Pretentii. Decizia nr. 758/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 758/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 1093/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr.758/RDosar Nr._
Ședința publică din data de 05 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. R.
Judecător - I. Ț.
Judecător - L. P.
Grefier - R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul M. I. D. împotriva sentinței civile nr. 5958/CA din 27.11.2013, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „ pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 05 martie 2014.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr 5958/CA din 27.11.2013, pronunțată de Tribunalul B., a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul M. I. D. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE și a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1551 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 24.01.2013, până la data restituirii efective.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1551 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 24.01.2013, până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul M. I. D. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE B. având ca obiect restituirea sumei de 2780 lei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu având ca obiect suma de 2780 lei.
Prima instanță a reținut că reclamantul a achitat la data de 05.09.2012 o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 1551 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Opel, înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE. După achitarea taxei, la data de 24.01.2013, reclamantul a solicitat restituirea taxei. Prin adresa nr._/30.01.2013 pârâta a refuzat restituirea.
Obiectul acțiunii îl constituie contestarea refuzului autorității administrative de a răspunde și soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei pentru emisiile poluante stabilită pentru autovehicule.
Temeiul juridic al acțiunii – situația de fapt calificata juridic, se circumscrie disp. art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se considera vătămat într-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Calea unei acțiuni in contencios administrativ este deschisa nu doar celui care contesta actul administrativ tipic, ci și celui care ataca în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației, respectiv al refuzului nejustificat.
Actul vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale Codului de procedura fiscala sunt asigurate prin cererea de restituire formulata.
Prin art. 11 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, revizuită în 2003 se dispune că „Statul roman se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Încălcarea legii și implicit excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o norma interna, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Prin disp. art. 148 alin. (2) din Constituția României se dispune ca legislația comunitara cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. (4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie sa garanteze îndeplinirea acestor exigente.
Prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, în speța de față, prin încălcarea art.110 TFUE.
Prin Hotărârea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
Prin Hotărârea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit si ca dreptul la rambursare reprezintă consecință și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea Littlewoods Retail, Curtea a reținut ca principiul de mai sus implica obligația statelor de a plați dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.
Curtea a reținut ca fiecare stat membru este liber sa stabilească condițiile de restituire a dobânzilor, în special rata și modul de calcul, dar sa respecte doua principii:
1. Principiul echivalentei = sa nu se impună condiții mai grele decât cele impuse pentru solicitări similare întemeiate însă pe încălcări ale dreptului intern.
2. Principiul efectivității = să nu facă imposibilă exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificilă.
Acest ultim principiu implică de asemenea,, ca normele interne reparatorii, (privind dobânzile în cazul de față) să nu aibă ca efect privarea persoanei de o despăgubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
Instanța reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru ca încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 si C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) si principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) (cauza C-228/96, Aprilie).
Din analiza hotărârii pronunțate de CJUE în cauza Metallegesellschaft si Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativa era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor.
Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, in condițiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, se constată că dreptul fiscal român nu identifica în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului comunitar.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148. alin. 2 si 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, să solicite restituirea taxei prelevate „prin aplicarea eronata a dispozițiilor legale”.
De asemenea, instanță are în vedere și Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 110 TFUE invocat de către reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90 (1) din TCE (actual art. 110 din TFUE) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Este nelegală încasarea taxei ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speța, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația interna în anul 2008.
OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din TCE (art. 110 TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul R. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul ca „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că în mod nelegal autoritățile au condiționat înmatricularea autoturismului care fusese deja înmatriculat într-un stat membru al UE de plata taxei pentru emisiile poluante.
Stabilirea taxei pe poluare prin Decizia de calcul, care reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plata poate fi corecta sub aspectul cuantumului sumei, prin prisma elementelor/criteriilor de determinare, dar este nelegală sub aspectul datorării acestei taxe de vreme ce contravine normelor comunitare.
În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
În par. 28, Curtea a reiterat faptul ca taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește. Totodată, a fost respinsă cererea Statului R. de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curtii, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca, de altfel, și hotărârea în cauza T.) se aplica retroactiv îi lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare in perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata OUG nr. 50/2008 și înlăturata discriminarea constata, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit, legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plata a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxă de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt aplicabile și după adoptarea și suspendarea Legii nr. 9/2012, fiind menținută discriminarea între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru aceste motive, instanța va admite acțiunea si pe cale de consecința va dispune obligarea paratei la restituirea sumei de 1551 lei percepute cu titlu de taxa pentru emisiile poluante.
În vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant și a dobânzii legale menționate în materie fiscală calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii integrale.
Prin Hotărârea Litlewoods Retail, Curtea a stabilit ca principiul echivalentei nu implică obligația statelor să extindă regimul sau intern cel mai favorabil la toate acțiunile introduse . de drept.
Singura condiție vizează aplicarea pentru acțiunile întemeiate pe încălcări ale dreptului comunitar a unui regim identic sau mai favorabil cu cel al acțiunilor similare întemeiate pe încălcări ale dreptului intern .
