Anulare act administrativ. Sentința nr. 183/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 183/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 172/64/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 183/F/2014Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Grefier D. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul P. F. în contradictoriu cu pârâții S.C. Aluniș S.R.L. - H. - SOVATA, și C. Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 3 decembrie 2014 și având nevoie de mai mult timp pentru deliberare pentru data de 11 decembrie 2014.
CURTEA,
Asupra acțiunii de față,
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instatne sub nr._, reclamantul P. F. a solicitat, in contradictoriu cu C. Național pentru Combaterea Discriminării si S.C. Aluniș S.R.L., anularea Hotărârii nr. 28 din 15.01.2014 si obligarea autorității pârâte să emită o nouă hotărâre, cu stabilirea faptei de discriminare indirectă și sancționarea hotelului.
Reclamantul a argumentat forma indirectă a discriminării, calificată ca fiind "sistemică deoarece nu s-a desfășurat pendinte de o situație excepțională ci s-a desfășurat continuu", „egalitatea accesului clienților unui hotel - egali plătitori, la servicii de protecție a bunurilor acestora" constituind criteriul ce interzice discriminarea. Lipsa de motivare concretă din hotărârea atacată, inclusiv cu privire la ignorarea demersului C.N.C.D. către Primăria Sovata și neluarea în seamă a solicitărilor peten-tului de obținere de către C.N.C.D. de copii, în extras, după planul de pază și planul de concesiune, nu poate fi suplinită exclusiv prin invocarea de către C.N.C.D. a vinovăției petentului, în sensul că petentul „n-a reușit să evidențieze un criteriu".
In petiție, reclamantul a solicitat „sancționarea comportamentului discriminatoriu manifestat de conducerea" hotelului. Deși petiția se referea la „dovedirea unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte", exigență formulată în art.20 al.6 din OG 137 (cu reluare în art.27 al.4 din OG 137), C.N.C.D. nu numai că n-a comunicat reclamantului lipsuri ale petiției - obligație prevăzută de art.20 din Ordinul nr.144/2008 privind procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, ordin publicat în M. Of., Partea I, nr.348 din 6 mai 2008 (în continuare, Ordinul 144), ci, în citația nr. 6761/05.11.2013, a invocat vădita necompetență materială (art.28 din Ordinul 144). Nu este adevărat că, "prin adresa de citare petentul a fost informat de C.N.C.D. în sensul în care aspectele sesizate sunt fapte prevăzute de Codul Penal" (cap.III, pct.2 din hotărârea atacată). De altfel, în cap.IV, pct.7 din hotărârea atacată se precizează că petentul „nu reclamă fapta de furt". Contradictoriu inclusiv cu sine înseși, C.N.C.D. „reține că este sesizat un posibil comportament discriminatoriu, individualizat prin furtul unui vehicul (ATV)" (cap.V, pct.l din hotărârea atacată), "admite excepția de necompetență materială în ceea ce privește furtul ATV-ului" (pct.l din dispozitivul hotărârii atacate), dar „observă că, dacă în ce privește fapta, ca tratament diferențiat, este individualizată de către petent, acesta nu reușește să evidențieze un criteriu, astfel precum acesta este definit de OG 137" (cap.V, pct.13 din hotărârea atacată).
In cadrul audierii desfășurate la sediul C.N.C.D. în data de 21.11.2013, reclamantul a subliniat că discriminarea invocată de el nu se referă la furtul ATV-ului, ci la situația situată temporal de la cazare până la furt și ulterior, pe timpul rămânerii petentului în hotel (cu autoturismul și remorca fară ATV, în parcarea laterală, de unde s-a furat ATV-ul). Totodată, reclamantul a contrazis afirmațiile din adresa nr._/21.11.2013, emisă de hotel, conform cărora "parcarea laterală din care s-a furat ATV-ul aparține Primăriei Sovata și nu subscrisei societăți (n.n. hotelul). Prin urmare, nu putem fi răspunzători, în niciun fel, pentru bunurile aflate în parcarea respectivă", determinând C.N.C.D. să solicite punctul de vedere al Primăriei Sovata (adresa nr._/25.11.2013).
