Pretentii. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 14654/62/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 167/R
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Grațiela M.
Judecător C. E. C.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 4709/CA din 2.10.2012 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. Lorenzia pentru intimatul reclamant Y. F., lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele prevăzute de dispozițiile art.301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Intimatul reclamant Y. F. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus la dosar întâmpinări.
Reprezentanta intimatului reclamant depune delegația de reprezentare și întrebată fiind de către instanță, arată cănu mai are alte cereri de formulat, probe de administrt.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța reprezentând onorariu avocațial.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 4709/CA din 2.10.2012 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Y. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. și în consecință: pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 1153 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 19.11.2012 și până la data plății efective; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și în consecință: chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 1153 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 19.11.2012 și până la data plății efective; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 339,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Conform prevederilor art. 4 lit.a din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile OUG nr.1/2012 privind suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 din Legea nr.9/2012, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. S-a adus atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța de fond a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, instanța de fond a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În vederea reparării integrale a prejudiciului instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale calculată la suma de 1153 lei începând cu data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Urmare admiterii cererii principale, instanța de fond a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. a căzut în pretenții și a admis cererea de chemare în garanție apreciind-o ca fiind întemeiată întrucât suma achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea pârâtei privind obligarea chematei în garanție la restituirea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată întrucât temeiul acordării acestor cheltuieli îl constituie culpa procesuală a părții. În speță, pe de o parte, reținându-se culpa pârâtei s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată făcute de către reclamant. Pe de altă parte, cererea de chemare în garanție este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, pârâta neachitând în prezenta cauză o asemenea taxă. Obligarea chematei în garanție la restituirea taxei de poluare virată în contul său precum și la plata dobânzii legale aferentă, nu justifică și acordarea cheltuielilor de judecată deoarece aceasta ar presupune și transferarea culpei procesuale reținută în sarcina pârâtei, asupra Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
1. În mod greșit prima instanță a obligat recurenta la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă emisii poluante câtă vreme nu a dispus și anularea actului administrativ fiscal apreciind că decizia de calcul a taxei nu reprezintă un act administrativ fiscal câtă vreme într-un alt dosar aceeași instanță a respins acțiunea arătând că împotriva deciziei de calcul titlu de creanță cel prejudiciat are deschisă și calea contestației administrative potrivit art. 205 si următoarele din codul de procedură fiscală. Astfel se arată că trebuia parcursă procedura plângerii administrative. În aceeași ordine de idei se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță ne aflăm în situația unui refuz nejustificat de restituire.
2.Pe fondul cauzei, sentința civilă atacată a fost considerată ca netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamanta avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European, acestea stabilind un caracter unitar și echitabil al taxării, indiferent de origine autovehiculelor.
Recurenta a mai invocat că prin art. 7-12 din Legea nr. 9/2012 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa de emisii poluante datorată conform noii legi.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Se mai arată cu referire la aplicabilitatea art. 148 din Constituția României că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta a susținut că Legea nr. 9/2012 prevede plata, în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe în același cuantum indiferent dacă se aplică la autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Prin cererea de recurs s-a concluzionat că taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii nr. 9/2012 se aplică unitar, indiferent de țara de proveniență a autovehiculului, nefiind încălcate prevederile art. 110 din TCUE.
S-a mai susținut că potrivit art. 117 din codul de procedură fiscală că organele fiscale puteau restitui sumele achitate de debitori doar în anumite cazuri reglementate expres fără posibilitatea derogării.
3. recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece nu i se poate imputa recurentei nici o culpă. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă ci doar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii și cheltuieli de judecata.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată la data de 19.11.2012, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Critica privind inadmisibilitatea cererii este nefondată întrucât se reține că reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar (fila 7 dosar fond).
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Se reține că în speță raportat la data achitării taxei, aplicabile sunt dispozițiile legii nr. 9/2012.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
Criticile referitoare la greșita acordare a dobânzii legale vor fi înlăturate, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1530 -1531 din noul cod civil (aplicabil conform art. 5 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
Referitor la data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante și a încasat taxa.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei este întemeiată pentru considerentele reținute mai sus, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Față de dispozițiile art. 274 c.p.civ. reținând culpa procesuală a recurentei aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocațial conform chitanței atașate la dosar către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 4709/CA/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Obligă recurenta pârâtă la plata către reclamantul Y. F. sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs- onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.01.2014.
Președinte, R. Grațiela M. | Judecător, C. E. C. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: RGM/21.01.2014
Dact: MD/23.01.2014 – 2 ex.
Jud.fond: D.U.
M.D. 21 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 2740/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1647/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
