Pretentii. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 1237/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 173/R
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Grațiela M.
Judecător C. E. C.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 5832/CA din 21.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal orășenesc S. este declarat și motivat în termen legal prevăzut de dispozițiile art.301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata reclamantă J. A. E. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus la dosar întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5832/CA/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității; s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul J. A. E., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S.; pârâta a fost obligată la restituirea către reclamant a sumei de 1771 lei; s-a respins cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București; chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 1771 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a achitat la data de 28.08.2010 o taxă de poluare în sumă de 1771 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Seat L., înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE.
După achitarea taxei, la data de 27.12.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei.
Prin adresa nr._/28.12.2012 pârâta a refuzat restituirea.
Obiectul actiunii il constituie contestarea refuzului autoritatii administrative de a solutiona favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei de poluare pentru autovehicule.
Temeiul juridic al actiunii – situatia de fapt calificata juridic, se circumscrie disp. art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instantei de contencios administrativ și cel care se considera vatamat . sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.
Calea unei actiuni în contencios administrativ este deschisa nu doar celui care contesta actul administrativ tipic, ci și celui care ataca în justitie actul administrativ atipic (asimilat), adica al tacerii administratiei, respectiv al refuzului nejustificat.
Actul vatamator pentru reclamant il constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozitiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului de procedura fiscala sunt asigurate prin cererea de restituire formulata.
Prin art. 11 alin. (1) și (2) din Constitutia Romaniei, revizuita în 2003 se dispune ca „Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai și cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Încalcarea legii și implict excesul de putere survine nu doar în situatia în care este nesocotita o norma interna, ci și în ipoteza în care se incalca o dispozitie comunitara.
Prin disp. art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei se dispune ca legislatia comunitara cu caracter obligatoriu prevaleaza legii interne, iar conform alin. (4) al aceluiasi articol – jurisdictiile interne trebuie sa garanteze indeplinirea acestor exigente.
Prin Hotararea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin incalcari ale dreptului Uniunii, în speta de fata, prin incalcarea art.110 TFUE.
Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotarat ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit și sa asigure o protectie efectiva a dreptului incalcat.
Prin Hotararea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit și ca dreptul la rambursare reprezinta consecinta și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a reținut ca principiul de mai sus implica obligatia statelor de a plati dobanzi pentru indisponibilizarea sumei.
Curtea a reținut ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, în special rata și modul de calcul, dar sa respecte doua principii:
1. Principiul echivalentei = sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale dreptului intern.
2. Principiul efectivitatii = sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila.
Acest ultim principiu implica de asemenea,, ca normele interne reparatorii, (privind dobanzile în cazul de fata) sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
Instanta de fond a reținut ca, potrivit unei jurisprudente constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru ca incalcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudentei Curtii, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile nationale. Aceste reguli trebuie sa respecte însă principiul echivalentei (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite conditii mai putin favorabile decat pentru cerereile similare bazate pe incalcarea dreptului national) și principiul efectivitatii (regulile nationale nu trebuie sa faca excesiv de dificila sau practic imposibil exercitiul drepturilor conferite de dreptul european) (cauza C-228/96, Aprile).
Din analiza hotararii pronuntate de CJUE în cauza Metallegesellschaft și Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu incalcarea dreptului european nu poate fi condiționata de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci cand practica administrativa era în sensul respingerii contestatiilor contribuabililor.
Cu alte cuvinte, Curtea mentioneaza faptul ca autoritatile fiscale nationale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu national ineficient, în conditiile în care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli nationale incompatibile cu dreptul european.
Raportat la jurisprudenta mai sus indicata, se constata ca dreptul fiscal roman nu identifica în prezent vreun remediu special, care sa asigure contribuabilului posibilitatea de a obtine rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritatile fiscale nationale cu incalcarea dreptului comunitar.
In aceste conditii, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148. alin. 2 și 4 din Constitutia Romaniei și art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedura fiscala, sa solicite restituirea taxei prelevate „prin aplicarea eronata a dispozitiilor legale”.
De asemenea, instanța are în vedere și Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
Potrivit art. 110 TFUE invocat de catre reclamant, „nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.”
