Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Decizia nr. 2801/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2801/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 561/119/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2801/R
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător M. I. M.
Judecător M. F.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Instituția P. Județului M. împotriva sentinței civile nr. 1013/CA din 25.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ având ca obiect „comunicare informații de interes public”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 12 decembrie 2014 când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.396 alin.1 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 decembrie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1013/25.09.2014 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. D. împotriva pârâtei INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL M..
A obligat pârâta să comunice reclamantului un răspuns la petiția adresată de acesta pârâtei la data de 7.01.2014 - în conformitate cu prevederile OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale.
A obligat pârâtul la plata sumei de 50 lei către reclamant - cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul T. D. s-a adresat la data de 7.01.2014 pârâtei Instituția P. Județului M. (fila 13) reclamând faptul că Primăria Miercurea Nirajului, Județul M. a arborat pe clădirea în care este sediul acesteia în mod permanent așa-zisul drapel secuiesc, care nu are ce căuta pe clădirea unei instituții publice.
Petiția adresată de reclamant pârâtei se întemeiază, astfel cum rezultă din cuprinsul său, pe prevederile OG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
Față de această petiție, la care reclamantul a atașat și o fotografie din data de 3.12. 2013 (fila 15), pârâta a răspuns prin adresa nr. 212/16.01.2014 în sensul că pârâta l-a informat că a transmis în termen legal petiția sa către Primăria Miercurea Nirajului, reclamantului fiindu-i de asemenea comunicată adresa expediată de pârâtă către Primăria Miercurea Nirajului (fila 11-12).
Față de acest răspuns, reclamantul a formulat plângere prealabilă (intitulată ca atare) la data de 7.02.2014 (fila 7) prin care a solicitat pârâtei să îndepărteze drapelul secuiesc, reclamantul solicitând de asemenea că fie informat în termen legal asupra celor întreprinse de Prefectul Județului M..
La plângerea prealabilă reclamantul a primit drept răspuns adresa nr. 1863/22.02.2014 comunicată de Prefect nu reclamantului ci Primăriei Miercurea Nirajului ( fila 9) prin care plângerea este din nou trimisă Primăriei pentru a fi analizată.
Urmare a comunicării acestei adrese către reclamant, acesta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, având ca obiect obligarea pârâtei să comunice reclamantului un răspuns la petiția adresată de acesta P. Județului M., actul normativ special pe care se întemeiază acțiunea constituindu-l L nr. 554/2004 și L nr. 233/2002.
În drept, instanța a avut în vedere, că cererea adresată de reclamant instituției pârâte reprezintă o petiție în sensul vizat de art. 2 alin.1 din OG 27/2002 ( aprobată prin L nr. 233/2002 indicată de reclamant), astfel că pârâta avea obligația de a o soluționa și de a comunica răspunsul la aceasta în termen de 30 de zile de la data înregistrării potrivit art. 8 din același act normativ.
În sensul celor de mai sus, tribunalul a avut în vedere că OG 27/2002 nu instituie în sarcina instituției publice doar obligația de a răspunde la petiție, ci instituie obligația legală de a soluționa petiția, astfel cum rezultă în mod expres din art. 1 alin.1 care face referire la ”modul de soluționare” a petiției (ca obiect de reglementare a acestui act normativ) sau din art. 8 alin.1 care face referire la o ”soluție favorabilă sau nefavorabilă”.
Totodată, articolul 4 din OG 27/2002 instituie răspunderea conducătorului instituției pe de o parte pentru legalitatea soluției, iar pe de altă parte pentru comunicarea acesteia în termenul legal, legiuitorul reglementând prin urmare, pe de o parte, obligația de soluționare legală a petiției (soluția putând să fie favorabilă sau nefavorabilă dar în mod obligatoriu legală), iar pe de altă parte obligația de comunicare a soluției în termen legal.
De asemenea, conducătorii instituției publice sesizate au obligația de a dispune ”măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate”, astfel cum prevede art. 5, legiuitorul având în vedere inclusiv ipoteza în care aspectele sesizate necesită o ”cercetare mai amănunțită”, caz în care termenul de soluționare poate fi prelungit cu 15 zile.
În sensul celor de mai sus, s-a reținut de asemenea că instituțiile publice au obligația de a organiza un compartiment distinct pentru relații cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către petiționari, iar expedierea răspunsului către petiționar se face ”numai de către compartimentul pentru relații cu publicul”, care se îngrijește și de clasarea și arhivarea petițiilor, astfel cum prevede art. 6 din OG 27/2002, fiind obligatoriu ca răspunsul să fie semnat de conducătorul instituției publice și de șeful compartimentului care a soluționat petiția.
