Pretentii. Decizia nr. 507/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 507/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 1737/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.507/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. E. C. - judecător
Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul M. A.-N. împotriva sentinței civile nr.6343/CA din 11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. –secția a-II-a civilă, De C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.Bangală S. M. pentru recurenta reclamantă M. A.-N., lipsă fiind intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. și intimatul chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu București. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul formulat de recurenta reclamantă M. A.-N. este declarat și motivat în termenul potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă dar nu este timbrat conform dispozițiilor instanței.
Avocat Bangală S. M. pentru recurenta reclamantă, depune la dosar împuternicire avocațială prin care face dovada că reprezintă interesele acesteia și taxa de timbru aferentă cererii de recurs, respectiv taxa de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Întrebată fiind, reprezentanta convențională a recurentei reclamante dacă mai are alte probe de administrat, aceasta arată că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, în baza art.150 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Avocat Bangală S. M. pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, depune chitanța cu onorariul de avocat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6343/CA din 11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. –secția a-II-a civilă, De C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. A. N., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S..
S-a respins cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Dispozițiile art.110 par.1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE s-a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr. 9/2012 s-au respectat recomandările CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin dispozițiile art.4 al.2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2012, se elimina regimul fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Prin OUG nr. 1/2012 dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ – 03.02.12 până la 31.12.2012, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența CJUE. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.
Prin urmare, după data de 01.01.2013 legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, care, așa cum s-a arătat anterior a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior.
În consecință, față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr.9/2012 nu sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei este unul justificat și perceperea taxei achitată la data de 07.03.2013 nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE și nici nu încalcă principiul nediscriminării.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 a respins acțiunea ca nefondată și a luat act că cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă a rămas fără obiect.
Urmare respingerii acțiunii reclamantei instanța a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice S. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta M. A. N. care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitând admiterea căii de atac și casarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, recurenta a arătat că în cauză se aplică dreptul comunitar, fiind vorba despre o speță tipică de contestare a unei taxe date cu încălcarea acestuia.
S-a arătat că prima instanță nu a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma națională, în cazul taxei pe poluare, nu subminează exercitarea dreptului comunitar în condițiile în care TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al fiecărui stat membru.
Raportat la dispozițiile art 110 TFUE, recurenta apreciază că taxa pentru emisii poluante are un caracter discriminatoriu, aplicându-se diferit unor situații juridice identifice, fără a exista vreo justificare obiectivă în acest sens.
Recurenta compară situația juridică a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 01.01.2012, constatând că ambele autoturisme circulă în România și ambele poluează în egală măsură.
Plata taxei pentru emisii poluante se efectuează cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul României, creându-se o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate, aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că cei din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind de o situație mai avantajoasă.
În cazul autoturismelor și autovehiculelor second hand importate provenite din state membre UE, prin legea nr 9/2012 se impune o taxă care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rand se impune a se preciza că prin OUG nr 1/2012 s-a dispus suspendarea până la 01.01.2013 a dispozițiilor art 4 al 2 din Legea nr 9/2012. Astfel că, începând cu data de 01.01.2013, Legea nr 9/2012 și-a găsit aplicabilitatea până la momentul abrogării ei prin OUG nr 9/2013.
Ca urmare, cererea formulată de recurent în vederea înmatriculării unui autovehicul fără plata taxei pentru emisiile poluante, trebuie analizată prin prisma Legii nr 9/2012.
În analiza recursului formulat de reclamantă se impune a se analiza dacă taxa pentru emisiile poluante este discriminatorie prin raportare la dispozițiile art 110 CJUE.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe pentru emisiile poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE întrucât legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
Această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, întrucât ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Pentru toate aceste considerente, constatând că motivele invocate în recurs nu sunt în măsură să conducă la modificarea soluției primei instanțe, în baza art 312 alin 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII: DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta M. A. N. împotriva sentinței civile nr 6343/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr_ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. E. C. Lorența B. R. Grațiela M.
Grefier,
T. S.
Red.LB./18.02.2014
Dact.TS./25.02.2014
Jud.fond: V. A.
| ← Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... | Pretentii. Decizia nr. 790/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