In consecinta, prevederile mentionate din Tratat limiteaza libertatea statelor în materie fiscala de a restrictiona libera circulatie a marfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protectioniste.
Astfel, art. 90 (1) din TCE (actual art. 110 din TFUE) interzice discriminarea fiscala intre produsele importate și cele provenind de pe piata interna și care sunt de natura similara. Esenta acestei taxe interzise este ca perceperea ei este determinata de traversarea granitei de catre autoturismul supus taxei, dintr-o tara comunitara, în Romania.
In privinta reglementarii interne, instanta constata ca taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusa în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, initial pentru toate autovehiculele, iar dupa modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restransa și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazandu-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cat și situatii de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.
Normele instituind aceasta taxa au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Prin instituirea taxei pe poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluarii, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la inmatricularea unui autoturism în Romania, reprezentand, în fapt, o taxa similara taxei de prima inmatriculare stabilita prin art. 214 alin. (1)-(2) din Codul fiscal, singura diferenta fiind denumirea, modificata din taxa de prima inmatriculare în taxa de poluare/de mediu, situatie care este incompatibila cu prevederile art. 90 TCE (actualmente art. 110 TFUE).
Este nelegala incasarea taxei si, implicit dispozitiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicarii directe a reglementarilor comunitare, pentru urmatoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relatia dintre dreptul comunitar și dreptul national al statelor membre, aratand ca dreptul intern este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și în fata dreptului national ulterior – or, în speta, taxa pe poluare a fost introdusa în legislatia interna în anul 2008.
OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din TCE (art. 110 TUE), intrucat este destinata sa diminueze introducerea în Romania a unor autoturisme second hand deja inmatriculate . membru UE, favorizand astfel vanzarea autoturismelor deja inmatriculate în Romania.
Raspunzand intrebarii preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul R. Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat în sensul ca „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat sa descurajeze punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime și aceeasi uzura de pe piata nationala”.
Se constata ca în mod nelegal autoritatile au conditionat inmatricularea autoturismului care fusese deja inmatriculat . al UE de plata taxei pentru emisiile poluante.
Stabilirea taxei pe poluare prin Decizia de calcul, care reprezinta titlu de creanta și constituie instiintare de plata poate fi corecta sub aspectul cuantumului sumei, prin prisma elementelor/criteriilor de determinare, dar este nelegala sub aspectul datorarii acestei taxe de vreme ce contravine normelor comunitare.
In acelasi sens a fost și solutia în cauza N., în care s-au pus în discutie variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
In par. 28, Curtea a reiterat faptul ca taxa de poluare nu este compatibila cu principiul „poluatorul plateste. Totodata, a fost respinsa cererea Statului R. de limitare a efectelor în timp a hotararii Curtii, ceea ce inseamna ca hotararea N. (ca, de altfel, și hotararea în cauza T.) se aplica retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata OUG nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constată, prevazandu-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia inscrierii în evidentele autoritatii competente, potrivit, legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania și atribuirea unui certificat de inmatriculare și a numarului de inmatriculare;
b) la repunerea în circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto national a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în Romania, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile și completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul inmatricularii.
Prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevedrile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozitiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Considerentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt aplicabile și după adoptarea și suspendarea Legii nr. 9/2012, fiind mentinuta discriminarea intre autovehiculele de ocazie cumparate din alte state membre, și vehiculele de ocazie avand aceeasi vechime și aceeasi uzura de pe piata nationala.
Pentru aceste motive, instanta de fond a admis actiunea și pe cale de consecinta a dispus obligarea paratei la restituirea sumei percepute cu titlu de taxa de poluare.
Cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală a fost respinsă, întrucât actualizarea presupune acordarea echivalentului valoric al unei sume depreciate ca urmare a inflației și nu acordarea de dobânzi legale, care reprezintă daune – interese moratorii.
Se confundă în acest caz cererea de actualizare a sumei de bani cu o cerere de acordare de daune-interese (constând în dobânda legală) pentru executarea cu întârziere a unei obligații de plată (restituire) a unei sume de bani.
Actualizarea unei sume de bani este distinctă de daunele-interese moratorii, respectiv de acordarea dobânzilor legale.
