Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 195/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 195/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 29467/299/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
Sentința nr. 195/F Dosar nr._
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: O. M. B. - judecător
C. R. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de petentul O. T. în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor având ca obiect „amendă neexecutare hotărârii judecătorești (art. 24 din Legea nr. 554/2004)”, cauza sosită prin declinare de competență de la Judecătoria Sectorului 1 București.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11 Decembrie 2014, încheierea de ședință din acea dată face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea deliberării în baza art. 396 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 18 Decembrie 2014.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ contestatorul O. T. a chemat în judecată S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor solicitând ca, prin încheiere definitivă să fie acesta obligat la plata în favoarea contestatorului a unei penalități cuprinse între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat la suma de 4.902.099,86 lei.
În motivare, contestatorul arată că prin sentința civilă 114/F/28.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel B. a fost obligat S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită în favoarea reclamantului o decizie referitoare la acordarea titlului de despăgubiri, potrivit Dispoziției Primarului Municipiului B. nr. 2177/18.03.2011, obligație exigibilă, în baza căreia debitoarea trebuia să ia toate măsurile pentru executarea dispozițiilor instanței.
La data de 16.05.2014 debitoarea a fost somată prin intermediul executorului judecătoresc în scopul executării obligației, însă de la data somației au trecut mai mult de 10 zile, fără ca debitoarea să reacționeze.
În drept au fost indicate dispozițiile art. 905 C..
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție pe care instanța a admis-o și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel B., Secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că în speță sentința civilă 114/F/28.05.2012 a fost pronunțată de Curtea de Apel B. Secția de contencios administrativ și fiscal, iar procedura de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ este prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004.
Potrivit art. 25 al. 2 din Legea 554/2004 „Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților”, iar în conformitate cu prevederile art. 2 al. 1 lit. ț instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată sub nr._ la Curtea de Apel B., Secția de contencios administrativ și fiscal
În fața Curții de Apel B. pârâta a depus notă de ședință în care a învederat că față de precizarea în drept a cererii de chemare în judecată în condițiile art. 905 C., iar nu a Legii 554/2004 solicită ca judecarea cererii să se facă în condițiile art. 905 C..
Pârâta a depus și concluzii scrise în care a învederat că în data de 05.12.2013 dosarul reclamatului a fost analizat în vederea soluționării pe cale administrativă.
Susține pârâta că reclamantul a demarat procedura de obținere a măsurilor compensatorii sub imperiul legii vechi, reprezentată de Titlul VII al Legii nr.247/2005, obținând o hotărâre judecătorească irevocabilă de condamnare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire.
Legea nr. 165/2013 cuprinde dispoziții legale tranzitorii care se referă tocmai la situația în care se regăsește reclamantul, în acest sens fiind relevante prevederile art. 18 alin. 3 și art. 41 alin. 5.
Astfel, consideră pârâta că legiuitorul a stabilit în mod expres prin prevederile art. 18 alin. 3 din actul normativ anterior menționat că operează o transmisiune legală a drepturilor și obligațiilor de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la noua entitate creată, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, așa încât obligația stabilită prin Sentința civilă nr. 114/F/28.05.2014 pronunțată de către Curtea de Apel B., în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2815/29.05.2013 a Curții de Apel B., s-a impus să fie executată de către entitatea nou creată, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se mai arată că dosarul de despăgubire nr._/CC a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor din data de 05.12.2013, comisia amintită, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 a solicitat completarea dosarului cu înscrisurile menționate în adresa nr._/CC/09.12.2013 emisă de către Secretariatul CNCI.
