Pretentii. Decizia nr. 2152/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2152/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 5490/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.2152/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 24 septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. R. - judecător
I. Ț. - judecător
L. P. - judecător
M. F. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul G. M. D. împotriva sentinței civile nr. 1264/CA/28.04.2014 pronunțată de Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că recursul formulat de reclamantul G. M. D. este declarat în termen legal, în funcție de art.485 raportat la art.20 Cod procedură civilă, prin avocat, potrivit art. 13 raportat la art.84 Cod procedură civilă și este legal timbrat.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 223 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1264/CA/28.04.2014, Tribunalul B. a respins cererea formulată de reclamantul G. M. D. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul G. M. D. solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, s-a invocat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Se arată instanța de contencios European a arătat că articolul 110 TFE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și se introduce pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute de art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, referitoare la interzicerea taxelor vamale la import și export, a restricțiilor cantitative la import, precum și la orice taxe și măsuri cu efect echivalent.
Se apreciază că reglementările Legii nr.9/2012, astfel cum aceasta era în vigoare în momentul plății taxei, respective data de 12.03.2013 nu se aflau în consonanță cu art. 110 TFUE în cea ce privește autovehiculele second-hand importate din state membre ale Uniunii Europene în vederea puneri lor în circulație în România.
Astfel cum s-a arătat anterior în analiza domeniului de incidență al art.110 TFUE și în analizarea hotărârii CJUE în cauza I. T. în baza normelor unionale aplicabile ( art.10 TFUE) normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.
Cu toate acestea, se constată că același efect favorizant față de produsele naționale îl prezintă și modificările aduse Legii nr.9/2012, respectiv dispozițiile art.4 alin.2, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin.1 pct. 6 și 8, art. 496 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
Față de recursul declarat în cauză, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că legea aplicabilă raportului de drept dedus judecății este Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare la data achitării taxei a cărei restituire se solicită, respectiv la data de 12.03.2013.
Față de prevederile art. 4 alin.2 și art. 2 lit.i din Legea nr. 9/2012, se constată că pentru toate transferurile de autovehicule rulate care au loc după data de 1 ianuarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii 9/2012) se achită taxa în cazul în care aceasta nu a fost deja plătită, aceasta fiind și situația reclamantului.
Curtea reține că în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilesc obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Totodată nu a fost dovedită încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G. M. D. împotriva sentinței civile nr. 1264/CA/28.04.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. RaduIoana ȚărmureLaura P.
Grefier,
M. F.
Red.I.Ț./24.09.2014
Tehnored.M.F./ 29.09.2014 5 ex.
Jud.fond:C.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2082/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2081/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
