Anulare act administrativ. Decizia nr. 447/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 3271/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 447/R DOSAR NR._
Ședința publică din 12 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte - I. Ț. - judecător
- L. P. - judecător
- M. R. - judecător
- M. C. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. împotriva sentinței civile nr. 5014/CA din 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2014.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 5014/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B.; s-a anulat hotărârea nr. 16/01.02.2013 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. și a fot obligată pârâta la emiterea unei hotărâri prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004, modificată prin O.U.G. nr. 6/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2008 a fost adoptată pentru recompensarea persoanelor care au avut de suferit ca urmare a evenimentelor din 15 noiembrie 1987 din următoarele considerente: „în condițiile în care structurile opresive ale regimului comunist de atunci au arestat sute de persoane participante la aceste evenimente, iar multe dintre acestea au fost torturate, condamnate, deportate ori li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, iar unele au decedat în urma acestei revolte anticomuniste; ținând cont de faptul că cei care au supraviețuit, membrii familiilor acestora și urmașii celor decedați se află într-o situație deosebit de grea, fiind bolnavi, șomeri ori având o stare materială precară; plecând de la imperativul acordării unor reparații morale și materiale care să compenseze, măcar în parte, pierderile și suferințele acestor persoane și reținându-se faptul că drepturile acordate în prezent, prin actele normative în vigoare, sunt într-un cuantum extrem de redus ori aduc beneficii doar persoanelor care și-au încheiat viața activă, ceea ce nu este valabil în cazul participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la B. din 15 noiembrie 1987 ori al urmașilor celor decedați, aspecte care, în fapt, golesc de conținut aceste norme legale și nu permit atingerea scopului profund moral și umanitar avut în vedere de legiuitor”. Ca urmare se impune acordarea anumitor drepturi pentru cinstirea unor persoane care și-au riscat libertatea și viața, într-o epocă în care foarte puțini ar fi făcut acest lucru, dar și pentru a nu expune în continuare supraviețuitorii acelor evenimente la o viață de privațiuni, datorate, în mare parte, măsurilor punitive adoptate de statul comunist în perioada anterioară anului 1989.
Considerând că este îndreptățit la a i se recunoaște drepturile conferite de actul normativ mai sus expus, reclamantuls-a adresat pârâtei solicitând acesteia a-i recunoaște calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din Noiembrie 1987 pentru a beneficia de dispozițiile OUG nr.6/2008.
Prin Hotărârea nr. 16/01.02.2013 pârâta a respins cererea reclamantului, cu motivarea că petentul nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 19 alin.2 din OUG nr.6/2008 în sensul că acesta nu a fost privat de libertate pentru efectuarea de cercetări. S-a mai arătat că petentul nu a probat cu înscrisuri eliberate de organele competente privarea sa de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări și care s-a soldat fie cu stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate ori deportarea. S-a mai reținut că petentul nu are calitatea de urmaș al persoanei decedate ca urmare a participării la revolta muncitorească anticomunistă de la B. din noiembrie 1987 așa cum prevede art. 20 alin 1 din OUG nr.6/2008.
Potrivit art. 19 alin.1 și 2 din OUG nr.6/2008, constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației „15 Noiembrie 1987”. Dovada calității prevăzute la alin.1 se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: a) stabilirea domiciliului obligatoriu; b) strămutarea într-o altă localitate; c) deportarea.
Rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că tatăl reclamantului B. A. a fost unul dintre participanții la revolta muncitorească din noiembrie 1987, în urma căreia a fost condamnat, ulterior stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu până la revoluția din decembrie1989 în jud. Ialomița.
Din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă că ulterior revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, reclamantul a locuit împreună cu părinții săi în jud. Ialomița, mun. Slobozia.
Drepturile prevăzute de acest OUG nr.6/2008 se acordă fie persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 prin privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate sau deportarea”, fie soțului persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, fie urmașilor persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987.
Reclamantul este fiul lui B. A., persoană care, față de actele analizate anterior, rezultă că a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, fiind condamnată și strămutată în jud. Ialomița.