Relativ la cuprinsul răspunsului adresat petiționarului instanța a reținut că acesta trebuie să materializeze soluția adoptată de instituție, soluție care poate fi favorabilă sau nefavorabilă (conf. art.8), art. 13 din OG 27/2002 stipulând în mod expres că ”în răspuns se va indica, în mod obligatoriu, temeiul legal al soluției adoptate”.
Analizând situația de fapt reținută prin raportare la aceste prevederi legale, tribunalul a constatat că pârâtul nu a procedat la soluționarea petiției adresată de reclamant P. Județului M. și nu a comunicat acestuia un răspuns prin care să îi fie adusă la cunoștință soluția și temeiul legal al acesteia.
Astfel, s-a constatat că aspectele reclamate de petiționar au vizat nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește arborarea drapelului pe sediul Primăriei Miercurea Nirajului, astfel că, raportat la prevederile legale analizate anterior, pârâta avea în primul rând obligația de a dispune - prin compartimentul special - măsuri de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate, după care avea obligația de a redacta un răspuns care să arate care este soluția adoptată și care este temeiul legal al acesteia.
În speță, s-a constatat că, inițial, pârâtul a transmis petiția formulată de reclamant către autoritatea administrației publice reclamată (fila 12), solicitându-se ”să se analizeze sesizarea și să se comunice măsurile aplicate în vederea intrării în legalitate”, fără însă să se specifice ce măsuri trebuie respectate și puse în aplicare, conținutul adresei pârâtei fiind evaziv și lăsând în fapt la latitudinea autorității reclamate să adopte ce măsuri consideră de cuviință, acest demers al pârâtului echivalând cu transmiterea petiției spre a fi soluționată chiar de persoana reclamată, contrar prevederii exprese cuprinse în art. 11 din OG 27.2002 potrivit căruia - ” În cazul în care prin petiție sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluționată de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia”.
În sensul celor de mai sus, instanța a constatat că informarea Primăriei Miercurea Nirajului cu privire la formularea petiției și de solicitare de verificare a aspectelor semnalate se subscrie etapei din cadrul procedurii de soluționare a petițiilor de ”cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate”, astfel că pârâta ar fi trebuit să solicite prin respectiva adresă informații clare, concrete, cu privire la realitatea aspectelor de fapt sesizate de reclamant (privind drapelul arborat), iar ulterior să analizeze aceste aspecte și să comunice reclamantului modul de soluționare a petiției, respectiv punctul de vedere al P. Județului M. asupra acestora aspecte.
Ca atare, pârâta avea obligația de a comunica reclamantului un răspuns clar care să evidențieze o soluție cu privire la aspectele sesizate, soluția putând fi una favorabilă, în sensul că Prefectul consideră că modul în care a procedat autoritatea publică reclamată este nelegal, caz în care în care ar fi trebuit să se arate reclamantului în răspuns care sunt demersurile concrete efectuate în acest sens, evident o astfel de soluție presupunând ca pârâta să solicite în mod explicit Primarului să înlăture drapelul secuiesc sau soluția putea fi una nefavorabilă, în sensul ca pârâtul Prefectul Județului M. consideră că modul de arborare a drapelului este legal, caz în care ar fi trebuit să se indice temeiul legal, adică să se argumenteze de asemenea această soluție asupra petiției.
În cauză, instanța a constatat că pârâta nu a comunicat un astfel de răspuns către reclamant, aceasta informându-l inițial că a înaintat petiția către autoritatea reclamată pentru verificări, iar ulterior, în urma plângerii prealabile, informându-l că a înaintat petiția către Primăria Miercurea Nirajului.
În privința acestei din urmă adrese, este de observat de asemenea că pârâta nu a arătat care sunt măsurile concrete care se impun a fi luate de Primăria Miercurea Nirajului, lăsând la latitudinea autorității administrației publice locale adoptarea măsurilor pe care le consideră necesare.
De asemenea, este evident că această adresă nu reprezintă un răspuns la petiția reclamantului în sensul definit de OG 27/2002, aceasta nefiind de fapt adresată reclamantului, ci Primăriei Miercurea Nirajului, ea fiind comunicată reclamantului doar în subsidiar, această adresă neputând fi calificată drept un răspuns în care să fie evidențiate soluția asupra petiției și temeiul legal și care să fie semnat de Prefect și de conducătorul compartimentului care a soluționat petiția, în sensul art. 6 alin.4 din OG 27/2002 care arată expres că răspunsul se expediază către petiționar, numai de către compartimentul pentru relații cu publicul, care se îngrijește și de clasarea și arhivarea petițiilor.
