Pretentii. Decizia nr. 399/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 15027/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 399/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 4860/CA/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus de către recurentul reclamant B. G. prin serviciul de registratură al instanței diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr._ din 28.01.2014
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 6 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4860/CA/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. B. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP B., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Tribunalul a mai arătat că dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constat, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal și că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE (fost 90) prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Tribunalul a mai reținut că prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, însă prin OUG nr. 1/2012, dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.2012, până la 01.01.2013. Totodată, art. 2 din OUG nr. 1/2012 recunoaște dreptul la restituirea integrală a taxei achitate până la apariția acestui act normativ, astfel că prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
În speță însă, cele două vehicule achiziționate de reclamant au fost înmatriculate în Elveția,țară care nu este membră UE,nefiind aplicabile dispozițiile Tratatului CE/Tratatului FUE invocate,motiv pentru care tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. G., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, a arătat că soluția instanței se bazează numai pe faptul că Elveția nu face parte din Comunitatea Europeană și nu este semnatară a Tratatului TFUE,fără să aibă în vedere că România și Elveția au încheiat în vederea evitării dublei impuneri a persoanelor rezidente două convenții (legea 60/1994 și legea 261/2011) prin care se statuează ilegalitatea dublei impuneri privind impozitele cetățenilor celor două state. Prin asociere,legislația privind nelegalitatea dublei impuneri ar trebui extinsă și asupra circulației mărfurilor.
Mai arată că Elveția percepe o taxă vamală la introducerea autovehiculului în Elveția,ceea ce dovedește că proprietarul anterior a achitat taxe către statul de unde provin cele două vehicule în discuție,așa încât nu se poate afirma că autovehiculele sunt la prima înmatriculare într-un stat ce nu este parte a TFUE sau nu face parte din Comunitatea Europeană. Taxele percepute de ANAF sau de către Autoritatea Națională a Vămilor sunt considerate în aceste condiții ca fiind dublă impunere.
Apreciază că OUG 50/2008 în baza căreia a achitat taxa de poluare este discriminatorie,nefiind aplicabilă autovehiculelor deja înmatriculate în România. Discriminatoriu este și faptul că ordonanța prevede taxe infime pentru autovehiculele cu norma de poluare E6,E5 și E4,în comparație cu taxa pe care trebuie să o achite reclamantul.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Arată că reclamantul s-a adresat organului fiscal la data de 30.12.2010 și respectiv 15.10.2012 prin care a solicitat calcularea taxei de poluare pentru cele două autovehicule,fiind emise decizii de calcul pentru suma de 2815 lei și respectiv 4405 lei,necontestate de recurentul-reclamant.
Plata taxei instituită de OUG 50/2008 are caracter imperativ ,iar cererea de restituire nu are suport legal.
În concluziile scrise, reclamantul arată că adoptarea taxei de primă înmatriculare este nelegală și în raport de alte tratate internaționale la care România este parte cum este Acordul General pentru Tarife și Comerț care obligă țările membre să reducă,să elimine sau să consolideze taxele vamale și să înlăture restricțiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce,tratat la care este parte atât România cât și Elveția.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice B. restituirea a două taxe de poluare achitate la data de 16.02.2011 și respectiv 31.10.2012, în temeiul OUG 50/2008 și respectiv al Legii nr. 9/2012, în vederea înmatriculării a două autovehicule second-hand înmatriculate anterior în Elveția, cerere formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, fiind învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurentul a invocat ca motiv de recurs faptul că dispozițiile dreptului comunitar trebuie aplicate și în situația în care autovehiculul provine dintr-un stat din afara Comunității Europene.
Aceste susțineri nu pot fi primite.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2013) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2 din legea 9/2012 prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012 s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Instanțele din România au constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012, astfel cum au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012, sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante este unul nejustificat.
Acest cadrul legal care permite restituirea taxei de poluare sau a taxei de emisii poluante nu există în cazul autovehiculelor înmatriculate anterior în Elveția.
Nefiind stat membru a Uniunii Europene,Elveției nu i se aplică dispozițiile Tratatului Uniunii Europene, și implicit nici prevederile art 110 (fost art 90 din TCE) care interzic taxele discriminatorii și protecționiste.
Deși Elveția este stat membru al Asociației Europene de Liber Schimb (AELS),nu este semnatară a Acordul privind Spațiul Economic European, înființat în 1 ianuarie 1994 ca o modalitate de integrare între statele Asociației Europene de Liber Schimb (AELS) și Comunitatea Europeană (ulterior, Uniunea Europeană). Acordul privind Spațiul Economic European permite țărilor AELS să participe la piața internă fără a adera la UE.
Acquis-ul comunitar ( ansamblul de drepturi și obligații asumate de statele membre ale Uniunii Europene, normele juridice ce reglementează activitatea Comunităților Europene și a instituțiilor UE, acțiunile și politicile comunitare privind libertățile fundamentale) se aplică și în Spațiul Economic European în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor,a persoanelor,serviciilor și capitalurilor.
În consecință,Elveția nefiind membră a Uniunii Europene și nici a Spațiului Economic European, corect a reținut instanța de fond că dispozițiile Tratatului nu sunt aplicabile.
Cât despre dubla impunere invocată de recurent ca urmare a achitării taxelor vamale, această susținere nu are legătură cu obiectul cauzei și,în plus,bunurile importate în statele membre ale UE dintr-o țară terță sunt supuse Tarifului Vamal Comun.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 4860/CA/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr.4860/CA/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. I. M. M. C.
Grefier
C. R.
Red/M.C/28.03.2014
Tehnored/CR/ 28.03.2014/ 2 ex.
Jud. fond. D. U.
| ← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... | Pretentii. Decizia nr. 1830/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
