Pretentii. Decizia nr. 2740/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2740/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 1497/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2740/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 09 decembrie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: Lorența B.
Judecător: R. Grațiela M.
Judecător: S. P. G.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.1992/CA/13.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de Noul cod de procedură civilă.
Recursul promovat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.485 - 487 din NCPCIV raportat la art. 20 din legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 din NCPCIV. În conformitate cu dispozițiile art. 223 NCPCIV s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 NCPCIV, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. nr.1992/CA/13.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal – s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul A. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și în consecință:
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2670 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante conform chitanței . nr._ din data de 22.10.2012, precum și dobândă legală calculată de la data de 22.10.2012 și până la data restituirii efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 267 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință:
Chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată să plătească pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. suma de 2670 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată de la data de 22.10.2012 și până la data restituirii efective, precum și suma de 267 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Criticile formulate în recurs au vizat următoarele aspecte:
1.Pe fondul cauzei s-a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamanta avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European, acestea stabilind un caracter unitar și echitabil al taxării, indiferent de origine autovehiculelor.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Se mai arată cu referire la aplicabilitatea art. 148 din Constituția României că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta a susținut că Legea nr. 9/2012 prevede plata, în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe în același cuantum indiferent dacă se aplică la autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Prin cererea de recurs s-a concluzionat că taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii nr. 9/2012 se aplică unitar, indiferent de țara de proveniență a autovehiculului, nefiind încălcate prevederile art. 110 din TCUE.
2. recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece potrivit normelor metodologice la Legea nr.9/2012 taxa nu are un termen legal de plată, fiind achitată benevol și astfel nefiind purtătoare de dobândă, respectând principiul echității. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că potrivit art. 1530 n.c.civ. aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
3. sub aspectul obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut în mod eronat culpa procesuală a acesteia.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile vechiului cond de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG 80/2013, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV pct.8 cu aplicarea art. 489 alin.2 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Criticile formulate de recurentă sunt întemeiate generic pe dispozițiile vechiului cod de procedură civilă și ale noului cod de procedură civilă, însă Curtea va avea în vedere dispozițiile noului cod de procedură sub imperiul cărora a fost promovată cererea introductivă, iar motivele de recurs formulate vor fi încadrate în sensul art. 489 alin.2 NCPCIV în prevederile art. 488 pct.8 NCPCIV.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată la data de 22.10.2012, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Se reține că în speță raportat la data achitării taxei, aplicabile sunt dispozițiile legii nr. 9/2012.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
În ce privește dobânda legală acordată instanța de fond a aplicat în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1530 -1531 din noul cod civil (aplicabil conform art. 5 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită), raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 453 NCPCIV, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de emisii poluante este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 1992/CA/13.08.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.12.2014.
Președinte Judecător Judecător
Lorența B. R. Grațiela M. S. P. G.
Grefier,
E. Bernád
Red. R.G.M./09.12.2014
Tehnored. E.B./15.12.2014-5 ex
Jud. fond. M.Z.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2577/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
