Pretentii. Decizia nr. 2080/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2080/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 6702/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2080/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 12 Septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
M. F. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 966/CA/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.485 - 487 N.C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 30 din OUG 80/2013 și a fost declarat prin consilier juridic I. Poponeci, cu delegație la fila 34 în dosar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 N.C.pr.civ., art. 84 alin.2 N.C.pr.civ. și art. 486 N.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că intimatul reclamant P. S. C. a formulat întâmpinare, depusă la fila 15 în dosar, fără respectarea prevederilor art. 13 alin. 1 teza a II-a N.C.pr.civ., respectiv aceasta nu a fost formulată prin avocat și nici nu a depus dovada că este licențiat în drept, sens în care admite excepția nulității întâmpinării, invocată din oficiu.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 4 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 966/CA/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. S. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov și, în consecință, pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4417 lei cu titlu taxă de poluare și suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost respinsă cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală și a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și, în consecință, chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 4417 lei cu titlu taxă de poluare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AJFP B. (fosta Administrației Finanțelor Publice B.), prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 c.pr.civ. (delegație fila 34 dosar), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că nu poate proceda la restituirea sumei achitate deoarece instanța de fond nu a dispus și anularea actului administrativ în baza căruia suma a fost încasată – decizia de calcul a taxei de poluare. În mod nelegal, în opinia sa, prima instanță a considerat că decizia de calcul a taxei de poluare nu este act administrativ fiscal în sensul art. 43 din OG nr. 92/2003, deși în cuprinsul acesteia s-a stabilit distinct că poate fi contestată în termen de 30 de zile la organul fiscal competent, iar împotriva deciziei dată de acesta se poate formula acțiune la instanța competentă.
A mai susținut că în mod greșit a reținut prima instanță că în speță există un refuz nejustificat de restituire și că plata taxei s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, OUG nr. 50/2008, act normativ care, contrar celor reținute prin sentința recurată, nu este contrar art. 90 TCE și nu a fost declarat astfel.
Recurenta a invocat și greșita reține a culpei sale procesuale, susținând că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este greșită, plata taxei fiind una voluntară. În plus, a apreciat că este exagerat de mare și cuantumul acestora, prin raportare la complexitatea redusă a cauzei.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
În drept a fost invocată aplicarea Codului fiscal, a OUG nr. 50/2008 și a c.pr.civ.
Intimatul – reclamant nu a formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, dar a depus la dosar note scrise în care a solicitat respingerea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, fără respectarea prevederilor art. 13 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., respectiv aceasta nu a fost formulată prin avocat și nici nu a depus dovada că este licențiat în drept, astfel că actul procesual astfel îndeplinit este lovit de nulitate.
Intimata chemată în garanție nu a formulat întâmpinare în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea T. se aplică retroactiv și lipsește de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Nici motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată acordate în cauză nu este fondat. Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 451 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior (C-402/09 (T.) și C-263/2010 - N.).
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Curtea constată că suma de 300 lei reprezintă taxa judiciară de timbru stabilită de instanța de fond și achitată de către intimatul reclamant conform chitanțelor de la filele 15 și 21 dosar tribunal, astfel că această sumă nu poate fi redusă, față de dispozițiile art. 451 alin. 4 c.pr.civ.
Raportat acestor considerente, rezultă că soluția primei instanțe de admitere în parte a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta AJFP B. împotriva sentinței civile nr. 966/CA/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 966/CA/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. I. M. M. C. M. F.
Grefier
C. R.
Red./M.I.M/ 12.09.2014
Tehnored/CR/15.09.2014/5 ex.
Jud. fond. A.T.V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1549/2014. Curtea de Apel... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 81/2014.... → |
|---|
