Aplicare sancţiune pentru neexecutare hotărâre judecătorească. Decizia nr. 1843/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1843/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2896/62/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRASOV

Secția de C. Administrativ și Fiscal

Decizia nr.1843/RDosar Nr._

Ședința publică de la 18 iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. Ț.

Judecător L. P.

Judecător M. R.

Grefier R. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții M. G., R. I., M. B., M. G., D. M. M., C. I. și B. L. împotriva sentinței civile nr.363/CA din 17.12.2013, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , având ca obiect „ aplicare sancțiune pentru neexecutare hotărâre judecătorească”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2014 apoi pentru data de 18 iunie 2014.

CURTEA :

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 363/CA din 17.12.2013 Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a Consiliului L., a admis în parte cererea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții B. L., COSCODAR I., D. M. M., M. G., M. G., M. B. și R. I., și în consecință:

A dispus amendarea pârâților B. L., Coscodar I., D. M. M., M. G., M. G., M. B. și R. I. cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 31.05.2013 și până la data punerii în executare a Sentinței civile nr.4984/CA/28.09.2012 a Tribunalului B..

A obligat pârâții B. L., Coscodar I., D. M. M., M. G., M. G., M. B. și R. I. să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins cererea reclamantului de acordare a daunelor morale.

A respins cererea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții C. L. AL COMUNEI CRIZBAV și B. S. –PRIMARUL COMUNEI CRIZBAV.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții pârâți B. L., Coscodar I., Dutia M. M., M. G., M. B., R. I. și M. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 496 raportat la art. 498 Noul Cod de Procedură Civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurențiiarată că temeiul de drept material care a stat la baza formulării acțiunii reclamantului l-a constituit art. 24 al. 2 din Legea nr. 554/2004, conform căruia in cazul in care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru intarziere. Din conținutul dispozițiilor legale citate rezultă fără. echivoc că atât amenda cât și despăgubirea pentru întârziere pot fî solicitate fie conducătorului autorității publice care a fost pârâtă în acțiunea, în contencios administrativ, fie persoanei obligate prin sentință. Or, recurenții nu se încadrează in niciuna dintre ipotezele avute in vedere de lege. Astfel, nu au nici calitatea de conducători ai autorității publice si nici calitatea de persoane obligate prin sentința civilă nr. 4984/CA/28.09.2012 a Tribunalului B.. Nu au avut calitatea de parti in procesul care s-a finalizat prin pronunțarea sentinței mai sus menționate, aceasta hotărâre nefiind pronunțata in contradictoriu cu recurenții, ci doar cu C. L. al Corn. Crizbav. In cadrul unei acțiuni de genul celei de fata, instanța este obligată să examineze exclusiv eventuala culpa a conducătorului autorității publice sau, dupa caz, a persoanelor obligate prin hotărârea judecătoreasca, în omisiunea sau întârzierea executării acesteia. Este de observat ca insasi instanța de fond oferă motive vădit contradictorii atunci cand admite acțiunea fata de recurenți.

In expunerea motivelor pentru care a respins acțiunea fata de Primarul corn. . Crizbav, instanța arata ca acesta nu poate fi reținut ca persoana obligata, deoarece „titlul executoriu, în concret dispozitivul Sentinței civile nr.4984/CA/28.09.2012 a Tribunalului B. care se cere a fi pusă în aplicare, prevede: "admite acțiunea reclamantului ... în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Comunei Crizbav...". Așadar, hotărârea enunțată obligă D. C. local al Comunei Crizbav la a adopta hotărârea solicitată," In continuarea motivării, același Tribunal arata ca „in realitate, acest pârât, în calitate de Primar nu poate fi obligat la a duce la îndeplinire o hotărâre care, pe de o parte in dispozitivul ei, nu îl menționează si nici nu îl obliga la nimic, iar, pe de alta parte, nu întră în competența să o pună în executare, singura autoritate care poate respecta si pune în executare această hotărâre fiind C. L. al Comunei Crizbav. In schimb, cand vine vorba despre recurenți, Tribunalul omite cu buna știința faptul ca hotărârea menționata obligă D. C. local al Comunei Crizbav la a adopta hotărârea solicitată. Este evident, ca, întrucât dispozitivul hotărârii nu menționează persoanele noastre si nici nu ne obliga la nimic, acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsa fata de recurenți.

Pe de alta parte, este de observat cei șapte recurenți nu sunt singurii membri ai Consiliului L. Crizbav. Or, sancțiunea amenzii a fost aplicata exclusiv lor, in mod aleatoriu, nu si celorlalți membri ai autorității publice. Recurenții nu au puterea si capacitatea legala ca singuri sa poata reprezenta autoritatea publica si sa ia masuri de unii singuri. De aceea, C. L., ca autoritate a administrației publice locale, funcționează dupa principiul colegialității. C. local este un organ colegial, activitatea sa si atribuțiile sale fiind îndeplinite în colectiv, de către toti consilierii locali, iar nu de unul singur.

Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale mai conferă Consiliului L. calitatea de organ deliberativ. Art. 31 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 prevede ca Validarea sau invalidarea mandatelor se face, in ordine alfabetica, cu votul deschis al majorității consilierilor prezenți la ședința. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participa la vot.

Așadar, validarea mandatului unui consilier local se face prin votul majortitatii consilierilor prezenți. Or, votul reprezintă unul dintre principiile de baza ale democrației, dand posibilitatea exercitării in mod activ sau pasiv a dreptului de a-si alege reprezentanți. Votul este Întotdeauna LIBER, fiind exclusa orice-ingerința in exercitarea sa. Libertatea votului semnifica faptul ca nimeni nu poate impune unei persoane sa voteze .. Libertatea votului este o expresie a libertății de "exprimare, iar aceste, principii impun ca nicio persoană sa nu poată fi sancționată pentru felul in care isi exprima un vot. " Nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra celui care votează pentru a-1 face să voteze sau să nu voteze, precum si pentru a-1 impedica să-și exprime voința în mod independent. Libertatea votului presupune libertatea votanților de a-și forma o opinie, evidențiind importanța neutralității autorităților publice la foarmarea acesteia. Așadar, dreptul de vot este inseparabil de libertatea de opinie si de exprimare. Libertatea de opinie, libertatea de a primi informații și idei, precum și libertatea de a comunica informații și idei, drept componente ale libertății de exprimare, trebuie sa fie exercitate în mod liber fără amestecul niciunei persoane. Astfel, consilierii locali au dreptul să reflecteze la alegerile pe care le fac si sa isi exprime votul, liber de orice ingerință. In speța, pronunțarea unei hotărâri care sancționează cu amenda modul in care niște consilieri locali si-au exercitat dreptul la vot reprezintă o ingerință si un atentat la principiile societății democratice. In plus, nu trebuie omis faptul ca votul reprezintă un drept, iar nu o obligație.

Legea nr. 215/2001 prevede ca un consilier poate fi validat sau invalidat prin vot deschis fara sa instituie obligativitatea votului ., astfel ca, prin exprimarea libera a unui vot nu se poate aprecia ca s-a săvârșit o fapta culpabila, o incalcare a unei hotărâri judecătorești. Votul reprezintă un drept de opțiune al persoanelor care au capacitatea de a-1 exprima si nicidecum o obligație care sa poată fi impusa de către cineva.

Aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea, contenciosului administrativ nr. 554/2004, este condiționată de stabilirea unei culpe pentru neexecutarea hotărârii definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ. Or, aceasta reprezintă o chestiune care trebuia dovedita de către reclamant si care trebuie analizata de instanța prin prisma procedurilor legale. Este de neacceptat a susține ca recurenții au săvârșit o fapta, culpabila constând in aceea ca ne-am exprimat votul .. Modul in care și-au exercitat dreptul de a vota nu echivalează in niciun caz cu un refuz ne justificat al autorității publice a Consiliului L. al Comunei Crizbav de a pune in executare o hotărâre judecătoreasca.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă recurată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:

Ca stare de fapt, curtea de apel reține că, prin sentința civilă nr. 4984/CA/28.09.2012, Tribunalul B. a dispus anularea Hotărârii Consiliului L. din data de 03.07.2012 emisă de C. L. al Comunei Crizbav și a obligat C. să emită o nouă hotărâre prin care să valideze mandatul de consilier local al reclamantului C. G.. Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.

Având în vedere că hotărârea antemenționată nu a fost pusă în executare, reclamantul a depus o copie a sentinței la Primăria Crizbav, solicitând conformarea cu dispozițiile sentinței.

Întrucât nu a primit niciun răspuns, reclamantul a formulat prezenta acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâților C. L. al Comunei Crizbav, Primarul Comunei Crizbav – B. S. și a consilierilor locali B. L., Cocodar I., D. M. M., M. G.. M. G., M. B. și R. I. la plata unei amenzi administrative și daune morale de 10.000 lei, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința atacată, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus amendarea consilierilor locali pentru neexecutarea hotărârii antemenționate.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel constată că soluția primei instanțe încalcă prevederile legale în materie.

Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Astfel, cum corect a reținut prima instanță, textul enunțat prevede în mod clar persoana care poate fi amendată pentru neaducerea la executare a unei hotărâri judecătorești pronunțată în contenciosul administrativ, respectiv „conducătorul autorității publice sau, după caz, persoana obligată”.