Între timp, prin adresa nr._/5.12.2013, reclamantul a înaintat C.N.C.D. fotocopii după adresele nr.7869/10.09.2012 și nr.9225/16.10.2013 emise de Primăria Sovata, din care rezultă că, anterior cazării la hotel a reclamantului, primăria concesionase ambele parcări hotelului (contractul de concesiune nr. 6802/09.08.2012).
Punctul de vedere exprimat de Primăria Sovata (adresa nr.18.498/09.12.2013) repetă conținutul adreselor trimise reclamantului de către Primăria Sovata inclusiv schița cu cele două parcări, neechivocitatea răspunderii fiind evidențiată de afirmații precum:„hotelul-concesionar este obligat să asigure paza bunurilor pe terenul con-cesionat";„Orașul Sovata nu răspunde de paza bunurilor aflate pe terenul concesionat".
Deși prin adresa nr._/10.12.2013, C.N.C.D. a trimis hotelului punctul de vedere emis de Primăria Sovata (adresa nr.18.498/09.12.2013), iar hotelul și-a menținut afirmațiile (adresa_/23.12.2013), în hotărârea atacată s-au consemnat exclusiv susținerile hotelului reclamat (cap.IV, pct.4 din susținerile părții reclamate), cu omiterea vreunei referiri la concesiune.
În esență, începând cu luna noiembrie 2010, s-a pus în aplicare planul de pază, avizat de Poliția Sovata, în condițiile în care agentul de pază nu avea consemn și nici vizibilitate în parcarea laterală hotelului. Situația s-a menținut și ulterior concesionării, în baza contractului nr.6802/09.08.2012. La data cazării reclamantului (21.10.2012), n-a existat niciun element de informare (v. inclusiv planșa semnalistică depusă de petent la dosar, în anexă la adresa nr._/5.12.2013) privind diferența de servicii de protecție oferite în cele două parcări, în condițiile taxei unice în cele două parcări, lipsă deciziei sau decizia conștient discriminatorie, luată anterior cazării reclamantului, de a menține situația ulterior concesionării - care a uniformizat obligația de protecție a vehiculelor atât în parcarea laterală cât și în parcarea din fața hotelului -, evidențiază comportamentul, cel puțin pasiv, al conducerii hotelului.
Astfel, au fost defavorizați, nejustificat, o parte din clienții hotelului (v. declarația soților S., care au făcut parte din grupul petentului care s-a cazat la hotel), lăsați pradă, mai mult sau mai puțin arbitrariului, cel puțin de către conducerea hotelului. Categoria clienților care, mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză, și-au parcat vehiculele în parcarea din fața hotelului, a beneficiat inclusiv de protecția poliței de asigurare profesională a societății specializate în pază și protecție, în caz de furt.
Chiar și în situația în care hotelul nu era obligat să asigure protecția vehiculelor propriilor clienți, prin asumarea obligației, protecția trebuia să fie nediscriminatorie.
In drept, reclamantul a invocat prevederile O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, considerând ca nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile O.G. 137/2000, neexistând un criteriu de discriminare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este nefondată.
Ca stare de fapt, curtea de apel reține că, la data de 21.10.2012, reclamantul, împreună cu soția și un grup de prieteni, s-au cazat la hotelul Alunis din Sovata, jud. Brasov. Autovehiculul reclamantului, compus din autoturism și o remorcă-platformă cu un ATV (în greutate de cea 350kg) a fost parcat in parcarea laterala a hotelului, despre care reclamantul avea convingerea ca este păzita și supravegheata video. Potrivit declarațiilor sale, convingerea reclamantului privind asigurarea protecției ATV-ului a fost (re)confirmată de observarea prezenței zilnice, inclusiv la . unui agent de pază din cadrul S.C. Lex Guard Security S.R.L., societate specializată în pază și protecție, precum și de discuțiile cu diverși angajați ai hotelului (cu un personal de peste 100 de angajați) inclusiv cu funcții de conducere.
In noaptea 25/26.10.2012, ATV-ul a fost sustras din parcarea laterală a hotelului.
Reclamantul a argumentat forma indirectă a discriminării, calificată ca fiind sistemică deoarece nu s-a desfășurat pendinte de o situație excepțională ci s-a desfășurat continuu, egalitatea accesului clienților unui hotel - egali plătitori, la servicii de protecție a bunurilor acestora constituind criteriul ce interzice discriminarea.
