Pretentii. Decizia nr. 646/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 646/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 1794/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 646/R
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 5611/CA din 13.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2014 când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 5611/CA din 13.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C.; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul F. H. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. și pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2989 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 9.12.2008 și până la data plății efective; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 2989 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 9.12.2008 și până la data plății efective; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 489,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a fost respinsă ca nefondată raportat la obiectul cauzei dedusă judecății.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța de fond a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, instanța de fond a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În vederea reparării integrale a prejudiciului instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculată la suma de 2989 lei începând cu data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Urmare admiterii cererii principale, instanța de fond a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a căzut în pretenții și a admis cererea de chemare în garanție apreciind-o ca fiind întemeiată întrucât suma achitată cu titlu de taxă de poluare se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția G. a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice C.) și în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile OUG nr. 50/2008 și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism Audi, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la 9.12.2008, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului UE și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul UE.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul UE și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul UE se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art 90 alin1 din TCE), Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr 50/2008 și actele juridice ulterioare ce o modifică.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt incompatibile cu art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului „ poluatorul plătește”.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluare și deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul UE nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul UE numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile dreptului UE este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția G. a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice C.) împotriva sentinței civile nr 5611/CA/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant F. H. A. cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 300 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: MR/18.03.2014
Dact: MD/18.03.2014 - 2 ex.
Jud.fond: D.U.
| ← Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2694/2014.... → |
|---|
