Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 1740/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1740/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 5737/62/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1740/R
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtele C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. B. împotriva sentinței civile nr. 850/CA din 3 martie 1014 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992)”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 21 mai 2014, apoi având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 mai 2014 și 4.06.2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 850/CA din 3 martie 1014 Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a admis cererea formulată de reclamanții S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B., împotriva Încheierii nr. VI/298/27.10.2010 emise de pârâta C. de C. a României, și a Deciziei nr. 34/21.07.2010 emise de pârâta C. de C. B., și, în consecință: a anulat Încheierea nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. a României și pct. 2 din Decizia nr. 34/21.07.2010 emisă de pârâta C. de C. B., a obligat pârâtele să achite reclamantului SPCLEP B. suma de 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Pârâta C. de C. B. a efectuat un control la S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B., finalizat cu un raport de audit financiar pe anul 2009 nr. 586/09.04.2010 (filele 74-145 primul ciclu procesual), în baza căruia a fost emisă decizia nr. 34/21.07.2010 (filele 18-21 primul ciclu procesual).
Prin această decizie, la pct. 2 ( care este singurul contestat în cadrul prezentei cereri de chemare in judecată), s-a stabilit că ordonatorul terțiar de credite (reclamantul) nu a luat măsurile prevăzute de art. 1 lit. b coroborat cu art. 10 alin. 1 din legea nr. 329/2009, respectiv s-a reținut că unele dintre măsurile luate de entitatea auditată nu pot fi considerate ca fiind de natura celor care să contribuie la reducerea cheltuielilor de personal, astfel:
- orele suplimentare neplătite în valoare de 6.790 lei – conform art. 11 din Legea nr. 329/2009, de la data intrării în vigoare a legii și până la data de 31.12.2010 munca suplimentară efectuată în cursul anului 2009 se compensează prin ore libere plătite, acordate până la 31.12.2010;
- fondul de premiere neacordat în valoare de 10.000 lei – conform art. 49 din Legea nr. 330/2009, începând cu data de 12.11.2009 au fost abrogate prevederile OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008;
- contribuțiile la bugetul general consolidat aferente celor două categorii de venituri arătate anterior.
Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație administrativă la data de 11.08.2010 (filele 12-16 primul ciclu procesual), care a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. (filele 6-9 primul ciclu procesual).
Instanța de fond a reținut că, în drept, art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009 stabilește că „în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri:
a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;
b) să reducă programul de lucru;
c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) și b);
d) altă măsură cu efect echivalent.”
De asemenea, art. 11 din Legea nr. 329/2009 prevede că, „prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi (12.11.2009) până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009”.
Prin art. 49 din Legea nr. 330/2009, în vigoare de la data de 12.11.2009 au fost abrogate prevederile OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit in cauză rezultă că, pentru perioada octombrie – decembrie 2009, valoarea diminuării cheltuielilor de personal, înregistrate de SPCLEP B. se ridică la suma de 146.099 lei (98.000 sporuri, indemnizații, contribuții la asigurările și protecția socială și 48.099 lei fond de premii), valoare care se regăsește efectiv in viramentul efectuat din disponibilul aflat la dispoziția SPCLEP către Primăria mun. B., prin OP 563/24.12.2009 – fila 146 vol I.
Cu privire la măsura de diminuare a fondului de premii, cod 10.01.08, având in vedere concluziile raportului de expertiză, instanța de fond a constatat că aceasta a reprezentat o aplicare a art. 10 alin. 1 lit. d întrucât suma respectivă viza perioada ian.-sept. 2009, iar cuantumul premiilor, potrivit Deciziei nr. 56/30.09.2009, era stabilit individual de către ordonatorul de credite.