Prin adresa amintită s-a solicitat Primăriei Municipiului B. să verifice incidența în speță a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 165/2013. În acest sens, s-a menționat că prin aceeași adresă s-a specificat faptul că este necesar ca la dosarul de despăgubire să fie depusă o adeverință din care să reiasă suprafața totală restituită după autorii deposedați, localitățile în care a avut loc reconstituirea și persoanele care au beneficiat de reconstituire, însoțită de înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte destinația întregii suprafețe de teren (obiect al notificării) la data preluării abuzive precum și, după caz, suprafața aferentă fiecărei destinații în parte. Mai arată pârâta că potrivit încheierii prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului notificat cu titlu de naționalizare în favoarea statului, imobilul din CF_ sub nr. top 9103/4/b/4 era format din casă cu curte, iar potrivit procesului verbal de predare - preluare întocmit cu prilejul naționalizării, imobilul era compus din teren în suprafață de 1531 stj. p (aprox 5500 mp) cu casă și dependințe.
Potrivit susținerilor pârâtei, prin adresa mai sus amintită s-au făcut mențiuni cu privire la termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, termen stabilit în favoarea persoanei îndreptățite pentru a i se da posibilitatea reclamantului O. T. să își completeze dosarul de despăgubire cu înscrisurile expres menționate în adresa nr._/CC/09.12.2013 și care au fost luate în considerare în evaluarea legalității respingerii cererii de restituire în natură și a stabilirii calității de persoană îndreptățită a acestuia.
Prin adresa nr._/2014 Primăria a precizat că nu a fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar suprafața terenului înscris în CF_ a localității B., sub nr. Top 9103/4/b/4, situat în B., .. 72. Potrivit susținerilor pârâtei informația comunicată nu a fost suficientă în soluționarea dosarului de despăgubire motiv pentru care prin adresa nr._/CC/03.02.2014 secretariatul Comisiei Naționale a solicitat Primăriei să precizeze care a fost destinația terenului situat în Municipiul B., .. 72, înscris în CF_ B., nr. top 9103/4/b/4 la data preluării abuzive și de a verifica, astfel, incidența în speță a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, prin aceeași adresă s-a pus din nou în vedere Primăriei Municipiului B. să comunice la dosarul de despăgubire o adeverință din care să reiasă suprafața totală restituită după autorii deposedați, localitățile în care a avut loc reconstituirea și persoanele care au beneficiat de reconstituire, însoțită de înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte destinația întregii suprafețe de teren (obiect al notificării) la data preluării abuzive precum și, după caz, suprafața aferentă fiecărei destinații în parte.
Primăria Municipiului B. a comunicat adresa nr._/27.03.2014, înregistrată la instituția noastră cu nr. RG/_/01.04.2014, din cuprinsul căreia reiese că reclamantul O. T. nu a figurat că a formulat cereri în baza legilor fondului funciar la Primăria Municipiului B.. De asemenea, atașat acestei adrese se regăsește declarația autentificată sub nr. 356/20.03.2014 la Societatea Profesională Notarială Csorik E. - R. Jeno, prin care reclamantul O. T. a declarat și pe propria răspundere că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului din Municipiul B., .. 72, înscris în CF_ B., nr. top 9103/4/b/4, în temeiul legilor fondului funciar.
În acest context, prin adresa nr._/CC/03.04.2014 s-a solicitat reclamantului O. T. să comunice la dosarul de despăgubire o declarație autentificată pe proprie răspundere, dată potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în care să fie menționate toate terenurile primite pe teritoriul României după autorul deposedat, O. T., dacă este cazul.
Prin memoriul depus și înregistrat la ANRP sub nr._/20.05.2014 reclamantul O. T. a depus declarația solicitată.
Având în vedere că dosarul de despăgubire nr._/CC a fost completat cu înscrisurile necesare soluționării în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, în ședința din 22.05.2014 CNCI a aprobat emiterea deciziei de compensare nr. 1237/22.05.2014 în favoarea reclamantului O. T., decizie ce a fost comunicată la dosarul cauzei.
A mai susținut pârâtul că este neîntemeiată solicitarea penalităților cuprinse între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat la suma de 4.902.099, 86 lei, aceasta întrucât valorile de 1.116.651, 45 Euro sau 4.902.099,86 lei, menționate de către reclamant în cererea introductivă de instanță, ca fiind valoarea imobilului nu reflectă adevărata valoarea a imobilului.
