Pretentii. Decizia nr. 268/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 268/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 15008/62/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 268/R Dosar nr._

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2014

Completul constituit din:

Președinte: Lorența B. - judecător

C. E. C. - judecător

R. Grațiela M. - judecător

G. P. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov împotriva sentinței civile nr. 5195/CA din data de 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 6 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5195/CA din data de 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov și în consecință:

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.671 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 6.12.2012 și până la data plății precum și 39,3 lei, cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și, în consecință a fost obligată la plata sumei de 2.671 lei și dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, tribunalul a constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că a analizat compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.

Potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”

Prin soluția pronunțată în cauza T. - C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, instanța a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, instanța a constatat că motivele care au determinat Curtea să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională.

Această opinie a instanței este confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.) care a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Pentru toate aceste considerente, constatând că OUG nr. 50/2008 în varianta modificată succesiv, nu este conformă cu art. 110 TFUE, instanța a admis acțiunea promovată de către reclamant, a obligat pârâta la restituirea taxei încasate cu încălcarea normelor comunitare.

A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei plătite cu titlu de taxă de poluare potrivit art.1088 cod civil, dobândă ce a fost acordată de la data formulării cererii de restituire.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma la care a fost obligată plus dobânda legală.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta AJFP B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:

1.Cererea a fost considerată inadmisibilă, câtă vreme, potrivit legii nr. 9/2012 reclamanta avea dreptul doar la diferența dintre taxa plătită în baza OUG 50/2008 si taxa calculată în baza legii noi contribuabilul având la dispoziție o procedură specială pentru restituirea acesteia

2. Pe fondul cauzei, sentința civilă atacată a fost considerată ca netemeinică și nelegală.

Prevederile OUG 50/2008 aplicabile în speță sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale sau neconforme cu legislația comunitară. Mai mult obligația de armonizare a legislației interne cu legislația europeană instituită de art. 148 din constituție revine legiuitorului și nu instanței de judecată.

În același sens s-a arătat că taxa de poluare aste aplicabilă în 16 state UE și că pentru punerea în acord a OUG 118/2008 pentru modificarea OUG 50/2008 cu prevederile art.110 din Tratat a fosta adoptată OUG 117/2009. S-a mai invocat o decizie a Curții de Apel B. din 2011 în sensul respingerii cererii contribuabilului. Mai mult, comisia pentru petiții din cadrul parlamentului European prin răspunsul la petiția 1717/2008 a constatat că prin adoptarea OUG 117/2009 normele României în materie de taxă de poluare sunt conforme dreptului comunitar. Hotărârea CEJ din Cauza T. vizează forma inițială a OUG 50/2008 insă forma actuală din 2010 a fost realizată cu sprijinul și consultări permanente din partea unor experți ai Comisiei Europene. Pe de altă parte hotărârile CEJ nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea efect discriminatoriu. In continuare se explicitează cele trei perioade de aplicare a OUG 50/2008.

S-a mai invocat și Decizia nr. 586/14.04.2009 a Curții Constituționale ce a declarat constituționale prevederile art.4 lit. a din OUG 50/2008 și respectiv decizia 1178/17.09.2008 a Curții Constituționale.

În final s-a concluzionat că potrivit art. 117 din Tratat CEJ nu are competența de a se pronunța asupra validității legilor naționale ci doar de a interpreta normele comunitare.

2. Recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece potrivit normelor metodologice la Legea nr.9/2012 taxa nu are un termen legal de plată, fiind achitată benevol și astfel nefiind purtătoare de dobândă, respectând principiul echității. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că potrivit art. 1489 c.civ. aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.

3. Recurenta a mai formulat critici și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că taxa a fost încasată în baza unei legi, obligatorie pentru instituția publică recurentă, existând în favoarea sa o aparență de legalitate și astfel că nu i se poate imputa culpa procesuală.

Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.

Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.

Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 18.05.2010 pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.

Sub aspectul inadmisibilității cererii instanța de recurs apreciază cererea formulată de reclamantă nu vizează diferența subliniată de recurentă ci restituirea integrală a sumei achitate, sens în care Curtea reține următoarele:

Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.

În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.

De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire formulată la 06.12.2012.

Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.

Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.

În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.

Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”

Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.

Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.

Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.

Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.

Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.

Criticile referitoare la greșita acordare a dobânzii legale vor fi înlăturate, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.

În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, așa cum s-a și solicitat și acordat în cauză.

Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.

Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.

Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta AJFP B.-SERVICIUL FISCAL ORASENESC RASNOV prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 5195/CA/23.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în prezentul dosar.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.01.2013.

Președinte Judecător Judecător

Lorența B. C. E. C. R. Grațiela M.

Grefier

G. P.

Red. LB/28.01.2014

Tehnored. G.P/04.02.2014 /2ex

Jud Fond: T. Vîrceoroveanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 268/2014. Curtea de Apel BRAŞOV