În privința orelor suplimentare, se arată in raportul de expertiză că totalul orelor a fost de 1850 ore, efectuate in perioada ian. – oct. 2009, din care au fost plătite 724 ore, cu suma de 8.602 lei. Restul orelor, a căror valoare estimată este de 13.376 lei au fost recuperate prin ore libere plătite, pe baza evidenței întocmite in condicile de prezență pentru ore suplimentare pentru perioada aferentă anului 2009. Expertul arată că valoarea determinată depășește cu mult valoarea solicitată de SPCLEP, de 6.790 lei, pentru diminuarea cheltuielilor de personal, potrivit art. 10 alin. 1 lit. d din Leg. 329/2009.
Expertul arată că, după apariția Leg. 329/2009, in cadrul SPCLEP nu s-au mai achitat nici un fel de ore prestate suplimentar, acestea fiind compensate cu ore libere plătite pe parcursul anului 2010.
În privința sumei de 10.000 lei din fondul de premiere, din raportul de expertiză rezultă că suma reprezintă diminuarea cu 20,79% a fondului de premii, cod 10.01.08, constituit și aprobat prin Decizia nr. 56/2009 in valoare de 48.009 lei, pentru perioada ian.-sept. 2009, la care salariații au renunțat. De asemenea, suma de 10.000 lei privea angajamente de plătit salariaților SPCLEP, din fondul de premii, pentru perioada ian.-sept. 2009 și nu pentru trimestrul IV 2009.
Prin răspunsul la obiectivul 6 expertul a arătat că, prin neplata premiilor aferente anului 2009, s-a realizat o economie privind ”cheltuielile de personal”, cod 10, in valoarea de 48.099 lei, la care se adaugă contribuții la asigurările sociale și protecție socială de 13.227 lei iar această sumă de 48.099 lei a fost restituită prin OP 563/24.12.2009.
Din răspunsul la obiecțiuni instanța reține că SPCLEP ar fi putut determina o valoare cu mult mai mică decât cea stabilită pentru reducere cheltuielilor de personal (întrucât pe luna noiembrie reducerea trebuia să fie de 9,81% iar pe luna decembrie de 15,5%).
Față de prevederile art. 11 din Legea nr. 329/2009, tribunalul a constatat că, în mod corect, pârâta C. de C. B. și apoi C. de C. au reținut că nu poate fi avută în vedere ca măsură cu efect echivalent măsura de a nu plăti orele suplimentare aferente anului 2009, în sumă totală de 6.790 lei.
Reclamanții aveau obligația legală ca, după data de 12.11.2009, să compenseze munca suplimentară cu ore libere plătite, acordate până la data de 31.12.2010, indiferent de momentul la care aceste ore libere au fost efectuate.
De asemenea, tribunalul a constatat că în mod corect, pârâta C. de C. B. și apoi C. de C. a României au reținut că nu poate fi avută în vedere ca măsură cu efect echivalent măsura de a nu acorda suma de 10.000 lei din fondul de premiere constituit în baza OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008.
Astfel, pe de o parte, fondul de premii de 10.000 lei nu a fost detaliat de entitatea auditată, astfel că nu se poate stabili natura premiilor la care se face referire și nici cuantumul acestora (prin raportare la actele normative în vigoare la data constituirii fondului de premiere). În plus, instanța de fond a mai constatat că există neconcordanță între această sumă și suma prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli pentru semestrul IV al anului 2009 și valoarea de 48.099 lei rezultată din decizia nr. 56/30.09.2009 de aprobare a constituirii fondului de premiere pentru lunile ianuarie – septembrie 2009.
Tribunalul a constatat că OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008 au fost abrogate la data de 12.11.2009, astfel că după această dată, chiar dacă a fost aprobată constituirea unor fonduri de premiere până la această dată, sumele nu mai puteau fi folosite cu destinația specială stabilită de aceste norme (premii), după data abrogării actelor normative, în condițiile în care nu au fost stabilite premiile individuale de către ordonatorul de credite, deoarece numai la acest moment dreptul salariaților la obținerea acestui adaos salarial (care reprezintă o parte variabilă a salariului și care se stabilește în funcție de performanțele individuale ale salariaților, de felul muncii) ia naștere și se concretizează într-un drept de creanță față de angajatorul său.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a constatat că cererea formulată de reclamanți este întemeiată așa încât a admis-o.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 18 din LCA, instanța de fond a anulat Încheierea nr. VI/2010 emisă de C. de C. a României și pct. din Decizia nr. 34/2010 emisă de C. de C. a Jud. B..