În cuprinsul concluziilor scrise reclamantul învederează că hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului la data de 29.05.2013, iar pârâta a executat obligația abia la data de 22.05.2014, cu o întârziere de 358 zile, iar în acest context amenda ce poate fi aplicată conducătorului autorității publice și penalitățile trebuie să se raporteze la perioada în care hotărârea judecătorească nu a fost executată și întrucât nu s-a cerut amendarea instanța de executare urmează a stabili penalitatea în conformitate cu prevederile art. 905 C. .
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă 114/F/28.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel B. Secția de contencios administrativ și fiscal definitivă prin decizia nr. 2815/29.05.2013 a Curții de Apel B., Secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. T. fiind obligat pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubiri, potrivit Dispoziției Primarului Municipiului B. nr. 2177/18.03.2011, cu acordarea unui termen de grație până la data de 30.09.2012, conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Termenul de grație a fost acordat ca urmare a incidenței OUG nr. 4/2012, iar ulterior a fost prelungit până la data de 15.05.2013, astfel cum se reține și în considerentele deciziei 2815/29.05.2013 a Curții de Apel B., Secția de contencios administrativ și fiscal.
În privința naturii juridice a cererii, Curtea constată că prin hotărârea de declinare a competenței s-a stabilit natura juridică a cererii în condițiile art. 24 și 25 din Legea 554/2004, în competența instanței de executare, iar în măsura în care instanța învestită în urma declinării de competență nu a înțeles să-și invoce propria necompetență, cadrul juridic în limitele căruia va fi soluționată cererea este cel prevăzut de art. 24- 25 din Legea 554/2004.
Împrejurarea că reclamantul, în cuprinsul cererii de chemare în judecată a indicat prevederile Codului de procedură civilă în materia executării silite a obligațiilor de a face nu contrazice această concluzie, întrucât chiar prevederile art. 24 din Legea 554/2004 fac trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă privind executarea silită.
În privința dispozițiilor art. 24 din Legea 554/2004, Curtea reține că această prevedere este cea având conținutul normativ în vigoare la data pronunțării hotărârii în fond, respectiv la data de 28.05.2012, fără a fi avute în vedere modificările aduse prin Legea 138/2014.
Astfel potrivit art. 24 din Legea 554/2004:
„(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă.
(2^1) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind executarea silită rămân aplicabile.”
Potrivit dispozițiilor art. 905 C. dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.
Așadar, dreptul reclamantului de a obține acordarea de penalități curge numai după expirarea termenului de 10 zile de la data comunicării încheierii de încuviințare a executării silite.
Din acest punct de vedere sunt eronate susținerile reclamantului potrivit cărora amenda ce poate fi aplicată conducătorului autorității publice și penalitățile trebuie să se raporteze la perioada în care hotărârea judecătorească nu a fost executată. Numai aplicarea amenzii este raportată la această perioadă, în timp ce aplicarea penalității urmează regulile prevăzute la art. 905 C..
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea constată că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 17.04.2014 Judecătoria Sectorului 5 București, Secția a II-a civilă a încuviințat executarea silită, iar la data de 16.05.2014 a fost somat debitorul ca în termen de 10 zile de la primirea somației să procedeze la îndeplinirea obligației de a face stabilită prin titlu. La data de 22.05.2014, așadar înaintea expirării termenului de 10 zile prevăzut la art. 905 C. debitoarea a executat obligația, emițând Decizia de compensare nr. 1237/22.05.2014 în favoarea reclamantului.
În aceste condiții, obligația de a face fiind emisă înainte de expirarea termenului de 10 zile de la primirea somației nu se justifică aplicarea de penalități, ca măsură de constrângere.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, acțiunea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel B..
Pronunțată în ședință publică azi, 18.12. 2014.
PreședinteGrefier
O. M. B. C. R.
Red. OMB/14.01.2015
Tehnored/CR/14.01.2015 /4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1459/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 507/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
