Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2350/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2350/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 562/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2350/R/2014 Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența B. – judecător
Judecător: S. P. G.
Judecător: R. Grațiela M.
Grefier: D. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - CONTRIBUABILII MIJLOCII și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI împotriva sentinței civile nr. 1008/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II civilă și de contencios administrativ în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 1008/CA/19.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii; s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii și în consecință: au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1706 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 5.05.2010 și până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1706 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 5.05.2010 și până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1557 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 10.06.2010 și până la data plății efective; s-au respins restul pretențiilor reclamantei; s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință: a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii suma de 1706 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 5.05.2010 și până la data plății efective, a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii suma de 1706 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 5.05.2010 și până la data plății efective, a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii suma de 1557 lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 10.06.2010 și până la data plății efective; s-a respins restul pretențiilor pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost respinsă ca nefondată față de faptul că, în prezent, reclamanta este în administrarea acestei instituții.
Excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii a fost respinsă ca neîntemeiată raportat la obiectul cauzei dedusă judecății.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, s-a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, s-a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamanta este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
S-a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, s-a admis în parte cererea în ceea ce privește restituirea sumelor de 1706 lei, 1706 lei și 1557 lei plătite cu titlu de taxe de poluare, obligând pârâta să procedeze în acest sens. Cererea reclamantei privind restituirea sumelor de 1613 lei achitată conform chitanței . nr._/8.07.2009, 1613 lei achitată conform chitanței . nr._/8.07.2009 și 1902 lei achitată cu OP nr.252/27.05.2010, va fi respinsă. Se reține în acest sens, pentru autoturismele marca Mercedes cu nr. de identificare WDB9046631R793889 și WDB9046631R837416, că reclamanta nu a dovedit faptul înmatriculării lor într-un stat membru al UE. În ceea ce privește autoturismele marca Chevrolet Spark, pentru care s-a achitat două taxe în cuantum de câte 951 lei, se constată că au fost noi la data achiziționării lor de către societatea reclamantă iar înmatricularea efectuată de . a fost prima pentru aceste autovehicule.
În vederea reparării integrale a prejudiciului a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale calculată la sumele achitate, actualizate cu rata inflației, începând cu data achitării și până la data restituirii.
Urmare admiterii cererii principale, s-a reținut că pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii a căzut în pretenții și a admis în parte cererea de chemare în garanție, în raport cu pretențiile admise prin cererea de chemare în judecată, apreciind-o ca fiind întemeiată întrucât suma achitată cu titlu de taxă de poluare se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ( ANAF) solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În primul rând recurenta subliniază că are calitate procesuală în cauză, întrucât în cadrul său funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care nu are personalitate juridică, raportat la prevederile art. 9 alin.5 din HG 520/2013.
1.În motivarea recursului se arată în primul rând că la dosarul cauzei nu se regăsesc înscrisuri din care să rezulte că autoturismele în cauză au mai fost înmatriculate într-un stat UE.
2.În al doilea rând se apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut caracterul discriminatoriu al taxei de poluare și în consecință neconformitatea acesteia cu reglementările comunitare.
Astfel se arată că din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Recurenta a invocat faptul că OUG nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului, iar în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile OUG nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
A mai invocat de asemenea că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare. Aspect reluat și prin Legea nr. 9/2012
Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre „impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
3.Se mai susține că potrivit OUG 50/2008 taxa de poluare se constituie ca venit la Bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, prin urmare aceasta are calitate procesuală pasivă.
4. În ce privește actualizarea sumelor cu rata inflației se arată că aceasta nu poate fi cumulată cu dobânda legală.
5. Se mai arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea dobânzii legale.
6. sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod eronat culpa procesuală a acesteia.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 ind.1 și art. 304 pct. 9 c.p.civ. anterior.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – CONTRIBUABILI MIJLOCII solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
1. în mod greșit prima instanță a obligat recurenta la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă emisii poluante câtă vreme nu a dispus și anularea actului administrativ fiscal apreciind că decizia de calcul a taxei nu reprezintă un act administrativ fiscal câtă vreme într-un alt dosar aceeași instanță a respins acțiunea arătând că împotriva deciziei de calcul titlu de creanță cel prejudiciat are deschisă și calea contestației administrative potrivit art. 205 si următoarele din codul de procedură fiscală. Astfel se arată că trebuia parcursă procedura plângerii administrative. În aceeași ordine de idei se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de restituire.
2. Având în vedere că taxa de poluare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile OUG nr. 50/2008, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. În acest context, s-a arătat că nu se poate critica atitudinea organelor fiscale de a încasa taxa întrucât această activitate face parte dintre atribuțiile stabilite de actele normative de organizare și funcționare a acestora.