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, pârâtele au fost obligate să achite reclamanților cheltuielile de judecată efectuate in prezenta cauză, constând in onorariu de expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că aceasta cuprinde motive contradictorii. Potrivit dispozițiilor art.261 alin.(1) pct.5 Cod proc, civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct.7 Cod proc. civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii". în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art.21 alin. (3) din Constituția României și art.6 alin.(1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea/modificarea acesteia. într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală.
În sentința recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la actele administrative emise subscrisa, la acțiunea în contencios administrativ și la întâmpinarea formulată față de aceasta, la concluziile raportului de expertiză și obiecțiunile formulate de părți, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a unei hotărâri.
Chiar dacă a achiesat întru totul la concluziile raportului de expertiză, instanța de fond era datoare să arate punctual, motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat apărările pârâtei.
În ceea ce privește motivele contradictorii din hotărârea pronunțată, deși instanța investită cu soluționarea cauzei arată că:"în mod corect subscrisa a reținut că nu poate fi avută în vedere ca măsură cu efect echivalent măsura de a nu plăti orele suplimentare aferente anului 2009, In sumă de 6.790 lei" și că "în mod corect pârâta C. de C. B. și apoi C. de C. a României au reținut că nu poate fi avută în vedere ca măsură cu efect echivalent măsura de a nu acorda suma de 10.000 lei din fondul de premiere constituit în baza OG nr.6/2007 și OG nr. 10/2008", totuși a admis cererea reclamantei dispunând anularea abaterii și implicit a măsurii stabilită în vederea înlăturării abaterilor. Or, aceste aspecte din hotărârea instanței de fond, susțin existența contrarietății între considerentele hotărârii în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată. Din cele arătate rezultă fără dubiu că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că aceasta cuprinde motive contradictorii.
La soluționarea recursului, trebuie avute în vedere prevederile art. 10 alin. 1 și art. 11 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, coroborate cu art.49 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data constatării abaterilor de către C. de C. B..
Prin admiterea acțiunii formulată de către reclamantă, practic instanța de judecată a considerat că diminuarea cheltuielilor de personal pentru lunile noiembrie-decembrie 2009 cu 15,5%, a fost realizată prin neplata orelor suplimentare efectuate de personalul instituției conform adresei Inspectoratului General al Poliției Române nr._/19.10.2009; neacordarea premiilor lunare cuvenite angajaților pentru primele trei trimestre ale anului 2009; aplicarea măsurii de diminuare anterior datei de intrare în vigoare a actului normativ care prevedea acest lucru.
Practic, acceptarea apărării reclamantei, potrivit căruia reducerea cheltuielilor de personal a avut loc prin neplata orelor suplimentare, echivalează cu ignorarea de către instanța de judecată a prevederilor art.11 din Legea nr. 329/05.11.2009 conform cărora „prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, și până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010." Altfel spus, norma legală menționată anterior arată că orele suplimentare urmau să fie compensate cu ore libere din cadrul programului normal de lucru, fapt care implicit nu generează cheltuieli suplimentare cu salariile, deci nu pot fi reduse cheltuieli inexistente.
