Pretentii. Decizia nr. 462/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 462/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 3722/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 462/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M.-I. M.
Judecător: M. C.
Judecător: M. F.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 5297/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal-, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 223 din noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Față de dispozițiile art. 485 raportat la art. 238 din noul cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5297/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația Transhumanța Vama Buzăului în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc S., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârât și în consecință, pârâtul a fost obligată să restituie reclamantei suma de_ lei cu titlu taxă de emisii poluante, dobânda legală aferentă începând cu data de 14.03.2013 și până la data restituirii efective și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să remită pârâtului suma de_ lei cu titlu taxă de emisii poluante și dobânda legală aferentă începând cu data de 14.03.2013 și până la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. (fosta Administrației Finanțelor Publice S.), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismelor achiziționate, reclamanta avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexele 1-5 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Recurenta a mai susținut că din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Cu privire la dobânda acordată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal. Recurenta a mai susținut că, actualizarea cu rata inflației este distinctă de acordarea dobânzii legale, având scop diferit.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, arătând că nu poate fi reținută culpa sa procesuală în condițiile art. 453 c.pr.civ., deoarece nu a făcut altceva decât să respecte un act normativ imperativ emis de legiuitor.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 6 și 8 c.pr.civ.
Intimata – reclamantă și intimata – chemată în garanție, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Motivele de recurs referitoare la inaplicabilitatea dreptului comunitar, respectiv la compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data de 30.01.2012 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, astfel cum corect a reținut și prima instanță, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12), s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă, astfel cum a constata și tribunalul.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezentă o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate, însă, că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE (90 TCE) și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese Curtea reține că tribunalul a acordat dobânda legală, în aplicarea art. 1535 c.civ.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, în mod corect a fosta acordată numai de la data cererii de restituire, astfel cum reclamanta a solicitat prin acțiune.
Raportat acestor considerente, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. (fosta Administrația Finanțelor Publice S.), menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. (fosta Administrației Finanțelor Publice S.) împotriva sentinței civile nr. 5297/CA/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M.-I. M. M. C. M. F.
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/14.02.2014
Tehnored.EB/19.02.2014-2 ex
Jud. fond.M.L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 470/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
