a cărei plată i s-a solicitat restricționează libera circulație a mărfurilor între statele europene. A considerat că instanța de fond a apreciat greșit că argumentele sale privind neconformitatea taxei de poluare cu normele comunitare nu sunt fondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat este nefondat.
Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică raportat la actele dosarului și la dispozițiile legale în materie.
Față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză, îl constituie legalitatea taxei de poluare pretinsă reclamantului, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia se calculează această taxă cu normele comunitare, taxă pe care acesta ar fi trebuit să o achite, conform răspunsului pârâtei, la data la care a depus cererea de înmatriculare.
Pentru a stabili dacă în speță este vorba despre un refuz nejustificat, este necesar a se verifica legalitatea taxei pretinse reclamantei prin raportare la actul normativ aplicabil la data depunerii cererii la pârâtă, or, la data respectivă, era în vigoare Legea 9/2012, în condițiile în care, potrivit art. 1 din O.G. nr. 1/2002 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, termenul prevăzut pentru suspendarea acestui act normativ se împlinise (1 ianuarie 2013).
În primul rând, se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării taxei pentru emisii poluante, dispozițiile Legii nr. 9/2012 fiind aplicabile.
Analizând dispozițiile incidente din Legea nr. 9/2012, instanța a avut în vedere că potrivit disp. art. 4 alin.2 din lege – „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”, iar art. 2 lit. i definește noțiunea de primă transcriere ca fiind vorba despre - „primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de fond a reținut că pentru înmatriculările („prima transcriere”, în terminologia legii) de autovehicule rulate care au loc după data de 1 ianuarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii 9/2012) se achită taxa în cazul în care aceasta nu a fost deja plătită, fiind lipsit de relevanță de unde este cumpărat autovehiculul, respectiv din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, adică din import.
Or, o astfel de dispoziție legală, înlătură evident discriminarea existentă anterior cu privire la mașinile din import, în condițiile în care instituie un regim unic pentru toate mașinile second hand indiferent de unde sunt cumpărate, taxa urmând a nu fi plătită decât în ipoteza în care a mai fost plătită deja.
Ca atare, comparativ, dacă anterior în regimul O.U.G. nr. 50/2008, în ceea ce privește mașinile second hand cele cumpărate din alt stat membru achitau taxa, iar mașinile identice cumpărate din România nu o plăteau, în regimul juridic prezent reglementat de Legea nr. 9/2012 toate mașinile rulate achită taxa indiferent de unde au fost cumpărate, evident cu excepția cazului în care taxa a fost deja plătită, rațiunea fiind aceea ca taxa pentru un anumit autovehicul să fie plătită în România doar o singură dată.
Prin urmare, o persoană care va dori să cumpere un anumit autovehicul second hand cu anumite caracteristici, va putea alege dacă va cumpăra mașina respectivă din România sau din Germania, iar cumpărătorul respectiv va achita taxa în cazul în care aceasta nu a mai fost deja plătită în România.
Raportat la jurisprudența comunitară în materie, este esențial a se avea în vedere că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărui stat membru în parte, iar în ceea ce privește taxa de poluare pentru autovehicule fiecare stat are dreptul de a stabili regimul acestora, legislația europeană neinterzicând instituirea taxei, ci stabilind doar dezideratul ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct sau indirect produselor interne similare. În acest sens, în cauzele C-402/09 și C-263/10, instanța europeană a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Cu alte cuvinte, instituirea unei taxe este neconformă art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene doar în cazul în care modul în care este reglementată descurajează importul, adică punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre comparativ cu cele cumpărate de pe piața internă.
Or, această situație nu se mai regăsește raportat la dispozițiile Legea nr. 9/2012, având în vedere că în modul actual de reglementare a taxei aceasta se achită pentru toate mașinile second hand indiferent de unde au fost cumpărate, dacă nu a mai fost deja plătită.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Nici susținerea că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12), obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante nu este fondată. Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege.
Totodată, reclamantul nu a dovedit încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant J. D. împotriva sent. civ. nr. 6353/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red:LP/6.03.2014
Dact: MD/6.03.2014 – 2 ex.
Jud fond: A.T.V.
M.D. 05 Martie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 2483/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 536/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
