Suspendare executare hotărâre civilă. Decizia nr. 1962/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1962/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 6022/231/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1962/RDosar nr._
Ședința publică din data de 05 august 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. I. M. - judecător
L. P. - judecător
S. P. G. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta S.C. M. I. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 114/. pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă în dosarul nr._ având ca obiect „suspendare executare hotărâre civilă”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 13 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare atât asupra excepției inadmisibilității cererii de recurs invocată prin întâmpinare cât și asupra cererii de suspendare a executării deciziei nr. 114/., invocată în condițiile art. 484 din Noul Cod de procedură civilă prin cererea de recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 114/. pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de agentul constatator I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R – I. Teritorial nr. 8 Sibiu în contradictoriu cu intimata-petentă . împotriva sentinței civile nr.1070/28.11.2013 a Judecătoriei Târgu S., pe care a schimbat-o în parte și în consecință a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei S.C. M. I. S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.04.2013 întocmit de agentul constatator I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R.
Împotriva acestei decizii, recurenta S.C. M. I. S.R.L. a formulat recurs, cererea acesteia fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel B. sub nr._ .
Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea plângerii sale, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă și, până la soluționarea recursului, suspendarea deciziei Tribunalului C., în temeiul art. 484 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs, a arătat faptul că potrivit art. 3 și 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, cu împrejurările în care s-a săvârșit fapta, cu scopul urmărit și urmarea produsă și ținându-se cont de circumstanțele personale ale contravenientului.
A mai arătat recurenta că a doua zi după constatarea contravenției a făcut verificarea auto și că numai indolența șoferului a făcut ca auto proprietatea sa, a recurentei, să circule fără inspecție valabilă deoarece acesta nu i-a anunțat.
Intimatul apelant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând, în esență, că potrivit art. 483 alin. 2 teza a II – a din Noul Cod de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cererea de recurs este inadmisibilă.
La termenul de judecată din data de 05.08.2014, instanța a pus în discuția părților excepția invocată de către intimat.
Analizând această excepție cu prioritate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 457 din Noul Cod de procedură civilă, căile de atac sunt supuse principiului legalității.
Prezenta cauză are ca obiect plângerea formulată de recurent împotriva procesului verbal de contravenție încheiat de către intimat, iar potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea contravențională poate fi atacată numai cu apel.
În atare condiții, în aplicarea dispozițiilor art. 483 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta cale de atac a recursului declarat împotriva deciziei pronunțate în apel apare ca inadmisibilă urmând să fie respinsă ca atare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei recurate până la soluționarea căii de atac a recursului, Curtea constată că, față de împrejurarea că recursul urmează a fi soluționat la același termen la care urmează să fie soluționată și cererea de suspendare, aceasta apare ca devenită lipsită de interes, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând și faptul că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității cererii de recurs invocată de către intimat și, pe cale de consecință:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către . A. împotriva deciziei civile nr. 114/A din data de 15.04.2014, pronunțată de Tribunalul C. în ds. nr._ .
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.08.2014.
Pentru Președinte Judecător Judecător
M. I. M. L. P. S. P. G.
aflată în concediu de odihnă
semnează vicepreședintele instanței
Judecător B. E.
Grefier
G. P.
Red. SPG/12.08.2014
Jud. fond: C.F.F.
Jud. apel: L.A.O., N.O.
Tehnored. G.P/12.08.2014/4ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1620/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|