Argumentele potrivit cărora interdicția menționată de art.10 din Legea nr.329/2009, a fost respectată prin neacordarea premiilor lunare, nu pot fi primite deoarece "suma de 10.000 lei din fondul de premii reprezintă diminuarea cu 20,79% a fondului de premii constituit și aprobat prin Decizia nr. 56/30.09.2009, în valoare de 48.099 lei, datorat salariaților SPCLEP B. pentru perioada ianuarie-septembrie 2009". Astfel că, procentul de 20,79%, de diminuare a fondului de premiere a fost stabilit strict matematic (cât la sută din 48.099 lei reprezintă 10.000 lei), acesta neavând nicio relevanță în absența dovezilor scriptice că această sumă face parte din fondul de premiere calculat pentru perioada ianuarie-septembrie 2009. Dacă alegem opțiunea prezumțiilor, suma de 10.000 lei este apropiată de prevederile bugetare ale trim IV anul 2009, aferente acestui articol, în valoare de 11.000 lei, și având în vedere că diminuarea impusă de lege se referea la această perioadă și nu la perioade anterioare, mai logică este varianta că suma de 10.000 lei se referă la fondul de premiere prevăzut a se acorda în trim IV al anului 2009. Având în vedere că din nici un document prezentat de reclamantă nu rezultă componența sumei de 10.000 lei (natura premiilor), perioada la care se referă și defalcarea pe salariați, aceasta nu poate fi luată în considerare la soluționarea cauzei.
Faptul că reclamanta a emis Decizia nr. 56/30.09.2009, prin care a stabilit fondul de salarii pentru perioada ianuarie-septembrie 2009, nu echivalează cu constituirea fondului de premiere, având în vedere că aceasta nu a angajat și nu a înregistrat în evidența contabilă cheltuiala cu acest fond de premiere și nici obligația de plată față de salariați și față de bugetul consolidat al statului (pentru contribuțiile la asigurările sociale, fondul pentru șomaj și impozitul pe veniturile din aceste premii),astfel că această decizie nu a fost dusă la îndeplinire până la . Legii nr. 329/05.11.2009.
Reclamanta a emis această decizie cu încălcarea prevederilor legale, astfel, decizia a fost emisă având în vedere "fondurile aprobate prin buget cu această destinație", contrar dispozițiilor art.19(3) din OG nr.6/2007 unde se prevede că "premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu aceasta destinație de către ordonatorii principali de credite", or, potrivit prevederilor OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aceste alocații bugetare (subvenții) trebuiau să se regăsească, împreună cu veniturile proprii încasate, în contul 561 "Disponibil al instituțiilor publice finanțate din venituri proprii si subvenții".Potrv balanței contabile întocmite Ea 31.12.2009, în acest cont (pe debit și credit), era înregistrată suma de 1.450.306 lei, cu 764 lei mai mult față de:angajamentele bugetare (și nu mai mult cu 48.099 lei), angajamentele legale și plățile efectuate în anul 2009, în valoare de 1.449.541 lei raportate prin contul de execuție ia 31.12.2009 și egale cu veniturile încasate, raportate pentru aceeași perioadă.
Rezultă că, entitatea nu a primit subvenții de la ordonatorul principal de credite, mai mari față de cheltuielile angajate și plățile efectiv realizate, în care în mod evident nu sunt incluse cheltuielile cu fondul de premiere în valoare de 48.099 lei la care face referire expertul.
Dacă reclamanta ar fi angajat și înregistrat această cheltuială (aferentă lunilor ianuarie-septembrie 2009) anterior datei de . Legii nr. 329/05.11.2009, aceasta nu mai putea face obiectul diminuării impuse de lege, având în vedere art.10 alin.1 din acest act normativ și pct. 1 din cadrul Soluției Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr._/1154/2009, care fac referire la reducerea cheltuielilor aferente lunilor noiembrie-decembrie 2009.
Ulterior datei de . Legii nr.329/05.11.2009, reclamanta nu mai putea angaja și înregistra cheltuieli cu premiile având în vedere că articolele în baza cărora se putea constitui fondul de premiere au fost abrogate prin Legea nr. 330/2009, care la art. 49 stabilea faptul că, la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogă:
Art.19 și 21 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariate care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare.
Art. 11 și art.12 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările ulterioare".
