Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Decizia nr. 2809/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2809/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1691/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
Decizia civilă nr.2809/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: A. G. S. - judecător
O. M. B. - judecător
D. M. S. - judecător
M. F. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 156/11.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic D.L nr. 118/1990.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2014, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor menționate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 decembrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 156/11.02.2014 a Tribunalului C. a fost admisă contestația formulată de reclamantul G. Gustav în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C. și, în consecință, a anulat decizia nr. 102/08.04.2013 și decizia nr. 141/28.05.2013 emise de pârâtă privitor la partea reclamantă, a stabilit că partea reclamantă este beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 01.01._62 - ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Săsăuși, Lunga, jud. C. în acest interval de timp, a obligat pârâta să acorde aceste drepturi părții reclamante începând cu data de 01.04.2013 – în temeiul art. 1 alin.1 lit. d din DL 118/1990 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs pârâta A.J.P.I.S. C. criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentința civilă nr.156/11.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., pârâta a fost obligată să anuleze actele administrative emise pentru reclamant, si în consecința să se acorde drepturile prevăzute de art. l alin. l lit. d din D.L 118/1990 pentru perioada 01.01._62, cât reclamantul a avut domiciliu obligatoriu în localitatea Sasausi, Lunga - jud. C..
Astfel, din considerentele sentinței civile mai sus indicate si întreg probatoriu depus la dosar, se poate observa faptul că instanța de fond în mod superficial a tratat dispozițiile prevăzute de art. l alin. l lit. d din D.L 118/1990, în sensul în care s-a mărginit să constate faptul ca familia reclamantului au fost considerați chiaburi si datorită acestui fapt au fost persecutați politic, art. l alin. l din D.L 118/1990 enumerând care sunt situațiile in care o persoana beneficiază de drepturile prevăzute de lege.
Ca urmare, în mod vădit la o simplă analiză a probatoriului depus se poate observa că, din documentele emise de instituțiile statului deținătoare de arhive, nu rezultă faptul că acestora li s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu în perioada 01.07._59 în loc. Turia, ci doar faptul că familia acestora a fost catalogată cu sintagma „chiabur".
Instanța de fond s-a mărginit, de altfel, să constate în baza declarațiilor judiciare ale martorilor Babos A. si Szukos E., declarații pe care pârâta le cataloghează ca nesincere si neserioase, faptul că părinții reclamantului împreuna cu familia sa au suferit persecuții politice în sensul celor prevăzute la art. l alin. l lit. d din D.L nr. 118/1990, stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu în Sasausi, Lunga- jud. C., în perioada menționata mai sus, nesocotind în acest sens înscrisurile emise de instituțiile de stat din care reieșea faptul ca familia acestora era catalogata ca fiind „chiaburi".
În consecință, având în vedere cele menționate, pârâta consideră că soluțiile pronunțate de către comisie, sunt legale și întemeiate, ele au fost emise în baza probelor depuse la dosar și cu stricta interpretare si aplicare a D.L 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, republicat cu modificările și completările ulterioare.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta.
În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. 1 pct.8 Cod Procedură Civilă.
Recursul este fondat.
Prima instanță a stabilit că reclamantul este beneficiarul drepturilor prevăzute de Decretul Lege 118/1990 din Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 01.01._62 ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Săsăuși ,Lunga, jud. C. în acest interval de timp și a obligat pârâta să acorde aceste drepturi reclamantului începând cu data de 01.04.2013, în temeiul art. 1 al. 1 lit. d din Decretul Lege 118/1990.
Procedând astfel, instanța de fond a recunoscut reclamantului toate drepturile prevăzute de Decretul Lege 118/1990, respectiv: recunoașterea vechimii în muncă (art. 1), dreptul la o indemnizație lunară ( art. 4 al. 2 ), scutiri de la plata impozitelor, asistență medicală gratuită, transport urban gratuit, călătorii gratuite, un bilet pe an gratuit pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică, scutire de plata taxelor de abonament pentru radio și televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordarea, la cerere, cu titlu gratuit a unui loc de veci ( art. 8 ), prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuințe din fondul locativ de stat, prioritate la acordarea creditelor avantajoase ( art. 9 ).
Este de reținut că prin Decizia nr. 9/13.10.2014 pronunțată de I.C.C.J. –Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - s-a stabilit că: „ 1. În interpretarea dispozițiilor art.1 alin.(1) din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege și persoanele care făceau parte, în perioada de referință, din categorii sociale necompatibile cu orânduirea socială instaurată în România după data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor, în măsura în care fac dovada că se încadrează într-una dintre ipotezele reglementate de lit. a) - e) ale aceluiași alineat și îndeplinesc și celelalte condiții impuse de lege.
