Anulare act administrativ. Decizia nr. 2155/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2155/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 10005/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 2155/R DOSAR NR._
Ședința publică din 24 septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte - I. Ț. - judecător
- L. P. - judecător
- M. R. - judecător
- M. C. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 721/CA/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 septembrie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 septembrie, apoi pentru data de 24 septembrie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 721/CA/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice B. și a fost anulată Decizia nr. 33/05.03.2012 emisă de pârâtă; a fost anulată parțial Decizia de impunere TVA nr. 935/28.10.2011, Raportul de inspecție fiscală F-BV nr. 768/28.05.2011 și Dispoziția nr. 400/28.10.2011 emise de pârâtă, în ceea ce privește suma de 102.066 lei reprezentând TVA colectată aferentă veniturilor stabilite suplimentar prin estimare pentru perioada 01.04._11, suma de 9340 lei reprezentând accesorii, suma de 135.863 lei cheltuieli respinse de la deductibilitate fiscală și suma de 567.101 lei reprezentând venit suplimentar stabilit prin estimare; s-au menținut actele administrativ fiscale mai sus indicate cu privire la suma de 44.367 lei, reprezentând cheltuieli respinse de la deductibilitate fiscală din care suma de 32.451 lei reprezintă cheltuieli cu uzura obiectelor de inventar și suma de 11.926 lei reprezintă cheltuieli de transport; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 10.864,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată; s-a respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
În fapt, în baza Raportului de inspecție fiscală F-BV nr. 768/28.10.2011 întocmit de Direcția G. a finanțelor Publice B. ca urmare a finalizării activității de control pe linie de TVA și impozit pe profit la societatea reclamantă s-au emis Decizia de impunere nr. 935/28.10.2011 și Dispoziția nr. 400/28.10.2011 privind măsurile dispuse de organele de inspecție fiscală.
Prin actele administrativ-fiscale susmenționate, organele de control au dispus următoarele: s-a respins de la deductibilitate suma de 4259 lei, reprezentând TVA, s-a colectat TVA în valoare de 102.066 lei, aferentă veniturilor stabilite suplimentar prin estimare pentru perioada 01.04._11, s-au calculat accesorii în valoare de 10.132 lei, s-a respins de la deductibilitate privind calculul profitului fiscal suma de 419.047 lei, reprezentând cheltuieli cu salariile și asigurările sociale, cheltuieli de amortizarea mijloacelor fixe, cheltuieli cu obținerea autorizațiilor de mediu, cheltuieli cu reparații și revizii a utilajelor, s-a stabilit prin estimare un venit suplimentar în valoare de 567.101 lei, s-a dispus ca în viitor societatea să țină cont de pierderea fiscală la 31.12.2010, respectiv 30.06.2011, determinată de echipa de control prin reintegrarea rezultatului determinat de societate cu cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal și cu veniturile estimate de echipa de control.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale s-a formulat contestație administrativă și prin decizia de soluționare a contestației a fost desființată parțial decizia de impunere în ceea ce privește respingerea de la deductibilitate a sumei de 4259 lei, reprezentând TVA și penalități de întârziere în valoare de 792 lei aferente acestei sume.
De asemenea, a fost desființată parțial Dispoziția privind măsurile dispuse de organele de inspecție fiscală nr. 400/28.10.2012, în ceea ce privește respingerea de la deductibilitate a sumei de 221.071 lei, reprezentând cheltuieli cu salarii și asigurările sociale, respectiv 17.746 lei reprezentând cheltuieli cu serviciile executate de terți, fiind respinsă contestația pentru restul sumelor.
Societatea reclamantă are ca domeniu principal de activitate „colectarea, tratare și eliminarea deșeurilor, activități de recuperare a materialelor reciclabile”- Diviziunea CAEN 38, iar ca obiect principal de activitate „recuperarea materialelor reciclabile sortate” - Cod CAEN 3832.