La soluționarea recursului, nu se putea economisi sau diminua un fond de premiere neconstituit, neangajat, neînregistrat în evidența contabilă și bugetară, aferent unei perioade anterioare celei pentru care se impunea reducerea, iar pentru perioada 12.11._09, acest fond de premiere nu mai putea fi constituit deci implicit nu putea fi diminuat.
Pe lângă cele menționate anterior, aceste cheltuieli nu au fost angajate având în vedere că acestea nu sunt înregistrate în evidența contabilă conform prevederilor OMFP nr.1792/2002, cu modificările și completările ulterioare, capitolul referitor la "Angajamentul legal", unde se precizează: "după semnarea angajamentului legal de către ordonatorul de credite acesta se transmite compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidența cheltuielilor angajate" și conform prevederilor Legii contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.18 "contabilitatea instituțiilor publice asigură înregistrarea drepturilor constatate, veniturilor încasate, angajamentelor bugetare, angajamentelor legale, plăților de casă și a cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificației bugetare, potrivit bugetului aprobat și normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice." Aceasta este prima etapă în care o cheltuială angajată trebuie înregistrată în evidența contabilă. O a doua etapă a înregistrării în evidența contabilă este aceea care urmează stabilirii concrete a drepturilor cuvenite, respectiv, statul de plată și reprezintă cu totul altceva față de înregistrarea angajamentelor legale la care am făcut referire în alineatul precedent. Astfel, o cheltuială de orice natură, inclusiv cea privind salariile, respectiv premiile, nu se înregistrează în evidența contabilă la data plății decât dacă data plății este concomitentă constituirii obligației de plată.
Respectând principiul potrivit căruia operațiunile economice, financiare trebuiesc înregistrate în evidența contabilă în mod cronologic, în primă instanță se înregistrează în evidența contabilă constituirea obligației de plată a salariilor, urmând, ca ulterior, să fie înregistrată stingerea obligației de plată, la data plății obligațiilor de natură salarială, conform prevederilor Legii contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 2(1) stabilește "contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor prevăzute la art. 1.în acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.
De asemenea, instanța care a soluționat fondul cauzei, în mod greșit a acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă fără a avea în vedere următoarele aspecte:
C. de C. a României este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv, de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
Este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public al acestor resurse.
Nu sunt incidente dispozițiile art.274 alin.1 Cod proc, civ., în ceea ce privește o eventuală obligare a instituției noastre la suportarea cheltuielilor de judecată. Potrivit acestui text "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". C. de C. nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții", pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public, în egală măsură în care C. Constituțională, garantează supremația Constituției. Orice stat de drept înseamnă constituționalitate, adică respectarea supremației constituționalității în stat și legalitate adică respectarea legii ca act juridic adoptat de unica putere legiuitoare a țării care este Parlamentul și a tuturor celorlalte acte obligatorii, inclusiv în ceea ce privește legalitatea cheltuirii banului public. De aceea, a obliga C. de C. să plătească cheltuieli de judecată pentru activitatea pe care o desfășoară echivalează cu un soi de sancțiune implicită că își face datoria. în orice activitate pot exista și aspecte pe care o instanță judecătorească să le cenzureze în virtutea independenței ce guvernează puterea judecătorească, însă niciunul din aceste argumente nu justifică în opinia noastră obligarea instituției să plătească cheltuieli de judecată.
Aceasta este și rațiunea pentru care O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, scutește C. de C. de la plata taxei de timbru. Mutatis mutandis, aceleași raționamente obligă ca instituțiile publice să fie scutite și de la plata cheltuielilor de judecată. Are aplicație principiul idem jus edem ratio, aceeași soluție juridică pentru aceeași situație de fapt.
Un ultim aspect vizează faptul că orice entitate publică controlată are în structura ei și personal cu pregătire juridică aceasta putând să asigure apărarea și reprezentarea entității controlate inclusiv în justiție.