Prin Hotărârea nr. 28 din data de 15 ianuarie 2014, C. Național pentru Combaterea Discriminării a constatat cu unanimitate de voturi ca nu se întrunesc elementele unei fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, fata de lipsa unui criteriu de discriminare.
Analizând susținerile părților prin prisma probelor administrate in cauza, curtea de apel constata ca hotărârea contestata este legala si temeinica, soluția pronunțată de către pârât fiind corecta.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000,
(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare ., apartenența la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerata discriminare in înțelesul prezentei ordonanțe.
(3)* Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, daca nu intra sub incidenta legii penale.
De asemenea, Secțiunea II din actul normativ antemenționat vizează accesul la serviciile publice administrative si juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri si facilități, iar art. 10 prevede ca constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, daca fapta nu intra sub incidenta legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridica la o anumita rasa, naționalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor in cauza prin:
a) refuzarea acordării serviciilor publice administrative si juridice;
b) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publica - alegerea medicului de familie, asistenta medicala, asigurările de sănătate, serviciile de urgenta sau alte servicii de sănătate;
c) refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu destinație de locuința;
d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract;
e) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee si expoziții;
f) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alți prestatori de servicii, indiferent daca sunt in proprietate privata ori publica;
g) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de companiile de transport in comun - prin avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi sau prin alte mijloace;
h) refuzarea acordării pentru o persoana sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilitați.
Analizând dispozițiile legale antemenționate, curtea de apel constata ca fapta descrisa de reclamant nu constituie discriminare in sensul cerut de legiuitor. Așa cum corect a reținut paratul C. Național pentru Combaterea Discriminării, reclamantul nu a descris si nici nu a dovedit existenta unui criteriu de discriminare, conform criteriilor menționate de legiuitor, care sa duca la existenta unei discriminări.
Faptul reclamat prin cererea de chemare in judecata, de a nu fi asigurata paza autovehiculelor din parcarea laterala a hotelului parat raportat la cele din parcarea din fata hotelului nu se încadrează in sfera noțiunii de discriminare, astfel cum este ea definita in textele de lege antemenționate. Din actele dosarului nu rezulta in niciun fel faptul ca lipsa pazei autoturismelor din parcarea laterala s-ar datora vreunui fapt care sa poată fi considerat criteriu de discriminare. Cu alte cuvinte, probele administrate nu au dovedit ca hotelul parat nu a procedat la asigurarea pazei autovehiculelor din parcarea laterala dintr-un considerent legat de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare ., apartenența la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.
Simplul fapt ca hotelul parat nu a asigurat si paza autovehiculelor din parcarea laterala nu constituie discriminare in lipsa unui criteriu de discriminare. El se poate datora fie neglijenței paratului, fie lipsei de organizare din cadrul acestuia sau altor motive, insa in niciun caz discriminării. El poate atrage răspunderea contravențională a paratului pe temeiul nerespectării obligațiilor legale ale hotelului parat, insa nu pe aceea in temeiul O.G. 137/2000 deoarece nu exista nicio forma de discriminare. Mai mult, art. 10 antemenționat prevede mai multe situații de discriminare in domeniul accesului la serviciile publice administrative si juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri si facilități si le considera contravenție, insa fapta reclamata prin cererea de chemare in judecata nu se regăsește in niciuna din aceste ipoteze.
Pentru toate aceste considerente, curtea de apel constată niciunul din motivele invocate de către reclamant nu este întemeiat, cererea de chemare in judecata nefiind fondata. Prin urmare, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, curtea de apel va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. F., menținând Hotărârea CNCD nr. 28 din data de 15 ianuarie 2014 ca legală.
In ce privește cererea formulată de pârâtul S.C. Aluniș S.R.L. privind acordarea de cheltuieli de judecată, formulata prin întâmpinare, curtea o va respinge, acestea nefiind dovedite (neexistând la dosarul cauzei un înscris care sa ateste cuantumul si plata acestora).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. F. în contradictoriu cu pârâții C. Național pentru Combaterea Discriminării și S.C. Aluniș S.R.L. având ca obiect anularea Hotărârii nr. 28/15.01.2014 pronunțată de pârât.
Respinge cererea formulată de pârâtul S.C. Aluniș S.R.L. privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2014.
Președinte, Grefier,
L. P. D. T.
Red LP-10.02.2015
Tehnored DT-10.02.2015/5ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 14/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1669/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
