Pretentii. Decizia nr. 1878/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1878/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 6215/62/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.1878/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 24 iunie 2014

Completul constituit din:

Președinte: Lorența B.

Judecător: S. P. G.

Judecător: R. Grațiela M.

Grefier: T. S.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.232/CA din 15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentei pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a intimatului reclamant T. C. și a reprezentantului legal al intimatei chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că recurenta pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., a depus la dosar o adresă de înaintare la care a anexat delegația consilierului juridic redactor al cererii de recurs, delegație nesemnată însă de conducătorul instituției, fapt ce echivalează cu lipsa răspunsului la solicitarea instanței și, în consecință, cu neîndeplinirea uneia dintre condițiile de formă ale cererii de recurs, prevăzute de art 486 al 1 lit a și al 2 NCPC.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra nulității cererii de recurs. CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 232/CA din 15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și în consecință:

- pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2717 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 12.06.2013 și până la data plății efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, și în consecință:

- chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 2717 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 12.06.2013 și până la data plății efective.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 271,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii principal.

La termenul de judecată din data de 03.06.2014, recurentei i s-a pus în vedere să facă dovada delegației consilierului juridic redactor al cererii de recurs, sub sancțiunea nulității recursului.

Recurenta a depus la dosar cu adresă de înaintare, o delegație a consilierului juridic redactor al cererii de recurs, delegație nesemnată însă de conducătorul instituției, fapt ce echivalează cu lipsa răspunsului la solicitarea instanței și, în consecință, cu neîndeplinirea uneia dintre condițiile de formă ale cererii de recurs, prevăzute de art 486 al 1 lit a și al 2 NCPC.

Potrivit art 486 al 3 din Legea nr 134/2010, „mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

În aceste condiții, Curtea va reține incidența dispozițiilor legale mai sus menționate și va constata nulitatea recursului formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr 232/CA/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B.-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr_ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

Lorența B. S. P. G. R. Grațiela M.

Grefier,

T. S.

Red.LB./24.06.2014

Dact.TS./25.06.2014

Jud.fond: U. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1878/2014. Curtea de Apel BRAŞOV