Adăugând acestor aspecte și situația bugetară deficitară de criză economico-financiară pe care o traversează România și întreaga lume, apreciem că nu se justifică cheltuirea banului public cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât, nu a făcut altceva C. de C., decât să-și facă datoria.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă recurată raportat la motivele de recurs invocate, C. de Apel B. constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Ca stare de fapt, curtea de apel reține că, pârâta C. de C. B. a efectuat un control la S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B., finalizat cu un raport de audit financiar pe anul 2009 nr. 586/09.04.2010, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 34/21.07.2010.
Prin această decizie, la pct. 2 (singurul contestat în cadrul prezentei cereri de chemare în judecată), s-a stabilit că ordonatorul terțiar de credite (reclamantul) nu a luat măsurile prevăzute de art. 1 lit. b coroborat cu art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, respectiv s-a reținut că unele dintre măsurile luate de reclamant nu pot fi considerate ca fiind de natura celor care să contribuie la reducerea cheltuielilor de personal, astfel:
- orele suplimentare neplătite în valoare de 6.790 lei – conform art. 11 din Legea nr. 329/2009, de la data intrării în vigoare a legii și până la data de 31.12.2010 munca suplimentară efectuată în cursul anului 2009 se compensează prin ore libere plătite, acordate până la 31.12.2010;
- fondul de premiere neacordat în valoare de 10.000 lei – conform art. 49 din Legea nr. 330/2009, începând cu data de 12.11.2009 au fost abrogate prevederile OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008;
- contribuțiile la bugetul general consolidat aferente celor două categorii de venituri arătate anterior.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație administrativă la data de 11.08.2010, care a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C..
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._/62/2010, la data de 19.11.2010, reclamanții S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B. și G. R. au solicitat anularea încheierii nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. a României și a pct. 2 al deciziei nr. 34/21.07.2010 emisă de pârâta C. de C. B. și să se constate că ordonatorul terțiar de credite a aplicat dintre măsurile prevăzute de art. a) – d) din art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009 măsura de la litera d), precum și faptul că nu există prejudiciu și că nu se impune recuperarea acestuia și nici luarea măsurilor pentru determinarea impozitului pe venit și a contribuțiilor social, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat.
În fapt, reclamanții au arătat că în baza art. 10 alin 1 din Legea nr. 329/2009 au stabilit valoarea totală a diminuărilor cu cheltuielile de personal pentru lunile noiembrie și decembrie 2009 la nivelul sumei de 32.537 lei, au analizat posibilitatea instituției de punere în aplicare a măsurilor și au hotărât, cu aprobarea ordonatorului principal de credite ca măsurile luate să fie cele de la lit. d) – „altă măsură cu efect echivalent”, astfel: 7.486 lei reducerea salariilor de bază, 6.761 lei reducerea contribuțiilor angajatorului la bugetul general consolidat, 10.000 lei reducerea fondului de premiere, 1.500 lei reducerea indemnizației de delegare și 6.790 lei reducerea plății orelor suplimentare. Din cele 5 măsuri organul de control a reținut ca fiind măsură cu efect echivalent numai reducerea salariilor de bază cu 7.486 lei determinată de încetarea raporturilor de muncă a 4 salariați ai SPCLEP B. în perioada 01.11._09. Reclamanții au considerat că atitudinea organului de control de a nu reține măsura de diminuare a cheltuielilor de personal prin neplata sumelor reprezentând dreptul de premiere lunară stabilit potrivit art. 19 alin. 1 din OG nr. 6/2007 și art. 11 alin. 1 din OG nr. 10/2008 pentru primele trei trimestre ale anului 2009 încalcă principiul neretroactivității legii și atribuie acest efect Legii nr. 329/2009, contrar art. 15 alin. 2 din Constituție. Norma de abrogare a OG nr. 6/2007 și a OG nr. 10/2008 – art. 49 din Legea nr. 329/2009 vizează, în opinia reclamanților, numai interzicerea constituirii acestui fond începând cu data de 12.11.2009 și nu pot aduce atingere dreptului de premiere al salariaților constituite anterior intrării sale în vigoare. De asemenea, reclamanții au mai arătat că în categoria cheltuielilor de personal se încadrează și cheltuielile reprezentând indemnizația de delegare, contrar celor reținute de organul de control. În plus, s-a mai arătat că nu există nici un prejudiciu, economia realizată prin neplata sumelor reprezentând fondul de premiere pentru primele trimestre ale anului 2009 (48.098 lei) este superioară sumei totale de diminuare a cheltuielilor de personal stabilită la nivelul instituției (32.537 lei).