Așa cum rezultă din sent. civ. nr. 4984/CA/28.09.2012, Tribunalul B. a obligat C. L. al Comunei Crizbav să emită o nouă hotărâre prin care să valideze mandatul de consilier local al reclamantului C. G.. Prin urmare, persoana obligată la efectua o operațiune administrativă este C. local al comunei Crizbav.

Legea nr. 215/2001 definește și reglementează această instituție ca fiind o autoritate colegială a administrației publice locale, aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local ale comunei, orașului sau municipiului. Această autoritate deliberează asupra intereselor specifice ale colectivităților locale și hotărăște, în limitele legii, cu privire la modul de realizare a acestora, fără vreun amestec din partea autorităților administrației publice județene sau altor autorități. Consiliile locale, așa cum au rezultat ele din alegeri, sunt responsabile, în exclusivitate de modul de gestionare a acestor interese. Răspunderea lor politică este numai de ordin electoral, pentru că ele sunt înzestrate cu competența specifică administrației locale, pentru a decide asupra modului de soluționare a problemelor administrative ale colectivității locale. Autonomia acestor autorități colegiale rezidă în autoorganizarea acestora, sub toate aspectele. Ele recepționează cererile și informațiile din mediul local și adoptă hotărâri privitoare la administrarea treburilor publice locale.

În Legea administrației publice locale nr. 215/2001 se precizează că organul deliberativ îl constituie consiliul local, iar cel executiv este primarul.

Prin urmare, față de modul în care este reglementată această instituție, curtea de apel reține că în speță nu se poate vorbi despre conducătorul Consiliului local, singurul care poate fi amendat potrivit dispozițiilor antemenționate, incidente în speță. C. L. al Comunei Crizbav, în ansamblul său, nu poate fi obligat la amendă, deoarece nu există temei legal pentru o asemenea sancțiune colectivă. Totodată, ea nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire în condițiile în care C. nu are buget propriu, iar reclamantul a învederat că nu întreg consiliul local s-a opus la validarea mandatului său. Nu poate fi dispusă nici amendarea doar a unei părți din consilierii locali, astfel cum a procedat prima instanță, consiliul fiind un organ colegial. O atare interpretare nu este una formală, ci una care asigură respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie și care permite aplicarea principiilor fundamentale de drept.

Este reală și susținerea recurenților în sensul că ei nu aveau puterea si capacitatea legală ca singuri sa reprezinte autoritatea publică și să ia masuri de unii singuri. De aceea, C. L., ca autoritate a administrației publice locale, funcționează după principiul colegialității. C. local este un organ colegial, activitatea și atribuțiile sale fiind îndeplinite în colectiv, de către toți consilierii locali, iar nu de unul singur.

De asemenea, recurenții nu numai că nu au calitatea de conducători ai autorității publice, dar nu au nici calitatea de persoane obligate prin sentința civilă nr. 4984/CA/28.09.2012 a Tribunalului B.. Aceștia nu au avut calitatea de părți în procesul care s-a finalizat prin pronunțarea sentinței în discuție, aceasta hotărâre nefiind pronunțata în contradictoriu cu recurenții, ci doar cu C. L. al .> În ce privește primarul, ca organ executiv, curtea de apel constată că nu este investită a se pronunța deoarece recursul este declarat în cauză doar de către recurenții consilieri locali.

Față de considerentele expuse, se impunea respingerea acțiunii reclamantului față de recurenții pârâți, fiind nefondată.

Pentru toate considerentele arătate, în baza art. 496 alin. 1, 2 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea de apel urmează să admită recursurile declarate de recurenții pârâți B. L., Coscodar I., Dutia M. M., M. G., M. B., R. I. și M. G. împotriva sent. civ. nr. 363/CA/17.12.2013 pronunțată de Tribunalul B., pe care o va modifica în parte și va respinge acțiunea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții B. L., Coscodar I., Dutia M. M., M. G., M. B., R. I. și M. G..

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Văzând și prevederile art. 451 Noul Cod de procedură civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE :

Admite recursurile declarate de recurenții pârâți B. L., Coscodar I., Dutia M. M., M. G., M. B., R. I. și M. G. împotriva sent. civ. nr. 363/CA/17.12.2013 pronunțată de Tribunalul B., pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții B. L., Coscodar I., Dutia M. M., M. G., M. B., R. I. și M. G..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2014.

Președinte Judecător Judecător

I. ȚărmureLaura P. M. R.

Grefier

R. P.

Red.L.P09.09.2014

Dact.R.P./09.09.2014

Jud. Fond:M.L.

12 ex.

Red. L.P./

Dact.R.P./

Jud. Fond: M.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Aplicare sancţiune pentru neexecutare hotărâre judecătorească. Decizia nr. 1843/2014. Curtea de Apel BRAŞOV