Obligaţia de a face. Decizia nr. 2498/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2498/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 2760/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2498/R/2014Dosar nr. _
Ședința publică de la 30 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M. S.
Judecător: A.-G. S.
Judecător: O. M. B.
Grefier: D. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-reclamant P. Județului C. împotriva sentinței civile nr. 406/CA din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 octombrie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 30 octombrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 406/CA din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. județului C., în contradictoriu cu pârâtul P. comunei C., și în consecință; a fost obligată pârâtul să amplaseze pe clădirea Bibliotecii comunale a unei tăblițe care să conțină denumirea în limba română a Bibliotecii comunale, deasupra traducerii denumirii în limba maghiară, iar înscrierea să fie făcută cu aceleași caractere și mărime a literelor; a fost obligată pârâtul la înlocuirea indicatorului de la ., înscris exclusiv în limba maghiară (Felsőcsernáton), astfel încât denumirea în limba română a localității să fie amplasată pe indicator deasupra denumirii în limba maghiară a acesteia; s-a respins ca nefondate cererile reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la amplasarea pe clădirea Sălii de sport din localitatea C., a unei tăblițe care să conțină denumirea în limba română a Sălii de sport și obligarea pârâtului ca pe viitor să dispună inscripționarea oricărei denumiri mai întâi în limba română.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs P. Jud. C., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că s-a admis în parte acțiunea respingându-se petitul privind amplasarea unor tăblițe cu denumirea în limba oficială a statului pe S. Sporturilor din . denumirii în limba maghiara și petitul privind obligarea Primarului comunei C. să inscripționeze pe viitor denumirile publice mai întâi în limba romana.
Ambele petite au fost în mod greșit respinse, instanța de fond reținând în mod distorsionat starea de fapt și aplicând incorect normele de drept incidente.
In ceea ce privește primul petit, Tribunalul C. și-a întemeiat respingerea acestuia pe considerentul că „exista” deja amplasată o tăbliță pe S. Sporturilor din . „inscripția dominatoare de pe acest obiectiv, realizată” exclusiv în limba maghiară, nu intra sub incidenta art.12 din H.G. nr.1206/2001, întrucât nu este amplasata pe o tăbliță și ca atare este nelegală, dar pentru că nu s-a solicitat îndepărtarea acesteia instanța nu poate obliga la o asemenea operațiune.
Acest argument nu poate fi primit din cel puțin două motive: prin acțiunea introductivă a solicitat amplasarea pe clădirea Sălii de Sport din . Bibliotecii Comunale, a unor tăblițe care să conțină denumirea în limba romana a Sălii de Sport, respectiv a Bibliotecii Comunale. Deasupra traducerii în limba maghiara a acestor denumiri, indiferent cum ar fi fost realizată traducerea în limba maghiară.
Faptul că traducerea în limba maghiară este realizată la acest moment prin alte mijloace decât inscripționarea pe o tăbliță, este irelevantă, întrucât nu s-a solicitat amplasarea inscripției în limba romană numai pentru situațiile în care inscripția este realizată prin tăbliță, ci indiferent de modalitatea de realizare a acesteia; este foarte corectă și pertinentă concluzia instanței de fond potrivit căreia art. 12 din H.G. nr. 1206/2001 se referă la obligativitatea inscripționării denumirii instituțiilor publice printr-o tăbliță și nu prin alte mijloace, însă instanța de fond a omis a observa că cel puțin în cazul Sălii de Sport nu avem de a face cu o instituție publică, ci cel mult cu un obiectiv/bun public al comunei C., situate în care articolul în cauza devine inoperabil.
Prin urmare, dacă s-ar avea în vedere strict acest text legal, inscripționarea în limba maternă a minorităților nu ar putea fi realizată „nici măcar pe o tăbliță, așa cum a reținut instanța, întrucât nu este în situația unei instituți” publice ci a unui bun proprietate publică a comunei C., fără statutul unei institute sau autorități publice aflate în subordinea consiliului local.