Din raportul de expertiză tehnică specialitatea metalurgie efectuat în cauză rezultă că pentru realizarea obiectului principal de activitate, respectiv recuperarea plumbului din acumulatori uzați a folosit utilaje și tehnologii învechite și insuficiente, lipsa oricăror prescripții tehnologice și a aparaturii de măsură și control termotehnic au influențat direct gradul de recuperare al plumbului care față de cele prezentate nu puteau depăși 40%, astfel că procentul de 35% declarat de reclamant ca fiind cel obținut îl consideră acceptabil.
Expertul a mai susținut că nu are cunoștință de existența unor reglementări legale care să stabilească gradul de recuperare al plumbului pe care trebuie să-l realizeze societățile comerciale care au un astfel de obiect de activitate. S-a mai arătat că, astfel de date pentru societățile comerciale, sunt confidențiale și nu se dau publicității.
Prin expertiza contabilă judiciară s-a concluzionat, față de Directiva nr. 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii precum și deșeurile bateriilor și acumulatorilor care conțin anumite substanțe periculoase și a transpunerii ei în legislația națională prin HG nr. 1132/2008, că în procesul de reciclare a acumulatorilor reclamanta a avut pierderi tehnologice normale unui astfel de proces, pierderi prevăzute în legislația europeană și națională care stabilesc că procentul de reciclare este de 65 % din masa totală, restul fiind pierderi tehnologice planificate.
S-a mai reținut că pierderile tehnologice nu se evidențiază distinct în contabilitate. Ele sunt considerate pierderi normale în raport cu un anumit proces tehnologic, iar în contabilitate se înregistrează, pe baza bonurilor de consum materiile prime introduse în procesul tehnologic și se înregistrează produsele finite obținute, rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile.
Expertul a răspuns la obiectului nr. 2 că nu există prevăzut în legislația europeană și națională un grad de recuperare al plumbului din acumulatorii uzați, ci doar nivelul minim de reciclare de 65 % din greutatea medie a acumulatorilor.
Gradul de recuperare al plumbului crește prin utilizarea de tehnologii moderne care pot fi implementate după investiții semnificative. În acest sens, există informații potrivit cărora . ajunge la un grad de recuperare de 75 % din 65 % masă reciclată, respectiv 48,83 % din greutatea acumulatorilor, după investiții de 9 milioane de euro la secția de reciclare REDAT- Copșa M..
Ca răspuns la obiectivul nr. 3 expertul a arătat că stabilirea procentului de 29,03 % ca diferență între procentul de 65 % invocat de organele fiscale ca fiind procentul maxim de recuperare a plumbului din acumulatorii uzați și procentul de 35,97 % reprezentând procentul mediu de recuperare a plumbului obținut de către reclamantă din procesarea cantității de 244.159 kg. acumulatori uzați se datorează unei înțelegeri și aplicării greșite a prevederilor HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și a deșeurilor de baterii de acumulatori.
Raportat la tehnologia utilizată, la prevederile legislației în domeniu și la randamentele de recuperare realizate de societăți similare, reclamanta a înregistrat pierderi tehnologice normale. Pierderile tehnologice nu pot fi considerate lipsuri în gestiune în conformitate cu prevederile art. 21 alin.1 din Codul fiscal și a pct. 23 din normele metodologice.
Expertul a susținut că veniturile suplimentare în valoare de 425.274 lei estimate de organul de control nu sunt datorate de reclamantă deoarece organul de control a interpretat și a aplicat greșit procentul de 65% prevăzut de art. 9 alin. 5 din HG nr. 1132/2008, au asimilat pierderile tehnologice cu lipsurile în gestiune, a justificat estimarea veniturilor suplimentare prin lipsa normei proprii de consum ignorând că pct. 6 alin.6 din Normele Metodologice date în aplicarea art. 128 alin.4 lit. d Codul fiscal prevede expres că exclude din sfera veniturilor impozabile atât pierderile tehnologice stabilite potrivit legii cât și pierderile tehnologice stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum. Prin stabilirea procentului minim de 65 % materiale care rezultă din dezmembrarea acumulatorilor din care se extrage plumbul, legiuitorul a statuat ca pierdere acceptată, specifică acestei activități diferența de 35 %.