Pentru toate considerentele expuse, reținând în concluzie că pârâta nu i-a comunicat reclamantului - prin compartimentul pentru relații cu publicul – un răspuns la petiție în care să fie arătată soluția asupra aspectelor sesizate de reclamant și temeiul legal al acesteia, practic pârâtul Prefectul Județului M. nearătând în nici un mod care este opinia sa fundamentată legal asupra aspectelor sesizate în petiție, aceasta procedând doar la transmiterea petiției către persoana reclamată, căreia i-a cerut să facă verificări și să adopte măsuri legale, fără a rezulta care sunt acestea, tribunalul a constatat că pârâtul nu a soluționat petiția reclamantului conform prevederilor OG 27/2002, motiv pentru care acțiunea fiind întemeiată, a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtului să comunice reclamantului conform art. 3 raportat la art. 13 din OG 27/2001 un răspuns la petiție în care să fie evidențiate soluția și temeiul legal al acesteia.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului la plata de daune morale instanța a avut în vedere ca potrivit disp. art. 22 alin.2 din Lege conform căruia – “ Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică … să plătească daune morale și/sau patrimoniale.”, daunele având rolul de a repara prejudiciul suferit de persoana care a solicitat informația si care nu a primit răspunsul in conformitate cu Legea 544/2004.
În sensul celor de mai sus, astfel cum s-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție – în acest sens fiind de exemplu decizia nr. 663 din 7 februarie 2005 simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice pentru acordarea daunelor morale, fiind nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței.
Prin prisma celor de mai sus, instanța a constatat că în cauză reclamantul nu a probat producerea unui prejudiciu moral, sens în care instanța a constatat că acest capăt de cerere formulat de reclamant este neîntemeiat, sens în care l-a respins ca atare.
Față de soluția de admitere în parte a acțiunii instanța a dispus conform art. 453 NCPC. obligarea pârâtei, aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 50 lei reprezentând taxa de timbru conform chitanței depuse la fila 24 dosar.
Împotriva acestei soluții pârâta Instituția P. –Jud. M., prevalându-se de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 483 din NCPC, a declarat recurs, cerând casarea ei în parte, și urmare a rejudecării, respingerea cererii introductive, pe considerentul că prima instanță nu a analizat în nici un mod adresele nr. 429/30.01.2014 și nr. 1273/13.03.2014 ale Primăriei or. Miercurea Nirajului, transmise spre știință și reclamantului, după cum nu a luat în considerare aspectul că reclamantul, prin plângerea prealabilă, nu a cerut ca instituția pârâtă să-și exprime punctul de vedere cu privire la legalitatea/nelegalitatea arborării drapelului secuiesc pe clădirea Primăriei Miercurea Nirajului. Reclamantul a solicitat doar îndepărtarea așa-zisului drapel secuiesc de pe sediul autorității publice locale, sens în care i s-a și răspuns, comunicându-i-se că acest lucru excede limitelor de competență ale prefectului și instituției prefectului. Îndepărtarea drapelului în cauză este o măsură ce trebuie analizată și dispusă de către autoritățile administrației publice locale de la nivelul orașului Miercurea Nirajului, acestea fiind singurele care ar putea, pe cale administrativă, să soluționeze această petiție în mod favorabil sau nefavorabil. Recurenta susține că nu are atribuții în temeiul cărora să procedeze la îndepărtarea drapelului de pe clădirea autorității locale sau să impună acesteia o anumită conduită. D. instanțele de judecată, sesizate în condițiile legii, se pot pronunța cu privire la legalitatea/nelegalitatea arborării drapelului în cauză și ar putea obliga autoritatea respectivă să efectueze operațiunea de înlăturare a drapelului.
În replică, reclamantul a formulat întâmpinare cu respectarea prescripțiilor legale, susținând că prefectul nu i-a comunicat un răspuns argumentat în drept care să conțină o rezolvare concretă a celor sesizate prin petiția sa, limitându-se la a o transmite Primăriei orașului Miercurea Nirajului, refuzând să verifice aspectele reliefate de petentul intimat și să-și exprime punctul de vedere cu privire la legalitatea/nelegalitatea arborării steagului secuiesc pe clădirea Primăriei.
Curtea, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, reține că noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat că partea pârâtă nu a răspuns petiției ce i s-a adresat în sensul că nu a arătat, așa cum i s-a solicitat prin sesizarea din data de 07.01.2014, dacă a verificat legalitatea deciziei prin care s-a adoptat steagul secuiesc ca simbol al UAT Miercurea Nirajului și dacă, constatând ipotetica nelegalitate, a demarat procedurile legale pentru anularea tuturor documentelor care au stat la baza arborării steagului.
În opinia primei instanțe, s-a dovedit în speță existența refuzului nejustificat al pârâtei de a răspunde în sensul arătat prin sesizare, deoarece, astfel cum rezultă din adresele nr. 429/30.01.2014, 212/SIV/16.01.2014, 569/SIV/16.01.2014 singurul demers efectuat a constat în transmiterea sesizării Primăriei în cauză deși, așa cum s-a arătat anterior, Instituția pârâtă a fost corect și legal sesizată, având competența de a răspunde petiției.
In conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Excesul de putere este definit la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Nu se poate invoca faptul că reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit la petiția formulată deoarece instanța constată că acesta nu a primit de fapt nici un răspuns la cererea sa, instituția pârâtă, invocând în acest sens diverse argumente ce s-au dovedit a fi nefondate.
Prin urmare, refuzul nejustificat implică două condiții, și anume voința autorității publice să aibă un caracter explicit și să fie făcută cu exces de putere. Pentru acest ultim caz a fost instituționalizată o cale de atac aparte, și anume obligarea administrației de a se pronunța asupra cererii particularului într-un anumit termen, acțiunea în contencios administrativ având ca obiect refuzul apreciat de reclamant ca fiind nejustificat în rezolvarea petiției sale. Mai exact, prin art. 2 din OG nr. 27/2002 republicată, prin petiție se înțelege „cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, care potrivit celor inserate în cuprinsul art. 6 „sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relații cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către petiționari”. Funcție de dispoz. art. 8 din ordonanța sus-menționată „autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă”.
În cazul dedus judecății, în timp ce reclamantul a cerut a i se comunica dacă cele învederate de el se confirmă sau nu, respectiv dacă decizia ori măsura în baza căreia s-a adoptat steagul secuiesc ca simbol al unei unități administrativ-teritoriale este sau nu legală și dacă nu, care sunt demersurile inițiate de instituția pârâtă pentru . fiind și practica judecătorească în materie, pârâta prin nici o adresă nu s-a pronunțat practic pe fondul sesizării. Prin urmare, nu asistăm la rezolvarea nefavorabilă a unei cereri adresate unei autorități administrative, câtă vreme autoritatea pârâtă nu a răspuns cererii petiționarului, neprecizând implicit sau explicit dacă respectiva măsură este nu sunt nelegală. In cauza de față, îi poate fi imputată recurentei-pârâte împrejurarea că nu a procedat, urmare a cererii reclamantului, la comunicarea unui răspuns, în sensul pe care l-a solicitat petentul. În aceste condiții, cum refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă ori nefavorabilă a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat, se constată că prima instanță nu a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, întrucât echivalează cu un refuz nejustificat răspunsul oferit reclamantului. În cauză reclamantului nu i s-a dat practic vreun răspuns, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a unei petiții și îi conferă într-adevăr dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, însă acordarea acestui drept este condiționată de administrarea unor probe pertinente și concludente sub aspectul existenței și câtimii despăgubirilor pretinse, probe care în speță lipsesc. După cum aspectele vizate de reclamant s-au raportat la nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește arborarea drapelului secuiesc pe sediul Primăriei Miercurea Nirajului, și pârâta, prin compartimentul special, urma a redacta un răspuns în care să indice care este soluția adoptată și temeiul său legal Or, pârâta a transmis petiția, la rândul său, spre a fi soluționată chiar de autoritatea reclamată, necerând informații clare, concrete cu privire la realitatea aspectelor sesizate de petent, necomunicându-i acestuia modul de soluționare a petiției, respectiv propriul său punct de vedere referitor la aceste aspecte. Pârâta nu a precizat care este opinia sa fundamentată legal, respectiv fie că modul de arborare a drapelului este legal, indicând în acest caz temeiul legal permisiv, fie că modul în care a procedat autoritatea locală este nelegal, caz în care ar fi trebuit menționate demersurile concrete efectuate în acest sens. Și aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 123 alin. 1 din Constituție, prefectul răspunde de aplicarea politicii Guvernului în unitățile administrativ-teritoriale, având obligația de a verifica legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului, obligație inserată în cuprinsul Legii nr. 340/2004. Controlul de legalitate exercitat de prefect sau controlul de tutelă administrativă reprezintă una dintre cele mai importante atribuții ale acestuia. Statutul de reprezentant al Guvernului în teritoriu îi conferă prefectului aptitudinea de a veghea pentru ca activitatea consiliilor locale și a primarilor să se desfășoare în conformitate cu prevederile legale. Astfel se explică și calitatea sa procesual pasivă, date fiind dispozițiile Legii nr. 340/2004.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea, făcând aplicațiunea dispoz. art. 496 alin. 1 din NCPC, respinge ca nefondat recursul de față și menține în tot sentința atacată ca legală și temeinică, respingând ca neprobat capătul de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată pretinse de către intimatul reclamant, urmare a transpunerii în speță a prevederilor art. 452 din NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâta Instituția P. –Județul M. împotriva sentinței civile nr. 1013/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. pe care o menține.
Respinge ca nedovedită cererea intimatului reclamant T. D. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2014.
Președinte, M. C. | Judecător, M. I. M. | Judecător, M. F. |
Grefier, M. D. |
Red: MF/17.12.2014
Dact: MD/18.12.2014 – 4 ex,
Jud.fond: C.A.
M.D. 17 Decembrie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 485/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|
