Pretentii. Decizia nr. 1203/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1203/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 4082/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.1203/RDosar nr._
Ședința publică din data de 04 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: - M. F. judecător
- M. I. M. judecător
- M. C. judecător
- M. F. grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.- Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5033/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc V. este declarat în termen legal, în funcție de art. 485 Cod procedură civilă raportat la art.20 din Legea nr.554/2004, este formulat cu respectarea cerințelor art.486 pct.2 raportat la art.84 Cod procedură civilă și este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 223 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.5033/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. Ș. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc F. și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2469 lei, a dobânzii legale începând cu data de 30.04.2013 și până la data plății precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, chemata în garanție fiind obligată la plata sumei de 2469 lei și a dobânzii legale.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-Serviciul Fiscal Orășenesc C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare se arată că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii,deoarece,față de . OUG 9/2013 privind timbrul de mediu,se instituie temei legal restituire diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01._13 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pentru timbrul de mediu pentru autovehicule.
Pe fondul cauzei,arată că,pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata in 16 state ale UE.
Recurenta a mai criticat sentința recurată sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece potrivit art. 3 alin. 5 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, taxa nu are un termen legal de plată, nefiind purtătoare de dobândă, și în orice caz nu poate fi acordată decât de la data formulării cererii de chemare în judecată.
S-a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în absența unei culpe procesuale din partea organului fiscal, motivat de faptul că taxa a fost încasată în baza unei legi, obligatorie pentru instituția publică recurentă, existând în favoarea sa o aparență de legalitate.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant,deși legal citat,nu a formulat întâmpinare conform art 494 rap la art 208 Cod Procedură Civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 pct 8 cod procedură civilă 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice F., restituirea sumei de 2469 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru înmatricularea unui autovehicul înmatriculat anterior în Uniunea Europeană.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii prin prisma dispozițiilor art.12 alin 2 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, Curtea nu poate reține incidența acestor prevederi, conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01._13, cu titlu de taxă specială pentru autovehicule,taxa de poluare sau emisii poluante și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, iar într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 15.03.2013 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare.
Pe fondul cauzei,recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială, cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare, indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la neconformitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, modificată, în forma în vigoare la data de 31.12.2010 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), aceasta a fost constatată inițial prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea C-402/09 (T.) – (ca de altfel și hotărârea C-263/2010 - N.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Cu privire la dobânda legală, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei,însă,față de principiul disponibilității,în mod corect a fost acordată numai de la data formulării cererii de restituire.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5033/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5033/CA/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.04.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
M. F. M. I. MihaiMirela C.
Grefier,
M. F.
Red.M.C.04.04.2014
Tehnored.M.F./ / ex.
Jud.fond: T.Vîrcioroveanu
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2195/2014.... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