Față de acestea, expertul a susținut că impunerea sumei de 102.066 lei, reprezentând TVA colectată aferentă sumei de 425.274 lei, reprezentând venituri stabilite suplimentar prin estimare este nelegală, având în vedere modul eronat de determinare a bazei de impozitare prin aplicarea greșită a prevederilor HG nr. 1132/2008.
Prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că suma de 30.207 lei, reprezentând cheltuieli de revizie tehnică a utilajelor este cheltuiala deductibilă la calculul profitului impozabil deoarece art. 107 alin.1 din OMFP nr. 3055/2009 precizează că, „Costul reparațiilor efectuate la imobilizările corporale, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care este efectuată”.
La data achiziției utilajele erau vechi, cu un grad semnificativ de uzură și după punerea acestora în funcțiune începând cu luna octombrie 2010 s-au efectuat probe tehnologice, cantitățile de plumb rezultate fiind vândute. De asemenea, în anul 2011 utilajele au funcționat și s-au recuperat cantitățile de plumb care s-au vândut. Este evident că utilajele s-au menținut în stare de funcționare și datorită reviziilor curente și reparațiilor efectuate de firma care le-a vândut.
În aceste condiții, în mod greșit organul de control a respins aceste cheltuieli de la deductibilitate, întrucât societatea deține documente care să justifice prestarea acestor servicii, respectiv contract, comenzi emise de reclamantă și facturi emise de prestatori, înscrisuri care permit deducerea acestor cheltuieli la calculul profitului impozabil potrivit dispozițiilor art. 21 alin.4 lit. m din Codul fiscal coroborare cu pct. 48 din HG nr. 44/2004.
Expertul a mai concluzionat că reclamanta are dreptul la deducerea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe în valoare de 82.353 lei, argumentat că deși reclamanta nu a avut venituri în perioada în care a montat utilajele, nu înseamnă că utilizarea clădirii și a stivuitorului nu a fost necesară pentru pregătirea condițiilor de începere a producției și de realizare a veniturilor impozabile față de dispozițiile art. 21 alin. 1 și 3 Cod fiscal.
Suma de 8993 lei, reprezintă contravaloare studiu evaluare a impactului asupra mediului și această cheltuială este deductibilă la calculul impozitului pe profit, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de la pct. 48 din HG nr. 44/2004 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal în sensul că serviciile au fost efectiv prestate și în acest sens se are în vedere că societatea a primit acord de mediu în data de 10.02.2012.
În temeiul pct. 105 alin.1 lit. f din OMFP nr. 3055/2009 care stabilește că în costul cu care este recunoscută o indisponibilizare corporală trebuie incluse și cheltuielile de proiectare și pentru obținerea autorizațiilor se reține că suma de 5300 lei prezentând documentație studiu de impact și suma de 14.300 lei, reprezentând documentație pentru mărirea capacitării de topire/turnare trebuie incluse în valoarea imobilizării și amortizate ca și cheltuieli deductibile după dare în funcțiune a capacității de producție.
Pe cale de consecință, pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, văzând și concluziile rapoartelor de expertiză tehnică specialitatea metalurgie și contabilă rezultă că în mod netemeinic și arbitrar pârâta a stabilit cantitatea de 70.879 kg. plumb ca fiind lipsă în gestiune și venitul suplimentar în cuantum de 425.274 lei la care s-au calculat 102.066 lei TVA, 9340 lei accesorii aferente fără a avea în vedere realitatea stării de fapt fiscală a societății.
De asemenea, în mod netemeinic pârâta a respins de la deductibilitate cheltuielile efectuate de reclamantă cu excepție sumei de 32.451 lei, reprezentând cheltuieli cu uzura obiectelor de inventar și a sumei de 11.926 lei, reprezentând cheltuieli de transport pentru achiziția cuptorului rotativ care nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil așa cum rezultă din raportul de expertiză.
Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea și a anulat actele administrativ fiscale contestate potrivit dispozitivului, respingând restul pretențiilor.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.1 Cod procedură fiscală a reținut culpa procesuală a pârâtei care a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată ocazionate de litigiu, respectiv onorariu experți în cuantum de 5825,7 lei, onorariu avocat în cuantum de 5.000 lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art 304 pct 9 din Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat că a fost stabilită în mod greșit starea de fapt și nu au fost avute în vedere sumele menționate în cuprinsul actelor administrative contestate astfel că nu s-a pronunțat asupra acestora.
TVA contestată de societatea reclamantă în sumă de_ lei, se compune din 4259 lei TVA respinsă la deductibilitate și_ lei TVA colectată suplimentar asupra veniturilor stabilite prin estimare.
Prevederile legale stabilesc că la estimarea bazei de impunere se au în vedere elementele care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției și informații privind perioada verificată și documentele contabile.
În speță, s-a reținut că gradul de recuperare al plumbului este de maxim 65%. În consecință, cantitatea de plumb care ar fi trebuit obținută este de_ kg, iar reclamanta a obținut un grad de recuperare al plumbului de 26,19%, respectiv din_ kg materie primă s-a obținut_ kg lingouri de plumb.
Ca urmare, a fost calculată TVA care trebuia colectată suplimentar, în valoare de 34.038 lei, ca rezultat al diferenței între gradul de recuperare al plumbului din acumulatorii uzați – 65% - și gradul de recuperare al plumbului – 26,19%, înregistrat în evidențele contabile.
De asemenea, diferența de 7,06% din cantitatea de materie primă consumată – deșeu de plumb – nu a fost justificată de societate astfel încât s-a estimat cantitatea de produs finit realizat din această cantitate, ca materie primă consumată și nejustificată. S-a dispus colectarea TVA în sumă de 3666 lei.
S-a arătat că procentul de 65% a fost arătat de reprezentantul reclamantei în Nota înaintată organelor fiscale cu ocazia controlului. S-a făcut referire la Directiva 2006/66/CE implementată prin HG nr 1132/2008.
A combătut expertiza judiciară arătând că aceasta conține numai opinii personale, fără a face referire la documente din care să rezulte o altă stare de fapt fiscală.
În concluzie, în perioada 1.10.2010 – 31.03.2011 societatea și-a însușit diferența de venituri și TVA stabilită de organul fiscal.
Instanța nu a analizat Dispoziția de măsuri nr 400/2011 ci doar a dispus anularea acesteia.
Cu privire la cheltuielile cu revizia utilajelor a arătat că nu s-a făcut dovada că au fost efectiv prestate și că erau necesare. S-a arătat că societatea nu a prezentat devize de lucrări din care să rezulte natura prestațiilor, tarifele percepute, numărul de ore sau orice elemente care să justifice contravaloarea sumelor facturate. În mod justificat s-a respins de la deductibilitate TVA în sumă de 7250 lei înscrisă pe facturile emise de ..
În mod nejustificat prima instanță a admis la deductibilitate cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe precum și cu contravaloarea studiului de impact asupra mediului.
Intimata reclamantă a invocat excepția nulității recursului întrucât nu este motivat, reluându-se integral conținutul întâmpinării.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art 304 pct 9 din Cod procedură civilă, actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:
Cu privire la excepția invocată instanță constată că nu este fondată. Recursul este motivat amplu, iar faptul că recurenta face referire la argumente arătate și întâmpinare nu este sancționabil, întrucât acesta este însăși rațiunea recursului, de a reexamina argumentele părții care a căzut în pretenții cu ocazia judecării cauzei în fond, în măsura invocării lor.
Cu privire la fondul cauzei se reține că reclamanta . a înregistrat la Administrația Finanțelor Publice F. sub nr 3453/19.07.2011, decontul de TVA cu opțiune de rambursare a sumei negative de TVA de 58.318 lei.
