Obligaţia de a face. Decizia nr. 782/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 782/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 2243/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 782/R DOSAR NR._
Ședința publică din 5 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte - M. R. - judecător
- I. Ț. - judecător
- L. P. - judecător
- M. C. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul R. C.-G. împotriva sentinței civile nr. 4318/CA din data de 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că recurentul reclamant R. C.-G. a depus la dosar, prin același serviciu al instanței, notă de ședință la care a anexat dovada înregistrării cererii de înmatriculare a autovehiculului la instituția intimată.
De asemenea, a arătat că intimata pârâtă Instituția P. Județului B.- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a depus la dosar, prin același serviciu al instanței, notă de ședință la care a anexat copie a adresei nr._/18.02.2013 emisă de această instituție și a cererii de înmatriculare a autovehiculului fără plata taxei privind emisiile poluante, formulată de reclamant.
S-a mai arătat că s-a depus la dosar concluzii scrise formulate și înaintate prin fax de către recurentul reclamant R. C. G.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 4318/CA/17.03.2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R. C. G. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. jud. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B., cu privire la înmatricularea autoturismului reclamantului marca VOLVO, nr. de identificare YV1RS_, țara de proveniență Spania, fără plata taxei de emisii poluante, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul R. C.-C. solicitându-se casarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În susținerea căii de atac, au fost invocate următoarele critici și considerente:
În primul rând se invocă faptul că hotărârea recurată ar fi nemotivată.
Recurentul arată că a achiziționat un autoturism second-hand iar pentru a-l înmatricula în România i-a fost impusă condiția achitării taxei pentru emisii poluante .
Se arată că Tribunalul în mod greșit a respins acțiunea, apreciind eronat legea aplicabilă raportului litigios dedus judecății ori normele în vigoare la acel moment erau contrare prevederilor art. 110 TFUE, fiind considerate discriminatorii de către CJUE.
Astfel, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Potrivit tratatului este interzisă discriminarea fiscală între produsele importate din spațiul Uniunii și cele provenind de pe piața internă șic are sunt de natură similară.
Hotărârea CEJ pronunțată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion fur Vorarlberg (Direcția fiscală a landului Vorarlberg) – C -3897/01- în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre ale Uniunii în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care constă în aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din celelalte state membre.
Întrucât de la 1 ianuarie 2007 România face parte din Uniunea Europeană, rezultă că și art. 11 TFUE face parte din ordinea de drept a României. Dispozițiile dreptului Uniunii au prioritate față de dreptul național, având în vedere principiile preeminenței și supremației dreptului Uniunii.
În același sens este și jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE, în continuare) unde s-a statuat că, „orice instanță națională sesizată în limitele competenței sale are obligația de a aplica integral dreptul Uniunii și de a proteja drepturile pe care le conferă persoanelor private, lăsând neaplicată orice dispoziției din legislația națională care ar putea fi contrară, indiferent dacă aceasta este anterioară sau posterioară normei de drept european” (cauza Simmenthal par.21).
Prin urmare, dispozițiile Codului fiscal privind plata taxei de primă înmatriculare fiind incompatibile cu prevederile art. 110 TFUE, în prezenta cauză ar trebui să se aplice norma europeană).
Recursul a fost legal timbrat.
În drept au fost invocate prevederile art. 483 și urm. C. pr. civ., art. 110 TFUE, Legea nr. 554/2004, art. 148 alin.2 și 4 din Constituție. C. Pr. Civ.
Față de recursul declarat în cauză, intimata Instituția P. jud. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Se arată că sentința civilă recurată este temeinică și legală întrucât Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în prezent abrogată prin art. 19, alin. 1 din OUG nr. 9/2013 a fost în conformitate cu normele comunitare.
În Legea nr. 9/2012 nu existau dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene. Acest act normativ instituia taxa pe emisii poluante prevăzând clar categoriile de autoturisme care sunt supuse taxei. Conform art. 4, alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxarea se aplica atât autoturismelor achiziționate în România, cât și celor care provin din alte state membre ale Uniunii Europene.
Nu are relevanță nici faptul invocat de recurent, că este al patrulea proprietar al autoturismului rulat atâta timp cât pentru autovehiculul respectiv nu a mai fost achitată taxa de poluare. Legiuitorul a stabilit ca taxa de poluare se achită în România o singură dată pentru fiecare autovehicul.
Se prezumă că nu exista un regim de taxare diferit între cele două categorii de bunuri care să favorizeze autovehiculele din producția internă și s-a instituit un regim unic de taxare pentru autovehiculele rulate, indiferent de proveniență, excepțiile de la plata taxei fiind de strictă interpretare, fără încălcarea principiilor liberei circulații a bunurilor comunitare.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând Curtea constată că sentința recurată este motivată, susținerile recurentului cu privire la acest aspect neputând fi reținute.
Se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării taxei pentru emisii poluante, dispozițiile Legii nr. 9/2012 fiind aplicabile.
Curtea constată că legea aplicabilă raportului de drept dedus judecății este Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare la data formulării cererii de restituire de către reclamant respectiv la data de 18.02.2013.
Față de prevederile art. 4 alin.2 și art. 2 lit.i din Legea nr. 9/2012, se constată că pentru toate transferurile de autovehicule rulate care au loc după data de 1 ianuarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii 9/2012) se achită taxa în cazul în care aceasta nu a fost deja plătită, aceasta fiind și situația reclamantului.
Curtea reține că în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilesc obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Totodată nu a fost dovedită încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant R. C. –G. împotriva sentinței civile nr. 4318/CA/17.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. R. I. Ț. L. P.
Grefier,
M. C.
Red. I.Ț./ 5.03.2014
Tehnored.: M. C./ 10.03.2014 / - 5 ex.
Jud. fond: I. B.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2068/2014.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2350/2014.... → |
|---|