Impunând condiția similarității acțiunilor, Curtea admite implicit că pentru un anumit tip de încălcări ale dreptului comunitar, acțiunile interne reparatorii pot avea condiții mai puțin favorabile decât în alte acțiuni care vizează un alt domeniu de drept, daca aceste condiții sunt însă identice sau mai favorabile decât cele ale acțiunilor interne similare.
Cu alte cuvinte, aplicând cele de mai sus la speța, se admite ca dobânzile acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului comunitar (care sunt în cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului intern) să fie mai mici decât cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decât dobânda fiscală, chiar daca în alte domenii se aplica dobânda legală ce poate fi mai mare.
În ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda fiscală, instanța, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, au fost înlăturate de la aplicare dispozițiile art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscală în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală.
Aceasta întrucât la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțată în afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța ține însă seama de principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Având în vedere că, în conformitate cu prevederile legale, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, instanța apreciază că cererea de chemare în garanțe a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta, este întemeiată.
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta a sumei de 1551 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante precum și dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Totodată reclamantul a achitat la data de_ o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 2780 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca F. înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE, stabilită prin decizia de calcul al taxei de poluare nr._/07.01.2013 emisă în urma cererii reclamantului din data de 07.01.2013. După achitarea taxei, la data de 24.01.2013, reclamantul a solicitat restituirea taxei. Prin adresa nr._/30.01.2013 pârâta a refuzat restituirea.
Prin urmare, instanța a analizat dacă refuzul pârâtei de soluționare pozitivă a cererii reclamantului de către pârâtă i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 TFUE invocat în cererea de chemare în judecată.
Reclamantul solicită restituirea taxei pentru emisiile poluante, la data achitării taxei fiind în vigoare dispozițiile Leg. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante așa încât pe calea acțiunii pot fi analizate doar aspectele avute în vedere de pârâtă la manifestarea refuzului de restituire, ca act administrativ atipic.
Așadar, legislația ce va fi avută în vedere la analiza caracterului justificat/nejustificat al refuzului autorității publice pârâte va fi cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data achitării taxei de reclamant,_, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._13.
În drept, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, Tribunalul constată că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2012, se elimina regimul fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Prin OUG nr. 1/2012 dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.12 până la 01.01.2013, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența CJUE. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.
Prin urmare, după data de 01.01.2013 legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, care, așa cum s-a arătat anterior a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior.
În consecință, față de aceste considerente, instanța constată că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 în forma aplicabilă la data achitării taxei nu sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei este unul justificat, astfel că acțiunea reclamantului a fost respinsă.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul M. I. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art 304 pct 9 Cod procedură civilă, arătând că Legea nr 9/2012 nu respectă reglementările CJUE fiind in continuare discriminatorie, iar taxa plătită trebuie restituită.
Examinând hotărârea atacată, probele administrate în cauză, motivele de recurs prevăzute de art 304 pct 9 Cod procedură civilă, se constată următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2780 lei achitată la 8.01.2013 cu titlu de taxă de emisii poluante, solicitând aplicarea principiului supremației dreptului comunitar asupra dreptului național în ce privește Legea nr 9/2012.
Instanța constată că reclamantul a plătit la data de 8.01.2013 cu chitanța . nr_ suma de 2780cu titlu taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Acesta a solicitat restituirea taxei întrucât autovehiculul F., pentru care a plătit această taxă, a fost pentru prima oară înmatriculat în Germania.
Instanța constată că pârâta a procedat conform legii naționale atunci când a refuzat restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Revine instanței, în temeiul art 148 alin 2 din Constituția României, să verifice conformitatea legii naționale cu dreptul UE, iar în caz în care există dispoziții contrare, prioritare sunt dispozițiile dreptului UE, respectarea prevederilor actului de aderare la Uniunea Europeană, principiul supremației dreptului UE fiind astfel reglementat.
Astfel, în speță în art 4 alin 1 din Legea nr 9/2012 se stabilește că obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
În alin 2 al aceluiași articol se arată că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art 110 art 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
În reglementarea anterioară Legii nr 9/2012, respectiv în OG nr 50/2008, au existat dispoziții normative contrare cu dreptul UE, în ce privește înmatricularea autoturismelor second – hand în parcul auto național. Practica constată a instanțelor judecătorești prin care se constata neconformitatea normei de drept naționale cu dreptul UE și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene care s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., au stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin Legea nr 9/2012 legiuitorul român s-a conformat și a înlăturat textul de lege neconform cu dreptul UE. Prin dispozițiile alin 2 al art 4 din lege s-au înlăturat situațiile discriminatorii în care s-ar afla proprietarii autoturismelor second – hand achiziționate din țară sau din alte țări UE.
Ca urmare, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul se va respinge ca nefondat, conform art 496 alin 1 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
D E C I DE :
Respinge recursul declarat de reclamantul M. I. D. împotriva sentinței civile nr 5958/CA/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. R. I. Ț. L. P.
Grefier
R. P.
Red MR 18.03.2014
Dact RP 18.03.2014/ 2 ex
Jud fond AT V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 759/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1235/2014. Curtea de... → |
|---|