Ca urmare, organele fiscale au procedat la verificări, pentru soluționarea acestei cereri, pentru perioada 8.12.2009 – 30.06.2011.
Urmare Raportului de inspecție fiscală F-BV nr. 768/28.05.2011 s-a emis Decizia de impunere TVA nr. 935/28.10.2011, urmare Raportului de Inspecție fiscală F-BV nr 768/28.10.2011. Din cuprinsul acesteia rezultă că s-a solicitat la rambursare suma de_ lei. Din verificări a rezultat că baza impozabilă a fost de_ lei, stabilindu-se ca TVA suplimentar de plată suma de_ lei, respingându-se solicitarea societății de rambursare a sumei solicitate. S-a stabilit că a rămas de plată suma de_ lei cu acest titlu.
S-a emis Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr 400/28.10.2011, prin care stabilit ca societatea să țină cont în perioada următoare de pierderea fiscală la 31.12.2010 respectiv 30.06.2011, determinată de4 echipa de control, pierdere rezultată prin reîntregirea rezultatului determinat de societate cu cheltuielile nedeductibile fiscal și cu veniturile reconsiderate/estimate de echipa de control.
Împotriva deciziei societatea a formulat contestație, care a fost admisă în parte pentru suma de 4259 lei TVA și 792 lei dobânzi și penalități aferente acesteia, fiind respinse restul pretențiilor.
Reclamanta a solicitat instanței să lămurească raportul de drept fiscal contestat, iar tribunalul a admis în parte acțiunea în ceea ce privește suma de 102.066 lei reprezentând TVA colectată aferentă veniturilor stabilite suplimentar prin estimare pentru perioada 01.04._11, suma de 9340 lei reprezentând accesorii, suma de 135.863 lei cheltuieli respinse de la deductibilitate fiscală și suma de 567.101 lei reprezentând venit suplimentar stabilit prin estimare, conform considerentelor expuse mai sus.
Verificând criticile din recurs instanța constată că acestea se referă la sumele pe care instanța de fond le-a înlăturat din obligațiile stabilite în sarcina societății.
Se reține astfel că organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a consumat în perioada 1.04.2011 – 30.06.2011_ kg materii prime și auxiliare necesare procesului de producție, respectiv deșeuri de plumb din baterii uzate, antracit, sodă calcinată, argilă, în valoare de_ lei. A fost obținută cantitatea de_ kg în lingouri de plumb, în valoare de_ lei, la un preț mediu de 6 lei/kg. A rezultat o diferență de cheltuială cu materia primă de_ lei care nu s-a regăsit în producția în curs de execuție la 30.06.2011 și nici în veniturile realizate.
În consecință, s-a stabilit că în perioada 1.04.2011 – 30.06.2011 societatea a înregistrat un grad de recuperare a plumbului de 35,97%, ca proporție între cantitatea de_ kg deșeu plumb consumat și cantitatea de produs finit, de_ kg.
S-a apreciat că societatea nu face dovada utilizării restului cantității de materii prime până la gradul maxim de recuperare de 65%, astfel încât această diferență constituie lipsă în gestiune. A fost estimată cantitatea de produs finit care ar fi rezultat din această cantitate, reprezentând 29,03%, care a fost raportată la prețul de 6 lei/kg, rezultând suma de_ lei venit din produse finite estimate.
Esențial în speță este de a lămuri dacă legislația națională și a UE stabilește care este gradul maxim de recuperare al plumbului din acumulatorii uzați.
Instanța de fond a reținut în mod corespunzător incidența Directivei nr. 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și a HG nr. 1132/2008 care reprezintă transpunerea acesteia în legislația națională.
Din cuprinsul acestora rezultă că în legislația UE și cea națională se stabilește procentul de reciclare, care este de 65 % din masa totală, restul de 35% fiind pierderi tehnologice.
Noțiunea de reciclare este definită în art 3 lit h din HG nr 1132/2008 ca fiind reprelucrarea în proces de producție a materialelor conținute în deșeuri în scopul lor inițial sau în alte scopuri, cu excepția recuperării energiei.
