Anulare act administrativ. Decizia nr. 356/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 14832/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 356/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 04 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
C. E. C. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. împotriva sentinței civile nr. 4439/CA/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2014, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04 februarie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4439/CA/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ s-a admis contestația formulată de contestatoarea D. D.-V. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. și în consecință:
A fost anulată în parte Decizia de impunere nr._/12.06.2012 emisă de intimată, cu privire la suma totală de 3.050 lei compusă din: 2026,77 lei reprezentând majorări, 425,50 lei reprezentând dobândă și 598,46 lei reprezentând penalități de întârziere.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin Decizia de impunere nr._/12.06.2012 (f.5-6) intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. a stabilit în sarcina contestatoarei D. D.-V. obligația de plată a sumei de 986 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de persoane fizice din venituri din profesii libere și comerciale aferente anilor 2007-2011, 2026,77 lei reprezentând majorări, 425,50 lei reprezentând dobândă și 598,46 lei reprezentând penalități de întârziere
Contestatoarea a formulat plângere prealabilă (f. 4), la care nu a primit răspuns, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
La soluționarea contestației, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 257 din Legea nr.92/2006, invocate în Decizia de impunere, potrivit cărora:
„(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
b). veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
Instanța a reținut că Decizia de impunere a fost emisă în baza art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de Sănătate, în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de Sănătate, aprobat prin HG. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin.(5) și art.18 pct.36), text de lege pe care, într-o decizie de speță (nr.3878/2010) ÎCCJ l-a considerat ca fiind legal.
Contestatoarea nu a invocat faptul că nu ar fi obținut venituri din activități independente și nici că nu ar datora debitul principal, ci că accesoriile sunt greșit calculate, în condițiile în care pentru întreaga perioadă 2008-2011 a făcut plăți.
Cu privire la sumele pretinse cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere, instanța a reținut dispozițiile art. 41 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru stabilirea documentației justificative pentru dobândirea calității de asigurat, potrivit cărora: „(2) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatorii și asiguratorii care au obligația plății contribuției, aceștia datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale”.
Instanța a reținut însă că, intimata nu și-a îndeplinit obligația de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, așa cum stipulează prevederile art. 222 din Legea nr.95/2006: ,, Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.”
Chiar dacă acest text de lege nu prevede sancțiunea pentru lipsa de informare anuală, instanța a apreciat că intimata nu poate percepe și impune contestatoarei obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități, care reprezintă sancțiuni aplicate contribuabilului, pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată principală, pornindu-se de la premisa că în situația în care contestatoarea ar fi avut cunoștință de existența unei obligații de plată ar fi achitat-o în termenul legal.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din actele de la dosar (chitanțe de plată și chiar din cuprinsul deciziei de impunere contestate) s-a reținut că contestatoarea a făcut în permanență plăți pentru debitul principal ce i-a fost adus la cunoștință.
Pentru toate aceste considerente și în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a apreciat fondată prezenta contestație, astfel că a admis-o, conform celor din dispozitiv.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
În motivare, a arătat că au calitatea de asigurat conform art. 211 din Legea nr. 95/2006 toți cetățenii români cu domiciliul în țară, invocând totodată aplicarea OUG nr. 150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, conform cărora persoanele care realizează venituri din profesii liberale datorează contribuție la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, calculată ca și cotă asupra acestor venituri.
În plus, se mai arată că reclamanta avea obligația de a declara și plăti această contribuție și că a fost identificată cu venituri din profesii libere aferente perioadei 2007-2010 potrivit informaților puse la dispoziție chiar de aceasta, iar de la ANAF s-au primit informații la 19.01.2012 privind regularizarea anului 2010 precum și venitul estimat pentru anul 2011.
Recurenta a mai arătat că decizia a fost emisă cu privire la anii 2010 și 2011 în baza informațiilor primite de la ANAF, în condițiile în urma preluării bazelor de date prin protocol, iar debitul a fost determinat în raport de legislația aferentă perioadei respective.
