Pretentii. Decizia nr. 2054/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2054/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 5207/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2054/R/2014Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M. S.
Judecător: A.-G. S.
Judecător: O. M. B.
Grefier: D. T.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul S. P. împotriva sentinței civile nr. 150/CA/14.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrative și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Bătușaru C. pentru recurentul reclamant S. P., lisă fiind intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și Administrația F. pentru Mediu.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat de recurentul S. P., în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, și timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, achitată cu chitanța nr._/24.04.2014 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
De asemenea, se constată că în cauza dedusă judecății a fost îndeplinită procedura reglementată de art. 486 - 487 din noul cod de procedură civilă și că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2, teza a II a Noul Cod procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Reprezentanta recurentului reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri formulate și nici alte probe de administrat instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În deliberare,
CURTEA
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.150/14.01.2014, Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a respins acțiunea formulată de partea reclamantă S. P., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul S. P., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a invocat interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor O.U.G. nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în sensul că nu a constatat caracterul discriminatoriu al acestor dispoziții, care descurajează importul de autovehicule, încălcând astfel dispozițiile art.110 TFUE, drept pentru care cererea de chemare în judecată este întemeiată și a fost în mod greșit respinsă de către instanța de fond.
În drept, recurentul a invocat art.486 și urm. din Codul de procedură civilă.
Intimate-pârâte Administrația F. pentru Mediu și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. au depus întâmpinări (f.22-27, 30), prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Prin recursul său, reclamantul invocă aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanță, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art.488, alin.(1) pct.8 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010.
Motivele invocate de recurent nu sunt fondate.
În fapt, reclamantul a achiziționat un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene și pentru care a achitat la data de 30.04.2013 (f.6 dosar fond) timbrul de mediu, necesar înmatriculării în România a acestui autovehicul.
Pârâta a refuzat să restituie, la cererea reclamantului, taxa achitată de acesta (f.26-27 dosar fond).
Potrivit art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Trebuie amintit de la bun început că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Prin urmare, statul membru este obligat, în principiu, să restituie taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.
Statele membre pot impune taxe noi pe vehicule din rațiuni legate de politica de mediu sau politica generală prin intermediul unor dispoziții legislative noi, cu condiția ca aceste impozite să nu fie de natură să descurajeze importul bunurilor originare din alte state membre, în favoarea produselor naționale, și să nu încalce astfel articolul 110 TFUE.
În urma pronunțării de către C.J.U.E a hotărârii în cauza C‑402/09, privind pe I. T. împotriva României, prin care s-a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, autoritățile române trebuiau să aleagă între două opțiuni pentru a se conforma cu obligațiile ce le revin în temeiul dreptului Uniunii: fie desființarea taxei pe poluare și rambursarea sumelor percepute în temeiul acestei taxe contribuabililor care o plătiseră deja, însoțită de introducerea sau de neintroducerea unei taxe noi conforme cu articolul 110 TFUE pentru viitor, fie menținerea taxei pe poluare (indiferent de denumire), dar să o solicite fără a menține discriminarea între autovehiculele din parcul auto național și cele importate.
Prin O.U.G. nr. 9/2013 s-a instituit un regim care impune, în cazul tuturor vehiculelor, importate sau neimportate, plata unui timbru de mediu, în următoarele situații, prevăzute la art.4:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Curtea apreciază că toate situațiile enumerate, astfel cum sunt formulate, nu sunt afectate de discriminarea constatată în Hotărârea pronunțată în cauza T. și nu există niciun alt motiv pentru a considera că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2013 sunt contrare dreptului Uniunii Europene.
Așa fiind, Curtea reține că instanța de fond a interpretat și aplicat corect normele juridice și principiile de drept aplicabile în cauză, iar criticile aduse de recurent sunt nefondate, drept pentru care, făcând aplicarea dispozițiilor art.496, alin.(1) din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant S. P. împotriva sentinței civile nr.150/CA/14.01.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 11 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. S. A. G. S. O. M. B.
Grefier,
D. T.
Red DMS-12.09.2014
Tehnored DT- 15.09.2014/2 ex.
Jud fond- SȘMatei
| ← Pretentii. Decizia nr. 2449/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 242/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