În anexa 3 a HG nr 1138/2008 Cerințe detaliate privind tratarea și reciclarea, partea B: Reciclarea, pct 3 lit a se stabilește că procesele de reciclarea trebuie să realizeze următoarele niveluri minime de eficiență privind reciclarea, respectiv reciclarea a 65% din greutatea medie a bateriilor și acumulatorilor cu plumb acid, inclusiv reciclarea conținutului de plumb la cel mai înalt nivel care este fezabil tehnic, evitându-se în același timp costurile excesive.
În consecință, s-a reținut în mod corect că nu se stabilește o limită a gradului de recuperare a plumbului, ci limita minimă a procentului de reciclare raportat la greutatea medie a acumulatorilor.
Este real faptul că gradul de recuperare al plumbului crește prin utilizarea unor tehnologii moderne, dar nu se poate imputa societății că folosește tehnologii cu randament scăzut, atât timp cât acestea există și funcționează conform legii.
În consecință nu se aplică dispozițiile legale cu privire la pierderile tehnologice sau bunurile constatate lipsă în gestiune, respectiv art 128 alin 4 lit d.
În concluzie nu este fondat acest motiv de recurs, pentru considerentele expuse.
Cu privire la cheltuielile cu presările de servicii este esențial de stabilit dacă sunt suficiente sau documentele justificative prezentate de societate, respectiv contract de prestări servicii și facturi.
Astfel, recurenta susține că nu s-a dovedit că aceste cheltuieli erau necesare.
Conform pct 48 din HG nr 44/2004, dat în lămurirea art 21 alin 4 lit m din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal, pentru a deduce cheltuielile cu prestări servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ două condiții: serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți, iar justificarea prestării efective a acestora se efectuează prin situații de lucrări, procese – verbale de recepție, rapoarte de lucru, orice alte mijloace corespunzătoare, precum aceea că contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.
Din înscrisuri rezultă, după cum a reținut instanța de fond, că la data achiziției lor utilajele erau vechi, cu un grad semnificativ de uzură și după punerea acestora în funcțiune, urmare reviziei tehnice a acestora s-au efectuat probe tehnologice, iar cantitățile de plumb obținute în producție au fost vândute. Utilajele au fost menținute în stare de funcționare datorită reviziilor curente și reparațiilor.
În baza contractului de prestări servicii nr 2142/29.10.2010 încheiat de reclamantă cu ., se constată că au fost emise 5 facturi – 370/1.11.2010, 389/26.11.2010, 416/2.12.2010, 441/31.12.2010, 447/20.01.2011 – și s-au încheiat procese – verbale de recepție a serviciilor prestate.
Ca urmare, în mod justificat instanța de fond a reținut că cheltuielile de revizie tehnică a utilajelor, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, sunt deductibile la calculul profitului impozabil față de disp pct 48 din HG nr 44/2004, dat în lămurirea art 21 alin 4 lit m din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal și de art. 107 alin. 1 din OMFP nr. 3055/2009.
În mod greșit s-au respins aceste cheltuieli de la deductibilitate, întrucât societatea deține documente care să justifice prestarea acestor servicii, înscrisuri care permit deducerea acestor cheltuieli la calculul profitului impozabil potrivit dispozițiilor legale.
Referitor la cheltuielile cu amortizarea, în valoare de_ lei aferente perioadei 1.01.2010 – 31.10.2010 și în valoare de_ lei aferente perioadei 1.01.2011 – 28.02.2011, s-a constatat că societatea a calculat și înregistrat în contabilitate amortizarea mijloacelor fixe anterior punerii lor în funcțiune, fără a înregistra venituri din activitatea de producție.
Mijloacele fixe la care se face referire sunt clădiri, motostivuitor, mașini de tăiat capace, moara de măcinat plastic, mașina de extras borne, cuptor de topit plumb. Societatea a calculat amortizări pentru clădiri și stivuitor din iulie 2010. din ianuarie 2011 nu s-a mai folosit cuptorul de plumb fiind în reparație capitală. Celelalte utilaje au fost folosite în procesul de producție, la dezmembrarea acumulatorilor auto uzați.
