Pretentii. Decizia nr. 733/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 733/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 842/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 733/R
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
C. E. C. - judecător
T. M. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 5464/CA din 06.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 28 februarie 2014.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5464/CA din 06.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ s-a respins excepția prescripției invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B.; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta O. L. – L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. și în consecință: pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 5057 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 22.01.2013 și până la data plății efective; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și, în consecință: chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 5057 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 22.01.2013 și până la data plății efective; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 239,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată; s-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. s-a respins ca neîntemeiată reținându-se că în cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare curge un singur termen de prescripție, respectiv cel al dreptului de a cere restituirea taxei, termen aplicabil și formulării cererii de chemare în judecată.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01 ) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. În cauză există un refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În vederea reparării integrale a prejudiciului instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculată la suma de 5057 lei începând cu data formulării cererii de restituire și până la data plății efective.
Urmare admiterii cererii principale, instanța a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. a căzut în pretenții și a admis cererea de chemare în garanție apreciind-o ca fiind întemeiată întrucât suma achitată cu titlu de taxă de poluare se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea pârâtei privind obligarea chematei în garanție la restituirea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată întrucât temeiul acordării acestor cheltuieli îl constituie culpa procesuală a părții. În speță, pe de o parte, reținându-se culpa pârâtei s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată făcute de către reclamantă. Pe de altă parte, cererea de chemare în garanție este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, pârâta neachitând în prezenta cauză o asemenea taxă. Obligarea chematei în garanție la restituirea taxei de poluare virată în contul său precum și la plata dobânzii legale aferentă, nu justifică și acordarea cheltuielilor de judecată deoarece aceasta ar presupune și transferarea culpei procesuale reținută în sarcina pârâtei, asupra Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva aceleiași sentințe a mai declarat recurs, în termen legal, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
1. în mod greșit prima instanță a obligat recurenta la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă emisii poluante câtă vreme nu a dispus și anularea actului administrativ fiscal apreciind că decizia de calcul a taxei nu reprezintă un act administrativ fiscal câtă vreme într-un alt dosar aceeași instanță a respins acțiunea arătând că împotriva deciziei de calcul titlu de creanță cel prejudiciat are deschisă și calea contestației administrative potrivit art. 205 si următoarele din codul de procedură fiscală. Astfel se arată că trebuia parcursă procedura plângerii administrative. În aceeași ordine de idei se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de restituire.
2. Având în vedere că taxa de poluare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile OUG nr. 50/2008, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia. În acest context, s-a arătat că nu se poate critica atitudinea organelor fiscale de a încasa taxa întrucât această activitate face parte dintre atribuțiile stabilite de actele normative de organizare și funcționare a acestora.
S-a mai susținut că în prezenta cauză ne aflăm în prezența unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere față de actele normative invocate de reclamant.
De asemenea, s-a mai arătat că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de sumele de bani achitate cu titlul de taxă de poluare, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ și reprezintă o condiție pentru înmatricularea unui autoturism în România, reclamantul efectuând plata benevol.
Împotriva României nu au fost declanșate nici un fel de proceduri privitor la taxa de poluare, iar formula de calcul a acestei taxe a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, acceptată de către Comisia Europeană. Față de această acceptare, s-a apreciat că instanța de judecată a admis în mod greșit acțiunea prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 90 par 1 din Tratatul Comunității Europene, taxa de poluare fiind aplicată în 16 state ale UE.
În final s-a concluzionat că potrivit art. 117 din Tratat CEJ nu are competența de a se pronunța asupra validității legilor naționale ci doar de a interpreta normele comunitare.
3. recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată, taxa nu are un termen legal de plată, fiind achitată benevol și astfel nefiind purtătoare de dobândă, respectând principiul echității. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
4. sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod eronat culpa procesuală a acesteia.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 ind.1 și art. 304 pct. 9 c.p.civ. anterior.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare însă a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile sunt nefondate.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 07.05.2010, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității cererii se reține că, potrivit deciziei nr. 24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011 raportat la sart. 205-218 din codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit.d din același cod.
Se reține că reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs pe fondul cererii, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Criticile referitoare la greșita acordare a dobânzii legale vor fi înlăturate, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, în speță acordându-se potrivit principiului disponibilității de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei este întemeiată pentru considerentele reținute mai sus, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 5464/CA/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. R. Grațiela M. C. E. C.
Grefier,
T. M.
Red.: RGM/28.02.2014
Tehnored.: TM/11.03.2014/ ex.
Jud.fond: D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 715/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Hotărâre din 22-01-2014, Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
