Pretentii. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1151/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 1355/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1151/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 02 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: L. P. - judecător
M. R. - judecător
I. Ț. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr.339/CA/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței o notă de ședință formulată de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. prin care comunică înscrisurile deținute de către unitatea fiscală cu privire la autovehiculul achiziționat de intimatul reclamant, astfel cum au fost depuse la organul fiscal.
Totodată, se constată că s-a depus prin același serviciu al instanței notă de ședință formulată de intimatul reclamant P. F., prin reprezentant convențional, avocat C. Cîlțea prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată în recurs. Anexat notei de ședință s-au depus dovada onorariu avocațial, în cuantum de 200 lei, potrivit chitanței nr. 54/01.04.2014, conformă cu originalul și împuternicire avocațială . nr._/2012 pentru avocat C. Cîlțea.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 7 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 339/CA/22.01.2014 a Tribunalului B., s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F., și în consecință pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 5670 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data plății 31.07.2008 și până la data restituirii efective .
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice F. și în consecință chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 5670 lei reprezentând taxă de poluare, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data plății 31.07.2008 și până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Leg. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01 ) in 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Instanța de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Leg. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Leg. 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și scutiri de la plata taxei ( în cazul vehiculelor istorice, etc). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
S-a reținut și faptul că taxa în discuție nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Deși nu s-a pus în discuție posibilitatea reclamantului de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al. 1 din Constituție, cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că cererea nu a fost depusă în termen. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța nu a reținut apărările pârâtei privind incidența O.U.G. nr.50/2008, pe considerent că taxa ce face obiectul cauzei a fost încasată anterior datei de 01.07.2008 și a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, astfel că se impune aplicarea principiului conform căruia când un stat membru a impus și a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituire integral percepută prin încălcarea acestuia.
Mai mult, prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată de Tribunalul Sibiu in legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit prin hotărârea preliminară din data de 07.04.2011 că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin speța menționată, instanța de fond a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața național, fiind, așadar, de o discriminare indirectă.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 -214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța de fond a admis cererea privind restituirea sumei de 5670 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu TS5 nr._ din 31.07.2008, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În temeiul prevederilor art.1535 cod civil a obligat pârâta la actualizarea sumei de restituit cu dobânda legală de la data plății 31.07.2008 și până la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. –Serviciul Fiscal Municipal F., solicitând admiterea căii de atac și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Criticile aduse au vizat netemeinicia si nelegalitatea sentinței civile atacate.
În motivare se arată că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare in România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Coroborând prevederile OUG 50/2008 cu prevederile art.117 din OG nr.92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG 50/2008 care a intrat in vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata in 16 state ale UE.
În Infograma nr 5899/26.06.2008 transmisa de Reprezentanta P. a României pe langa U.E. - Bruxelles, se arata ca expertul D.G. TAXUD a menționat ca prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei in data de 25.06.2008 (forma în care a fost aprobata de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Toate autoturismele second hand care, prin înmatricularea lor pe teritoriul României, măresc parcul auto, începând cu . dispozițiilor OUG nr 50/2008 sunt obligate sa achite aceasta taxa. Prin vânzarea autoturismelor care sunt deja înmatriculate pe teritoriul României nu se mărește parcul auto si pe cale de consecința nu li se poate aplica taxa de poluare întrucât dispozițiile OUG nr 50/2008 se aplica doar pentru viitor.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a mun F., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitate în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei pârâte privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE ( art 110 TFUE ) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 90 TCE ( art 110 TFUE ), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Modificarea legislativa intervenita prin . Legii nr.9/2012 pentru instituirea taxei de emisii de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de poluare, ci reprezintă un argument în același sens ca cele expuse de curte anterior, întrucât este o dovadă a schimbării unui sistem de plata a unei taxe, afectat din punct de vedere al respectării Tratatului Comunității Europene.
Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data plății astfel cum rezultă din jurisprudența CJUE în cauza I. contra României. Deși s-a folosit termenul de “actualizare”, instanța de fond nu a acordat decât dobânda legală nu și actualizarea sumei cu indicele de inflație, astfel încât criticile formulate cu privire la acest aspect sunt lipsite de obiect.
De asemenea, prima instanță a dat relevanță dispozițiilor art 274 și 277 cod procedură civilă, apărările formulate de recurenta pârâtă privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată neputând fi primite întrucât acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu aceasta și, ca urmare a căzut în pretenții.
Totuși criticile privitoare la plata cheltuielilor de judecată sunt întemeiate întrucât instanța de fond nu a dispus obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă deși condițiile prevăzute de art. 60-61 C. pr. civ. sunt îndeplinite .
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 al 1 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat și va modifica în parte hotărârea recurată
În baza art. 274 C. pr. civ. o va obliga pe recurentă să plătească intimatului P. F. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâta D.G.R.F.P pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. –Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 339/CA/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția civilă pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 539,3 lei, cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului P. F. suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2014.
Președinte Judecător Judecător
L. P. M. R. I. Ț.
Grefier
C. R.
Red. I.T./02.04.2014
Tehnored/CR/04.04.2014, 2 ex.
Jud. Fond A. V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1608/2014. Curtea de Apel... | Suspendare executare hotărâre civilă. Decizia nr. 1962/2014.... → |
|---|