Conform art 24 alin 1 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal privind amortizarea fiscală cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor acestui articol.
Conform alin 2 "mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative; b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului; c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an".
Instanța a reținut justificat că doar cheltuiala cu amortizarea cuptorului de topit plumb, pe perioada reparației capitale, nu trebuia dedusă din rezultatul fiscal, față de dispozițiile pct 110 alin 2 din OMF nr 3055/2009.
Este real că reclamanta nu a realizat venituri în perioada în care a montat utilajele, însă clădirea și utilajele au fost necesare pentru pregătirea condițiilor de realizare a producției și a veniturilor impozabile, care, de altfel, s-au realizat de societate ulterior, fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal.
În concluzie, restul acestor cheltuieli au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și este obligatorie deducerea acestora.
Cu privire la suma de 8993 lei reprezentând contravaloarea studiului de evaluare a impactului asupra mediului se constată că, urmare contractului de consultanță nr 5/2012, în baza căruia au fost emise două facturi după întocmirea și semnarea proceselor verbale de lucrări, a fost stabilită de reclamantă necesitatea măririi capacității de producție.
În ce privește suma de_ lei reprezentând contravaloarea proiectului tehnic pentru obținerea acordului de mediu privind mărirea capacității de topire/turnare plumb s-a reținut de instanță că aceasta trebuie inclusă în valoarea imobilizării și amortizate ca și cheltuieli deductibile după darea în funcțiune a noii capacități de producție, întrucât a fost primit de către reclamantă Acordul de mediu în 10.02.2012.
Organul fiscal a reținut că din înscrisuri și susținerile reprezentantului societății rezultă că aceste cheltuieli s-au efectuat în vederea măririi capacității cuptoarelor de plumb și creșterea producției de 3,6 t/zi la 46 t/zi, dar cheltuielile nu s-au materializat în fapt, apreciind că aceste cheltuieli se încadrează în categoria imobilizărilor necorporale – respectiv a cheltuielilor de dezvoltare și de extindere a activității.
Instanța constată că din aprilie 2011 până în octombrie 2011, luna întocmirii raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere aferente, a curs un interval de timp redus în care nu s-a implementat în mod obiectiv proiectul tehnic de mărire a capacității de producție, întrucât documentația din care acesta făcea parte a fost depusă în 12.04.2011 la Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, iar Acordul de mediu a fost obținut în 10.02.2012.
Serviciile au fost efectiv prestate și este nefondată susținerea că aceste cheltuieli nu s-au materializat în fapt, ca urmare și această cheltuială este deductibilă, conform pct 48 din HG nr 44/2004 referitor la art 24 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal.
Recurenta a mai criticat faptul că instanța de fond a dispus anularea Dispoziției de măsuri nr 400/2011 fără a o analiza.
Instanța constată că această dispoziție a fost anulată în parte, în măsura în care a fost anulată și decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, că acest act administrativ se fundamentează pe decizia de impunere, fiind un act subsecvent acesteia, astfel încât nu era necesară o nouă analizare a stării de fapt, deja analizată de instanță.
În concluzie, recursul se dovedește a fi nefondat și va fi respins conform art 312 alin 1 din Cod procedură civilă.
Față de cererea recurentei de a se acorda cheltuieli de judecată, de dovezile administrate, de faptul că recurenta a căzut în pretenții, se vor aplica corespunzător dispozițiile art 274 din Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata reclamantă ..
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr 721/CA/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante . suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2014
Pt Președinte, Judecător, Judecător,
I. Ț. L. P. M. R.
aflată în concediu medical
semnează
Președinte instanță
Judecător N. Țînț
Grefier,
M. C.
Red. M.R./28.10.2014
Tehnored.: M. C./29.10.2014/2 ex.
Jud fond: A. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 268/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1815/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
