Pretentii. Decizia nr. 485/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 15083/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 485/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
C. E. C. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 5263/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2014, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 februarie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5263/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul B. G. P. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fost AFP C.).
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 2112 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante, conform chitanței nr. TS8 nr._/19.10.2012, la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data achitării – 19.10.2012 și până la data plății efective și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2112 lei achitată de reclamant, precum și dobânda legală calculată de la data achitării – 19.10.2012 și până la data plății efective și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a achitat cu chitanța . nr._/19.10.2012, taxa de emisii poluante pentru autovehiculul marca Mercedes Benz, . nr. WDB1680311J509469, având ca dată a primei înmatriculări – 23.10.2000 și solicitând restituirea acestei taxe prin cererea nr. 9849/23.11.2012, a primit răspuns nefavorabil, pârâta comunicându-i în acest sens adresa nr. 9849/23.11.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 lit. a din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că niciun stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012 s-a încercat eliminarea regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin OUG 1/2012, dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.2012, până la 01.01.2013. Totodată, art. 2 din OUG 1/2012 recunoaște dreptul la restituirea integrală a taxei achitate până la apariția acestui act normativ.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Față de cele ce preced, instanța a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr.9/2012 este în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtului de restituire a taxei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante este unul nejustificat, acțiunea, sub acest aspect fiind admisă.
Instanța a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În acest sens, a fost admisă și cererea privind obligarea pârâtului la actualizarea debitului cu dobânda legală aferentă sumei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante, dobânda fiind calculată de la data achitării – 19.10.2012, până la data plății efective, astfel cum a solicitat reclamantul.
Întrucât pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă, a fost obligat să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru și timbru judiciar).
Cu privire la cererea de chemare în garanție, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de emisii poluante este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtului suma la care acesta a fost obligat și dobânda legală calculată de la data achitării – 19.10.2012 și până la data plății efective și suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a invocat dispozițiile art. 4, art. 6 alin. 1, art. 7, art. 9 și art. 12 din Legea nr. 9/2012 și la procedura de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 menționate reglementată de Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 85/2012 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 62/2012, date în aplicarea Legii nr. 9/2012, recurenta arată că, potrivit acestor texte de lege, se consacră caracterul unitar al taxării autovehiculelor indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a celor autohtone și al taxării echitabile, prin acordarea posibilității solicitării diferenței dintre valoarea taxei calculata conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.
Astfel, persoanele care au plătit taxa, în baza prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal ( pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 si pana la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor OUG nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
În acest mod, dând eficiență deplină principiului „poluatorul plătește”, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se plătește, o singură dată, de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înregistrează și de către cei care au achiziționat dar pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare.
Noul act normativ introduce o completare a categoriilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din lege prin adăugarea subcategoriilor de ordin „G”, conform omologării europene de tip. Aceasta este necesară pentru situațiile în care în cuprinsul cărții de identitate a vehiculului apare omologarea de tip M1G-M3G si N1G-N3G.
De asemenea, potrivit art. 6 (1) din Legea nr. 9/2012 suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-5, în baza normei de poluare Euro. prevăzută de Regulamentele și directivele (CE) ale Parlamentului și ale Consiliului European.
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, se transpun considerentele avute în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea T. C. 402/09 si N.. România a armonizat legislația internă cu legislația statelor membre cu privire la masurile care trebuie luate împotriva emisiilor poluante.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, s-au invocat dispozițiile art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 precum și faptul că acest text de lege instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin aplicarea unitară a taxării autovehiculelor, indiferent de proveniența acestora, a taxării echitabile, prin acordarea posibilității solicitării diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite și al calcului taxei conform Normelor de poluare stabilite potrivit regulamentelor si directivelor CE a Parlamentului European si a Consiliului prevăzute la Anexele 1-5 din Legea nr. 9/2012, noul act normativ transpune considerentele avute în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea T. C 402/09 și N. astfel România și-a respectat obligațiile asumate prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, Legea nr. 9/2012 fiind emisă în limitele și cu respectarea legislației comunitare în domeniu.
Având caracter neutru, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se înscrie în limitele statului român în materia impozitării interne, nefiind contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Reclamantul nu se încadrează în vreuna dintre situațiile de excepție prevăzute la art. 3 din Legea nr. 9/2012 și, ca atare, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule îi revine ca fiind legal datorată.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, regimul fiscal al taxării autovehiculelor fiind unul unitar in privința circulației intercomunitare a mărfurilor.
Legea nr. 9/2012 prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum, indiferent daca este vorba de autoturisme/autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar, daca aceste autovehicule sunt noi sau second-hand, deci nu există un tratament discriminatoriu al autovehiculelor față de proveniența acestora.
Recurenta a criticat obligarea sa la dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată susținând că organul fiscal a respectat dispozițiile legale în vigoare și că plata a fost efectuată în mod benevol.
Intimatul B. G. P. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 5263/CA/29 octombrie 2013 a Tribunalului B. este nefondat.
În primul rând se impune a se preciza că prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea până la 01.01.2013 a dispozițiilor art. 4 al 2 din Legea nr. 9/2012.
De asemenea, conform art. 1 din OUG nr. 1/2012, „1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță. (3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și solicitată a fi restituită.
Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin Legea nr. 9/2012, noua taxă introdusă prin acest act normativ, denumită „ taxă pentru emisii poluante”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2012, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă pentru emisii poluante are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 ianuarie 2012, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Această taxă pentru emisii poluante este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Legea nr. 9/2012 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pentru emisii poluante și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei pe poluare. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., li s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art. 117 lit. d cod procedură civilă. Conform OMFP nr. 1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Criticile recurentei privind obligarea sa la plata dobânzii legale sunt neîntemeiate, instanța de fond aplicând în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat. În speță dobânda care se datorează intimatei reclamante este dobânda legală. Data de la care se datorează dobânda legală este data punerii în întârziere de debitorului, respectiv data formulării cererii de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante.
Criticile recurentei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate, promovarea prezentului litigiu fiind determinată de refuzul pârâtei de a restitui taxa de emisii poluante
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 5263/CA/29 octombrie 2013 a Tribunalului B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 5263/CA/29 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. Lorența B. C. E. C.
Grefier
G. P.
Red. CEC/26.02.2014
Tehnored. G.P/16.02.2014 /2 ex
Jud Fond: S.Ș.M.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|