Prin sent. civ. nr. 1683/05.04.2011, Tribunalul B. a respins acțiunea formulată de reclamanți considerând că pretențiile acestora nu sunt întemeiate.
Prin dec. civ. nr. 713/R/20.02.2012, C. de Apel B. a admis recursul reclamanților, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, constatând că probatoriul administrat este incomplet, impunându-se efectuarea unei expertize.
În rejudecare, după efectuarea expertizei judiciare, Tribunalul B. a admis acțiunea reclamanților și a anulat actele contestate.
1. În ce privește primul motiv de recurs, curtea de apel constată că acesta este întemeiat. La o simplă lectură a hotărârii atacate, se poate observa cu ușurință faptul că motivarea primei instanțe este contradictorie, instanța de fond oferind, pe de o parte, argumente în favoarea soluției adoptate, de anulare a actelor administrative, iar pe de altă dreptate, considerând că pârâții au reținut corect că unele dintre măsurile luate de reclamant nu pot fi considerate ca fiind de natura celor care să contribuie la reducerea cheltuielilor de personal, validând astfel, în același timp, actele contestate.
Deși soluția ce s-ar impune a fi adoptată este aceea a casării sentinței cu trimitere spre rejudecare, instanța de recurs constată că nu se poate adopta o astfel de soluție deoarece ea mai fost pronunțată în cauză, dosarul în prezent aflându-se în rejudecare, iar astfel s-ar încălca prevederile art. 3122 alin. 61 Cod procedură civilă.
În consecință, curtea de apel va proceda la admiterea recursului și analizarea din nou a fondului cauzei, cu o nouă motivare, care să nu cuprindă argumente contradictorii.
2. Analizând actele administrative contestate în raport de probele administrate, curtea de apel constată că actele administrative contestate au fost nelegal întocmite, astfel că se impune anularea lor.
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, în vigoare în perioada analizată, prevede că, în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri: a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare; b) să reducă programul de lucru; c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) și b); d) altă măsură cu efect echivalent
De asemenea, art. 11 din aceeași lege prevede că, prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, de la data intrării în vigoare a legii (12.11.2009) până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009.
Prin art. 49 din Legea nr. 330/2009, în vigoare de la data de 12.11.2009, au fost abrogate prevederile OG nr. 6/2007 și OG nr. 10/2008.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit in cauză curtea de apel constată că reclamanții au respectat prevederile legale antemenționate și au diminuat cheltuielile de personal cu o valoare mai mare decât procentul cerut de legiuitor.
Astfel, expertul a stabilit că, pentru perioada octombrie – decembrie 2009, valoarea diminuării cheltuielilor de personal, înregistrate de SPCLEP B. se ridică la suma de 146.099 lei (98.000 sporuri, indemnizații, contribuții la asigurările și protecția socială și 48.099 lei fond de premii), valoare care se regăsește efectiv în viramentul efectuat din disponibilul aflat la dispoziția SPCLEP către Primăria mun. B., prin OP 563/24.12.2009. Astfel cum reiese din ordinul de plată, suma a fost primită efectiv de reclamanți și apoi restituită la data de 24 decembrie 2009, ca urmare a textelor legale antemenționate.
De asemenea, cu privire la măsura de diminuare a fondului de premii, expertul a arătat că aceasta a reprezentat o aplicare a art. 10 alin. 1 lit. d întrucât suma respectivă viza perioada ian.-sept. 2009, iar cuantumul premiilor, potrivit Deciziei nr. 56/30.09.2009, era stabilit individual de către ordonatorul de credite.