2. În interpretarea dispozițiilor art.1 alin.(1) lit. d) din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare:
a) noțiunea de „domiciliu obligatoriu" se referă numai la situația în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecința îngrădirii dreptului de alegere în mod liber a domiciliului, iar nu și la cazurile în care persoana în cauză și membrii familiei sale au avut limitată doar libertatea de circulație;
b) pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei -soțul/sotia și copiii - ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință, sub rezerva îndeplinirii acelorași condiții ca și persoana principal vizată de măsura administrativă. »
S-a reținut în considerentele Deciziei că potrivit prevederilor art.1 alin.(1) din Decretul-lege nr.118/1990 (forma, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.631 din 23 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare):
„Art. 1. - (1) Constituie vechime în muncă și se ia in considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu ;
e) a fost strămutată într-o altă localitate."
Din interpretarea prevederilor citate, rezultă că drepturile reglementate se acordă persoanelor care se încadrează în ipotezele prevăzute de lit. a) - e) ale textului de lege.
Este de notorietate faptul că, după 6 martie 1945, categoria sociala identificată generic prin denumirea de „chiaburi" a avut de suportat persecuții sub diverse forme, impuse de regimul politic instaurat în România după data respectivă.
Însă, simpla apartenență, oficială sau de facto, la categoria socială a chiaburilor nu presupune « de plano » acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, ci numai în măsura în care persoanele care solicită beneficiul măsurilor reparatorii fac dovada că se încadrează în ipotezele prevăzute de art.1 alin.(1) lit. a) - e) din decretul-lege.
In același sens, este oportun a se menționa că nu a fost identificată în cuprinsul legislației ulterioare anului 1990 nici o dispoziție care să instituie măsuri cu caracter reparatoriu acordate, în mod automat, « chiaburilor", în înțelesul asociat acestei categorii sociale în timpul orânduirii instaurate în România după 6 martie 1945.
Totodată, este de reținut că persoanelor care au făcut parte din categoria socială a « chiaburilor", în înțelesul dat acestei noțiuni în perioada regimului instaurat în România după data de 6 martie 1945, le-a fost acordat beneficiul reparatoriu ori le-a fost analizată calitatea de persoană îndreptățită, spre exemplu, în limitele cadrului instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de îndeplinirea condițiilor impuse de reglementările aplicabile.
Astfel fiind, persoanele catalogate în perioada respectivă drept „chiabur" nu au beneficiat în mod automat de masurile cu caracter reparatoriu pentru simplul fapt al apartenenței la această categorie socială, ci numai în măsura în care au îndeplinit condițiile impuse de reglementările aplicabile.
Potrivit considerentelor Deciziei nr.8/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii în contextul analizării comparative cu ipoteza strămutării într-o altă localitate, prevăzută de art.1 alin.(1) lit. e) din decretul-lege, măsura administrativă a domiciliului obligatoriu presupunea îngrădirea dreptului de alegere în mod liber a domiciliului.
Or, cele doua noțiuni - măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, respectiv limitarea libertății de circulație - nu pot fi considerate echivalente, deoarece sunt corelative unor drepturi subiective cu conținut diferit, respectiv dreptul de alegere în mod liber a domiciliului și dreptul la libera circulație.
Astfel fiind, în condițiile în care textul de lege este lipsit de echivoc, în aplicarea principiului de drept interpretatio cessant in claris", nu se impune o interpretare de natură a conduce la extinderea sferei beneficiarilor normei prin includerea categoriei persoanelor cărora le-a fost limitată, sub diverse forme, libertatea de circulație, categorie ce nu a fost avută în vedere de legiuitor.
Interpretarea coroborata a dispozițiilor art.1 alin.(1) lit. d) și alin.(4) din Decretul-lege nr.118/1990 atrage concluzia potrivit cu care beneficiul prevederilor respective poate fi acordat numai persoanelor care fac dovada ca nu au putut sa se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Subsecvent acestei interpretări, se reține, de principiu, că familia persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu a avut de suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii de ordin material și moral, ca și persoană principal vizată de respectiva măsură administrativă.