Instanța a apreciat că pârâta trebuia să analizeze dacă reclamantul se încadrează în dispozițiile legii care trebuie interpretate și prin prisma art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.
Cu privire la această problemă instanța a reținut că drepturile solicitate de reclamantă în temeiul OUG nr.6/2008, de modificare a Legii nr.341/2004, sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamanta având o „speranță legitimă” să obțină recunoașterea acestora.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 14 din Convenție, instanța a constatat că prin hotărârea pârâtei în discuție reclamantul a fost exclus de la acordarea drepturilor solicitate, deși s-a aflat într-o situație similară cu tatăl său, existând prin urmare o diferență de tratament între reclamant și alte persoane aflate într-o situație similară cu a sa, astfel că instanța a considerat că art. 14 este aplicabil.
În mod constant, în jurisprudența CEDO s-a reținut că, în sensul art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă „este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește un „scop legitim” sau dacă nu există un „raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit” (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, . nr. 31, p. 16, & 33).
În cauză, instanța a constatat că stabilirea unui tratament diferit între membrii aceleiași familii – părinți și copii minori cu același domiciliu, respectiv excluderea copiilor de la acordarea drepturilor speciale, în condițiile în care presiunile exercitate de regimul comunist asupra tatălui și mamei lor au avut consecințe negative asupra creșterii și dezvoltării fizice și psihice a acestora, este nu numai inechitabilă, dar și discriminatorie, fiind contrară art. 14 din CEDO (în acest sens Cauza B. împotriva României).
Prin urmare, instanța a admis acțiunea promovată de reclamant și a anulat hotărârea nr. 16/01.02.2013 emisă de pârâtă, constatând că în persoana sa sunt întrunite condițiile art. 19 alin 1 și 2 lit. a) raportat la art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr.6/2008, în sensul că acesta are calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. criticând-o pentru nelegalitate, în baza art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că reclamantul a formulat cererea, ca urmare a participării tatălui la evenimentele muncitorești din 15.11.1987, dar nu dovedește că a fost privat de libertate pentru cercetări, așa cum precizează expres art. 19 alin.2 din OUG nr. 6/13.02.2008, iar persecuția suferită de tată nu se răsfrânge și asupra copilului.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă recurată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea apreciază căsoluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică deoarece în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate.
Astfel, art. 18 din O.U.G. nr. 6/2008 care a modificat Legea nr. 341/2004, stabilește că prezentul capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru:
a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987;
b) soțul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege;
c) urmașii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987.
De asemenea, conform art.19 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 6/2008, constatarea calității de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociației <15 noiembrie="" 1987="">>. Dovada calității se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecințe:
a) stabilirea domiciliului obligatoriu;
b) strămutarea într-o altă localitate;
c) deportarea.
Din probele administrate rezultă că reclamantul a avut de suferit împreună cu familia sa în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 deoarece tatăl său a fost un manifestant activ la revolta muncitorească anticomunistă din 15 noiembrie 1987, că a fost cercetat și condamnat, întregii familii fiindu-le îngrădită libertatea de mișcare, în condițiile în care au fost strămutați în jud. Ialomița.
Pe de altă parte, este de menționat că aceste drepturi i-au fost recunoscute surorii reclamantului, B. M. prin sentința civilă nr.4287/CA din 19.10.2011, pronunțată de Tribunalul B., rămasă irevocabilă în ceea ce privește acordarea acestor drepturi.
Având în vedere că reclamantul este într-o situație identică cu cea în care s-a aflat sora sa prin prisma situației litigioase deduse judecății, pentru a nu se crea o situație discriminatorie, se impune admiterea cererii reclamantului.
În concluzie, având în vedere textele de lege antemenționate, cât și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, curtea apreciază că reclamantul îndeplinește condițiile cerute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate, motiv pentru care recursul formulat va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială B. împotriva sentinței civile nr. 5014/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2014.
Președinte,Judecător, Judecător,
I. Ț. L. P. M. R.
Grefier,
M. C.
Red. I.Ț./20.02.2014
Tehnored.: M. C./21.02.2014 /- 4 ex.
Jud fond: A. T. V.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2780/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1862/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