Tocmai de aceea, în acțiune a făcut trimitere la textele constituționale (respectiv art. 13 și art. 120), care coroborate cu textul art. 76 din Legea nr.215/2001, exprimă dreptul minorităților de a utiliza limba maternă în raporturile cu administrația publică” locală, însă numai alături de limba oficială a statului, care urmează a fi utilizată” cu prioritate inclusiv în ceea ce privește inscripționarea unor obiective de interes public.
În ceea ce privește respingerea petitului privind obligarea pe viitor a Primarului comunei C. de a inscripționa denumirile publice mai întâi în limba romana, instanța de fond a invocat faptul că o asemenea obligație ar putea fi dispusă în sarcina intimatului-pârât, numai în măsura în care s-ar constata o încălcare specifică a activități acestuia, cu existența concomitentă a condiției referitoare la vătămarea unui drept sau interes public,
Achiesează la cele reținute de către instanța de fond, acestea fiind practic și argumentele pentru care a solicitat admiterea petitului în cauză.
Astfel, P. comunei C. în îndeplinirea atribuțiilor aferente activității sale specifice a adus atingere interesului public prin inscripționarea neconformă a unor obiective publice, lezând astfel statutul limbii romane că limba oficială a statului, drept pentru care se impune obligarea acestuia de a respecta modalitatea de inscripționare a acestor obiective de interes local.
Faptul că în acest moment, există sau nu alte obiective publice la nivelul comunei C., care nu sunt inscripționate potrivit H.G. nr. 1206/2001 (așa cum rețin instanța de fond în ultimul paragraf din expozitivul hotărârii) nu însemnă că P. comunei nu a încălcat obligația general privind corectă și legală inscripționarea la nivelul comunei și că nu ar fi lezat prin acțiunile sale interesul public. Or, față de acestea, obligarea primarului de a efectua o operațiune pe care în prealabil a realizat-o defectuos și a produs o vătămare interesului public, este absolut legală și se încadrează în tocmai în condițiile prevăzute de art.8 alin. (l) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
S-a solicitat admiterea recursului,casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul P. C. C..
Analizând actele și lucrările dosarului,sentința atacată,față de motivele invocate,Curtea constată că recursul este nefondat.
Corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului recurent,respingând petitele având ca obiect „obligarea intimatului pârât la amplasarea pe clădirea Sălii de Sport din . tăblițe care să conțină denumirea în limba română a acesteia deasupra traducerii denumirii în limba maghiară” și „ obligarea pârâtului ca pe viitor să dispună inscripționarea oricărei denumiri mai întâi în limba română”.
Rezultă din planșele fotografice depuse în copie la dosarul de fond (filele 22-23) că intimatul pârât –ca autoritate publică – și-a îndeplinit obligația legală de a proceda la realizarea unei tăblițe inscripționată în limba română și maghiară conform art. 12 din H.G. nr. 1206/2001, și de a o amplasa pe clădirea Sălii de sport,astfel cum corect a reținut și prima instanță. Ca atare,întrucât această obligație a fost executată,este evident că solicitarea recurentului reclamant cu același obiect a fost respinsă.
Pe de altă parte, din interpretarea art. 1 alin. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultă că doar în situația în care s-a produs o vătămare a unui drept sau interes public recurentul reclamant poate solicita iar instanța poate dispune obligarea pârâtului să îndeplinească o obligație specifică acestuia,prin care să fie recunoscut dreptul sau interesul legitim al reclamantului și reparată paguba produsă .
D. daca pe viitor intimatul pârât P. . prevederile art. 11 și 12 din H.G. nr. 1206/2001 și cele ale art. 76 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 reclamantul recurent va putea uza de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Față de cele expuse,Curtea,văzând dispozițiile art. 496 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurentul reclamant P. Jud. C. împotriva sentinței civile nr. 406/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. –Secția Civilă, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. S. A. G. S. O. M. B.
Grefier,
D. T.
Red AGS-28.11.2014
Tehnored DT-2.12.2014/2 ex
Jud fond- MD V.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1435/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