Totodată, în sfera membrilor familiei asupra cărora se răsfrâng implicit consecințele măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu, pot fi incluși, în mod rezonabil, soțul/soția și copiii. În privința copiilor, în mod rezonabil se poate prezuma că au suferit aceleași consecințe nefavorabile atât copiii născuți în perioada de referință, copiii minori, precum și cei care au devenit majori in perioada de referință, în considerarea faptului că aceștia nu aveau în mod real și efectiv posibilitatea de exercitare liberă a dreptului de alegere a domiciliului.
Cu alte cuvinte, nu este necesar sa fie dovedit în mod distinct și că membrii familiei (soțul/soția și copiii) persoanei vizate au suportat personal și direct consecințele morale și/sau materiale ale stabilirii domiciliului obligatoriu.
În consecință, pot beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, membrii familiei - soțul/soția și copiii - ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință, însă sub rezerva îndeplinirii acelorași condiții ca și persoana principal vizată de măsura administrativă. În context, sunt avute in vedere, cu precădere, cerințele prevăzute de art.1 alin.(4) din Decretul-lege nr.118/1990, conform cărora „Perioadele prevăzute la alin. l) lit. d) și e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada ca nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesionala".
O atare interpretare pornește de la premisa că, pentru considerente de aplicare unitară, dar și echitabilă a legii, membrii familiei urmează a beneficia de același tratament juridic ca și persoana principal vizată de măsura administrativă prevăzută de art.1 alin.(1) lit. d) din Decretul-lege nr.118/1990, a cărei situație servește drept temei al solicitării beneficiului actului normativ.
Din interpretarea teleologică și coroborata a dispozițiilor art.1 alin.(1) lit. d) și alin.(4) din Decretul-lege nr.118/1990, rezulta ca drepturile reparatorii constând in modul de determinare a vechimii in munca și de stabilire a pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de vechimea in muncă, pot fi acordate numai în măsura în care titularul cererii de acordare a acestui beneficiu, subsecvent probei încadrării în ipoteza lit. d), face dovada atât a faptului că nu a putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care avea pregătirea profesională, așa cum prevede textul alin.(4) al art.1 din decretul-lege, cât și a faptului că, în perioada pentru care solicită acordarea drepturilor, îndeplinea condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru a se încadra în muncă, ca premisă necesară pentru nașterea, în condițiile legii, a dreptului la vechime în muncă și a drepturilor de pensie. »
Din probele administrate nu rezultă că tatălui reclamantului și/sau acestora li s-a interzis să își aleagă liber domiciliul, astfel că nu se poate reține că împotriva acestora a fost dispusă măsura domiciliului obligatoriu.
Faptul că noțiunea de "domiciliu obligatoriu" se referă la situația în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecința îngrădirii dreptului de alegere în mod liber a domiciliului rezultă și din interpretarea dată dispozițiilor art.1 alin.(1) lit.”d” din Decretul-lege nr.118/1990 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr.9/13.10.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.866/27.11.2014.
Curtea apreciază, de asemenea, că din Nota de studiu nr._/14.12.1967 a Consiliului Securității Statului – Serviciul C nu rezultă că includerea în categoria chiaburilor atrăgea după sine, din oficiu, stabilirea domiciliului obligatoriu, așa cum în mod greșit constată instanța de fond, ci că această măsură, atunci când a fost stabilită în mod colectiv, a vizat persoanele care, în prealabil, au fost dislocate sau strămutate și apoi le-a fost fixat domiciliul obligatoriu, iar în cazurile individuale, începând din anul 1952 era luată conform H.C.M. nr.1.554 din 22 august 1952, la propunerea comisiilor regionale M.A.I. de către o comisie centrală a Ministerului Afacerilor Interne formată conform deciziei nr. 744 din 25 august 1952.
În consecința celor ce preced, întrucât din probele administrate nu rezultă că părinților reclamantului sau acestuia personal le-a fost aplicată măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, Curtea apreciază că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului ca urmare a interpretării greșite a normelor de drept material, astfel că, în temeiul art.488 alin.(1) pct.8, cu raportare la art.496 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtei și, în consecință, va casa în tot sentința atacată, iar ca urmare a rejudecării după casare, potrivit art.498 alin.(1) din Codul de procedură, va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată, din motivele reținute mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta pârâtă A.J.P.I.S. C. împotriva sentinței civile nr. 156/11.02.2014 a Tribunalului C. ,pe care o casează în tot și rejudecând respinge contestația formulată de reclamantul G. Gustav în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
A. G. StoianOana M. B. D. M. S.
GREFIER,
M. F.
Red. A.G.S./07.01.2015
Tehnored.:M.F./12.01.2015 ex.4
Jud.fondI.A.V.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1278/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
