Pretentii. Decizia nr. 1193/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1193/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 2425/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 1193/R/2014 Dosar nr._
Ședința publică din data de 3 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. G. S.– judecător
Judecător: O. M. B.
Judecător: D. M. S.
Grefier: D. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 5125/CA/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Instanța constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 NCPCIV, și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Potrivit art. 11 din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a art. 23 din HG nr. 520/2013 și a Ordinului 2211/2013, emise în aplicarea ordonanței de urgență, constată transmisă calitatea procesuală activă la Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 Noul Cod procedură civilă,
În deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.5125/CA/22.10.2013, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis acțiunea formulată de partea reclamantă Z. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și, în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de taxă pentru emisii poluante, să-i plătească dobânda legală aferentă calculată de la data de 30.01.2013 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, și, în consecință, a obligat chemata în garanție la plata către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a sumelor ce trebuie plătite reclamantului cu titlu de taxă pentru emisii poluante, dobândă și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că: dispozițiile în temeiul cărora partea reclamantă a fost obligată să achite taxa pentru emisiile poluante sunt neconforme cu dreptul Uniunii Europene, instituind un regim fiscal discriminatoriu, fapt constatat și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa. De asemenea, a reținut că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor. În ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată, având în vedere că chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu îi revine obligația de virare a sumei către pârâta Administrația Finanțelor Publice, pentru a fi restituită reclamantului. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată își are temeiul în dispozițiile art.453 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice. B., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că: nu poate proceda la restituirea taxei, întrucât instanța de fond nu a dispus și anularea deciziei de calcul al acestei taxe; taxa pentru emisiile poluante este conformă cu principiile dreptului Uniunii Europene, întrucât la determinarea acesteia se ține cont de norma de poluare așa cum este stabilită de legislația Uniunii Europene, iar încasarea taxei de la reclamant a fost făcută în temeiul unei legislații în vigoare; dobânda legală nu poate fi datorată, întrucât reclamantul a efectuat plata în mod benevol; cheltuielile de judecată nu sunt datorate, întrucât nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâtei, iar cuantumul acestor cheltuieli este nepotrivit de mare.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, din motivele ce vor fi expuse în continuare.
În fapt, partea reclamantă a achiziționat un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru care a plătit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În drept, problema care se ridică este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia s-a condiționat înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene de plata unei taxe - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Art. 90 (actual art.110) par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare Tratatul) prevede: ”Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 90 (110) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat, în mai multe rânduri caracterul contrar normelor dreptului Uniunii al prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008, legiuitorul român, prin Legea nr.9/2012, a menținut regimul fiscal discriminatoriu, întrucât noua taxă se aplică: cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
După cum se poate constata, taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație – dacă au fost înmatriculate în țară.
Se ivește, astfel, o aparentă discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar.
Se constată astfel că, deși scopul declarat al legii îl constituie punerea în operă a principiului „poluatorul plătește”, în realitate, s-a urmărit, ca efect imediat, descurajarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.
Era normal ca un astfel de act normativ – având drept scop (declarat) protecția mediului - să se aplice tuturor autovehiculelor aflate în circulație pe teritoriul României, care nu se încadrează în limitele de poluare statuate, nicidecum doar acelora care se înmatriculează pentru prima dată în țară.
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că taxa pentru emisiile poluante aplicată autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar contravine prevederilor art. 110 din Tratat, în condițiile în care o astfel de taxă nu este percepută pentru autovehicule identice – achiziționate de pe teritoriul României. Or, actualul articol 110 al TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează, sau este destinată să diminueze, introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați - din punct de vedere fiscal - să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii europene în cauza C‑402/09, privind pe I. T. împotriva României, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), pronunțată la 7 aprilie 2011, s-a stabilit că: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Taxa pentru emisiile poluante solicitată de autoritățile române reclamantei – pentru înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului achiziționat de către acesta din spațiul comunitar - contravine prevederilor art. 110 din Tratat.
În consecință, Curtea apreciază că prima instanță în mod corect a constatat neconformitatea taxei plătite de reclamantă cu dreptul Uniunii Europene.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, instanța de fond, în mod corect, a constatat că aceasta este datorată. Potrivit Hotărârii pronunțate la data de 18 aprilie 2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C‑565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu), aplicarea principiului efectivității impune, în cazul restituirii unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, pierdere ce depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Așadar, în lumina acestei jurisprudențe recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene și ținând seama de principiul priorității dreptului Uniunii Europene, instanța apreciază că reclamantul are dreptul la plata dobânzilor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că obligația de plată a acestora către reclamant revine pârâtei, ca urmare a căderii acesteia în pretenții, în temeiul art.274 din Codul de procedură civilă. Cuantumul acestor cheltuieli este rezonabil, astfel că nu se impune micșorarea sa.
Prin urmare, criticile aduse prin recursul declarat de pârâtă sunt în totalitate nefondate.
Față de considerentele ce preced, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.496, alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.5125/CA/22.10.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 03 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. S. O. M. B. D. M. S.
Grefier,
D. T.
Red DMS-03.04.2014
Tehnored DT-08.04.2014/2 ex.
Jud fond- SȘMatei
| ← Pretentii. Decizia nr. 1815/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2365/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