În plus, recurenta a mai arătat că nu putea să își îndeplinească obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind informarea anuală asupra nivelului obligațiilor, decât în ipoteza în care contribuabilul ar fi depus declarațiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Mai mult obligația de plată se naște de la data realizării venitului astfel că nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare ar contraveni principiului nemo censetur ignorare legem, neputând interveni sancțiunea drastică a anulării parțiale a actului administrativ sub aspectul accesoriilor.
În drept a fost invocată aplicarea c.pr.civ. și legislația specială - OUG nr. 150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata reclamantă legal citată nu a formulat întâmpinare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ. și recursul declarate în cauză, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de reclamanta pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform ar. 257 din Legea nr. 95/2006 intimata reclamantă avea obligația de a declara veniturile realizate din profesii liberale și de a achita contribuția datorată la FNUASS calculată ca procent aplicat la cuantumul acestora, însă, deși recurenta susține că această obligație de declarare trebuia îndeplinită exclusiv la structurile sale, prin înregistrarea declarațiilor contribuabililor privind cuantumul veniturilor realizate, această susținere nu este corectă.
Potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 „ persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția ANAF, respectiv a organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.”
Prin urmare, din interpretarea gramaticală a acestei norme, astfel cum corect a reținut și tribunalul, rezultă că declarația de venituri care să fie avută în vedere la stabilirea sumei de plată la FNUASS se putea depune și la AFP B., nu doar la CASJ B., fapt rezultat din folosirea conjuncției „sau”.
Recurenta nu justifică în nici un fel de ce, deși recunoaște, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, că avea încheiat încă din anul 2007 Protocol cu ANAF și deși se recunoaște că în perioada 2007-2010 intimata reclamantă a depus chiar la CASJ declarații de impunere ce puteau fi verificate în baza aceluiași protocol, nu a emis măcar începând cu acel an decizii de impunere, ci a făcut acest lucru abia din 2012 în condițiile în care reclamanta a dovedit că a făcur în permanență plăți cu titlu de contribuție.
Astfel pe de o parte, lipsa de diligență a CASJ care deși a primit plăți periodice nu a procedat la verificarea corectitudinii cuantumului contribuției plătite, iar pe de altă parte, că lipsa de colaborare între organele fiscale teritoriale și casele de asigurări județene în transmiterea informațiilor înregistrate până în anul 2012 nu poate fi imputată contribuabilului, cât timp acesta și-a îndeplinit obligația de a declara veniturile realizate la unul dintre cele două organe stabilite alternativ de către legiuitor în acest scop și mai mult a și făcut plăți voluntare cu titlu de contribuție.
Prin urmare, Curtea va înlătura motivul de recurs invocat de recurenta CASJ B. referitor la inaplicabilitatea în cauză a art. 222 din Legea nr. 95/2006. În opinia Curții, această normă este pe deplin aplicabilă cât timp contribuabilul a depus declarația de venit la unul din organele stabilite de art. 261 alin. 5 din același act normativ în acest sens – organul fiscal teritorial (AFP) sau casa județeană de asigurări de sănătate, lipsa de colaborare dintre organele statului în transmiterea informațiilor neputând genera accesorii în sarcina contribuabililor, ca urmare a emiterii cu întârziere a deciziilor de impunere.
Mai mult, se validează raționamentul instanței de fond în sensul că reclamantei nu i se pot imputa accesorii, a căror rațiune este sancționarea depășirii scadenței, în condițiile în care nu i s-a adus la cunoștință vreo rectificare a cuantumul debitului principal, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că reclamanta a achitat fără întârziere sumele ce i s-au pus în vedere cu titlu de debit principal.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B..
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. împotriva sentinței civile nr. 4439/CA/24.09.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
Lorența B. C. E. C. R. Grațiela M.
Grefier
G. P.
Red. RGM/04.02.2014
Tehnored. G.P/05.02.2014 /2 ex
Jud Fond: M.L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 100/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 886/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
