Obligaţia de a face. Decizia nr. 148/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 2055/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 148/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
T. M. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta M. M. C. împotriva sentinței civile nr. 3956/CA din 18.07.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat de reclamanta M. M. C. în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 NCPCIV și este legal timbrat conform art. 11 raportat la art. 3 lit.m teza I din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 N.C.pr.civ., instanța rămâne în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor în prezenta cauză, în ședință publică, se prezintă avocat Cîcu D., pentru recurentul reclamanta M. M. C., căreia i se aduc la cunoștință dispozițiile instanței.
Avocat Cîcu D., pentru recurenta reclamanta M. M. C., depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3956/CA/18.07.2013 Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta M. M. C. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. B. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE, ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE, având ca obiect obligarea acesteia la înmatricularea autovehiculului marca BMW, nr. de identificare WBACB110X0FC79255, țara de proveniență Germania, data primei înmatriculări 29.03.1994, fără plata taxei de emisii poluante.
În fapt, reclamanta a arătat că a achiziționat un autovehicul înmatriculat anterior în Germania, pe care a dorit ulterior să-l înmatriculeze în România, ocazie cu care i s-a solicitat să plătească taxa de emisii poluante. Reclamantul apreciază că această taxă este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, întrucât este percepută doar pentru autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru UE și reînmatriculate în România, în vreme ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nemaifiind percepută.
În drept au fost invocate dispozițiile TCE.
Prin întâmpinare (fila 41), pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că înmatricularea autovehiculelor se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv O. Ministerul Administrației și Internelor 1501/2006, art. 19 din OUG 195/2002, OUG 50/2008 și normele metodologice de aplicare ale acesteia. Pârâtul arată că nu este în măsură să stabilească dacă o taxă este sau nu conformă cu prevederile TCE, atâta vreme cât este prevăzută de un act normativ.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta s-a adresat pârâtei Instituția P. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor B., în 24.01.2013, cu o cerere prin care a solicitat înmatricularea autovehiculului proprietatea sa, țara de proveniență Germania, data primei înmatriculări 29.03.1994, second-hand, fără plata taxei pentru emisii poluante.
La această cerere, reclamanta a primit răspunsul de la fila 6, în sensul că nu se poate înmatricula autovehiculul fără plata taxei de emisii poluante.
Prin urmare, instanța a analizat dacă refuzul de soluționare a cererii reclamantei de către pârâtă i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 TFUE invocat în cererea de chemare în judecată.
Legislația avută în vedere la analiza caracterului justificat/nejustificat al refuzului autorității publice pârâte a fost cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data cererii adresate de reclamant autorității publice – 4 martie 2013, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._12.
În drept, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, tribunalul a constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2012, se elimina regimul fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Prin OUG nr. 1/2012 dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ – 03.02.12 până la 31.12.2012, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența CJUE. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.
Prin urmare, după data de 01.01.2013 legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, care, așa cum s-a arătat anterior a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior.
În consecință, față de aceste considerente, instanța a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 nu sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei este unul justificat, astfel că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta M. M. C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii. În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurenta a arătat că regimul discriminatoriu constatat de către CJUE în cauzele C-402/09 și C-263/10 continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
Recurenta a mai arătat că în cauzele arătate anterior CJUE a indicat că „obiectivul protecției mediului, (…), ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”, astfel că, în opinia sa, Legea nr. 9/2012 este în continuare discriminatorie și contrară art. 110 TFUE, deoarece se descurajează, în continuare, punerea în circulație, în statul membru, a unui vehicul de ocazie cumpărat din alte state membre.
În plus, recurenta a mai susținut că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012, obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
În opinia recurentei, caracterul discriminatoriu al legii 9/2012 este recunoscut prin OUG nr. 9/2013, de abrogare a acesteia, care la art. 4 lit. c și d impune plata taxei și pentru autovehiculele pentru care nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante sau s-a dispus restituirea acesteia.
Cererea de recurs a fost motivată prin raportare la Legea nr. 9/2012, OG nr. 9/2013 și a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant. Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 Cod procedură civilă, a art. 489 Cod procedură civilă și recursul declarat de reclamantă, curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12), obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3956/2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține întru totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta M. M. C. împotriva sentinței civile nr. 3956/CA/18.07.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. F. M. I. M. M. C.
Grefier,
T. M.
Red.: MF/17.01.2014
Tehnored.: TM/23.01.2014/4ex.
Jud.fond: A.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2739/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Sentința nr. 42/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