S-a mai susținut că în prezenta cauză ne aflăm în prezența unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere față de actele normative invocate de reclamant.
De asemenea, s-a mai arătat că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de sumele de bani achitate cu titlul de taxă de poluare, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ și reprezintă o condiție pentru înmatricularea unui autoturism în România, reclamantul efectuând plata benevol.
Împotriva României nu au fost declanșate nici un fel de proceduri privitor la taxa de poluare, iar formula de calcul a acestei taxe a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, acceptată de către Comisia Europeană. Față de această acceptare, s-a apreciat că instanța de judecată a admis în mod greșit acțiunea prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 90 par 1 din Tratatul Comunității Europene, taxa de poluare fiind aplicată în 16 state ale UE.
În final s-a concluzionat că potrivit art. 117 din Tratat CEJ nu are competența de a se pronunța asupra validității legilor naționale ci doar de a interpreta normele comunitare.
3. recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece potrivit normelor metodologice la Legea nr.9/2012 taxa nu are un termen legal de plată, fiind achitată benevol și astfel nefiind purtătoare de dobândă, respectând principiul echității. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că potrivit art. 1489 NCCIV aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
4. sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod eronat culpa procesuală a acesteia.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 ind.1 și art. 304 pct. 9 c.p.civ. anterior.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile sunt nefondate.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea a trei taxe de poluare, suma de 1706 lei achitată la data de 05.05.2010, suma de 1706 lei achitată la data de 05.05.2010 și respectiv suma de 1557 lei achitată la data de 10.96.2010, pentru înmatricularea unor autoturism second-hand înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Sub aspectul cererii de recurs formulate de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ( ANAF), Curtea reține următoarele:
1. Criticile legate de faptul că la dosarul cauzei nu se regăsesc înscrisuri din care să rezulte că autoturismele în cauză au mai fost înmatriculate într-un stat UE, sunt neîntemeiate, respectiv: pentru suma de 1706 lei achitată la data de 05.05.2010 la dosarul de fond se regăsește chitanța de plată pentru suma totală de 3412 lei ( f.17), decizia de calcul ( f.18) certificatul de înmatriculare ( f.16 ) și dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru ( f.101); pentru suma de 1706 lei achitată la data de 05.05.2010 la dosarul de fond se regăsește chitanța de plată pentru suma totală de 3412 lei ( f.17), decizia de calcul ( f.19) certificatul înmatriculare ( f.15 ) și dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru ( f.98) și respectiv pentru suma de 1557 lei achitată la data de 10.96.2010 la dosarul de fond se regăsește chitanța de plată ( f.27), decizia de calcul ( f.26) certificatul de înmatriculare ( f.25) și dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru ( f.97).
2. Recurenta a invocat ca motive de recurs pe fondul cererii, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de poluare cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
3. În ce privește critica privind calitatea procesuală în cauză a Adminsitrației F. pentru Mediu și nu a recurentei pârâte ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ( ANAF) curtea urmează a o înlătura ca nefondată, întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamant și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
4. În ce privește critica vizând presupusa nelegală obligare la restituirea sumei plătite actualizată cu rata inflației, aceasta va fi înlăturată este nefondată, instanța de fond aplicând corect principiul reparării integrale a prejudiciului în sensul dispozițiilor art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul exigibilității sumei a cărei plată se solicită). Natura juridică a celor două instituții este diferită.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu indicele prețurilor de consum urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Astfel, temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este art. 2 din OG 9/2000, iar actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. ( a se vedea în acest sens Decizia nr.722 din 23 februarie 2010 a Secției Comerciale a ICCJ)
Așadar, în mod întemeiat instanța de fond a admis cererea reclamantei privind cumulul dobânzii cu actualizarea, reținând că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
5. Criticile referitoare la greșita acordare a dobânzii legale vor fi înlăturate, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis deciziile de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei. În speța, instanța de fond a făcut o corecta aplicare a principiului disponibilității acordând dobânda legala de la data cererii de restituire.
6.Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
Sub aspectul cererii de recurs formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice B. – Contribuabili Mijlocii, Curtea reține următoarele:
1. În ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității cererii se reține că, potrivit deciziei nr. 24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011 raportat la sart. 205-218 din codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit.d din același cod.
Se reține că reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Restul criticilor de recurs vor fi înlăturate ca nefondate fiind analizate mai sus făcând obiectul comun al celor două cereri de recurs.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtelor la restituirea taxei este întemeiată pentru considerentele reținute mai sus, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile formulate, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâtele ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ANAF) și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva sentinței civile nr. 1008/CA/19.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. S. P. G. R. Grațiela M.
Grefier,
D. T.
Red. RGM /16.12.2014
Tehnored DT-17.12.2014/2 ex.
Jud fond- D U.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 782/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 362/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