În privința orelor suplimentare, expertul a stabilit că totalul orelor a fost de 1850 ore, efectuate in perioada ian. – oct. 2009, din care au fost plătite 724 ore, cu suma de 8.602 lei. Restul orelor, a căror valoare estimată este de 13.376 lei, au fost recuperate prin ore libere plătite, pe baza evidenței întocmite in condicile de prezență pentru ore suplimentare pentru perioada aferentă anului 2009. Expertul a menționat că valoarea determinată depășește cu mult valoarea solicitată de SPCLEP, de 6.790 lei, pentru diminuarea cheltuielilor de personal, potrivit art. 10 alin. 1 lit. d din Leg. 329/2009. De asemenea, după apariția Legii nr. 329/2009, în cadrul SPCLEP nu s-au mai achitat nici un fel de ore prestate suplimentar, acestea fiind compensate cu ore libere plătite pe parcursul anului 2010.
În privința sumei de 10.000 lei din fondul de premiere, din raportul de expertiză rezultă că suma reprezintă diminuarea cu 20,79% a fondului de premii, constituit și aprobat prin Decizia nr. 56/2009 in valoare de 48.009 lei, pentru perioada ian.-sept. 2009, la care salariații au renunțat. De asemenea, suma de 10.000 lei privea angajamente de plătit salariaților SPCLEP, din fondul de premii, pentru perioada ian.-sept. 2009, iar nu pentru trimestrul IV 2009. Expertul a stabilit, totodată, că, prin neplata premiilor aferente anului 2009, s-a realizat o economie privind ”cheltuielile de personal”, în valoare de 48.099 lei, la care se adaugă contribuții la asigurările sociale și protecție socială de 13.227 lei, iar această sumă de 48.099 lei a fost restituită prin OP 563/24.12.2009. Expertul a arătat și faptul că SPCLEP ar fi putut determina o valoare cu mult mai mică decât cea stabilită pentru reducere cheltuielilor de personal (întrucât pe luna noiembrie reducerea trebuia să fie de 9,81% iar pe luna decembrie de 15,5%).
Prin urmare, curtea de apel constată că reclamanții au respectat prevederile legale privind diminuarea cheltuielilor de personal, depășind chiar procentul impus de legiuitor. Față de considerentele expuse, argumentele prezentate de recurenți sunt neîntemeiate, astfel că actele administrative contestate apar ca nelegal întocmite, impunându-se anularea lor.
În consecință, pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1, 2 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, curtea urmează a admite recursul declarat de C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. B. împotriva sentinței civile nr. 850/CA/03.03.2014 a Tribunalului B. pe care va o casa și rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanții S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B. și R. G. împotriva încheierii nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. a României și a deciziei nr. 34/21.07.2010 emisă de pârâta C. de C. B.. În consecință, va anula încheierea nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. a României și pct. 2 din decizia nr. 34/21.07.2010 emisă de pârâta C. de C. B. și va obliga pârâtele să achite reclamantului SPCLEP B. suma de 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C. de C. a României în nume propriu și pentru C. de C. B. împotriva sentinței civile nr. 850/CA/03.03.2014 a Tribunalului B. pe care o casează și rejudecând,
Admite acțiunea formulată de reclamanții S. P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B. și R. G. împotriva încheierii nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. a României și a deciziei nr. 34/21.07.2010 emisă de pârâta C. de C. B. și în consecință:
Anulează încheierea nr. VI/298/27.10.2010 emisă de pârâta C. de C. a României și pct. 2 din decizia nr. 34/21.07.2010 emisă de pârâta C. de C. B..
Obligă pârâtele să achite reclamantului SPCLEP B. suma de 5.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: LP/2.09.2014
Dact: MD/3.09.2014 - 2 ex.
Jud.fond: M.O.
M.D. 04 Iunie 2014
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2694/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1262/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