Problema actualizării se pune ca urmare a inflației existente într-o anumită perioadă iar suma ce se obține prin aplicarea indicelui de inflație exprimă, din punct de vedere economic, echivalentul sumei inițial stabilite.
Actualizarea acoperă doar diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală.
S-a avut în vedere echivalența din punct de vedere valoric a sumei inițial stabilite cu cea care ar rezulta în urma actualizării.
Nu se poate identifica dobânda legală cu rata inflației, astfel încât să se pretindă că a cere actualizarea unei sume de bani este același lucru cu a cere dobândă legală.
Rata inflației exprimă din punct de vedere economic, echivalentul sumei de restituit și exclude din conținutul ei tocmai dobânda pentru întârziere, neechivalând cu o reparare integrală a pagubei
Suma de bani reprezentând rezultatul actualizării exclude din conținutul său tocmai daunele datorate pentru întârziere (daunele moratorii, adică dobânda legala).
Indexarea reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv, adică devalorizarea sumei, în situația în care aceasta ar interveni în timp, în vreme ce dobânda reprezintă tocmai beneficiul nerealizat
Indexarea presupune corelarea unei valori economice cu o altă valoare economică în vederea menținerii în timp a valorii reale a obligației constând într-o sumă de bani.
Actualizarea reprezintă echilibrarea prestațiilor prin aducerea la zi a cuantumului creanței pe baza indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de S..
Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii).
În acest sens sunt și Deciziile nr.304 din 4 februarie 2009, nr.3252 din 8 decembrie 2009 și nr. 722 din 23 februarie 2010 pronunțată de ÎCCJ-Secția comercială.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma arătată în dispozitivul sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC S. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
1.Pe fondul cauzei, sentința civilă atacată a fost considerată ca netemeinică și nelegală.
Potrivit legii nr. 9/2012 reclamanta avea dreptul doar la diferența dintre taxa plătită în baza OUG 50/2008 și taxa calculată în baza legii noi contribuabilul având la dispoziție o procedură specială pentru restituirea acesteia prin urmare cererea este inadmisibilă.
În continuare se arată că prevederile OUG 50/2008 aplicabile în speță sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale sau neconforme cu legislația comunitară. Mai mult obligația de armonizare a legislației interne cu legislația europeană instituită de art. 148 din constituție revine legiuitorului și nu instanței de judecată.
In același sens s-a arătat că taxa de poluare aste aplicabilă în 16 state UE și că pentru punerea în acord a OUG 118/2008 pentru modificarea OUG 50/2008 cu prevederile art.110 din Tratat a fosta adoptată OUG 119/2009. S-a mai invocat o decizie a Curții de Apel B. din 2011 în sensul respingerii cererii contribuabilului. Mai mult comisia pentru petiții din cadrul parlamentului European prin răspunsul la petiția 1717/2008 a constatat că prin adoptarea OUG 117/2009 normele României în materie de taxă de poluare sunt conforme dreptului comunitar. Hotărârea CEJ din Cauza T. vizează forma inițială a OUG 50/2008 insă forma actuală din 2010 a fost realizată cu sprijinul și consultări permanente din partea unor experți ai Comisiei Europene. Pe de altă parte hotărârile CEJ nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea efect discriminatoriu. în continuare se explicitează cele trei perioade de aplicare a OUG 0/2008.
S-a mai invocat și Decizia nr. 586/14.04.2009 a Curții Constituționale ce a declarat constituționale prevederile art.4 lit.a din OUG 50/2008 și respectiv decizia 1178/17.09.2008 a Curții Constituționale.
În final s-a concluzionat că potrivit art. 117 din Tratat CEJ nu are competența de a se pronunța asupra validității legilor naționale ci doar de a interpreta normele comunitare.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 23.06.2010, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs pe fondul cererii, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC S. prin DGRFP B. împotriva sentinței civile nr. 5832/CA/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.01.2014.
Președinte, R. Grațiela M. | Judecător, C. E. C. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red. RGM/21.01.2014
Dact: MD/23.01.2014 - 2 ex.
Jud.fond: A.T.V.
M.D. 21 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 1647/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1871/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
