Pretentii. Decizia nr. 2313/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2313/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7097/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2313/R Dosar nr._
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: A.-G. S. - Judecător
O. M. B. - Judecător
D. M. S. - Judecător
T. S. - Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr.1405/CA din 13.05.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura regularizării prevăzută de art. 194 – 201 din NCPCIV.
De asemenea, constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010 și este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, achitată conform chitanței nr._ din data de 17.06.2014 anulată de instanță la dosar (fila 16).
Se constată că intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a solicitat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar (fila 25) judecarea cauzei și în lipsă.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.411 alin.1 pct.2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1405/CA/13.05.2014 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B..
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu mai instituie un regim discriminatoriu neconform cu art. 110 TFUE deoarece în modul actual de reglementare al taxei de emisii poluante această taxă se achită pentru toate mașinile second hand indiferent de unde au fost achiziționate, dacă taxa nu a mai fost deja plătită.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamanta S.C. A. I. S.R.L. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că instanța de fond a respins cererea, motivată de faptul că după data de 01 ianuarie 2013 legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea 9/2012 a cărei formă în vigoare la data achitării de către reclamantă a taxei pentru emisiile poluante a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior. Ulterior, prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15.03.2013, reglementare similară cu disp. Legii nr.9/2012.
Având în vedere considerentele expuse reținând că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea 9/2012 nu sunt contradictorii cu dreptul comunitar, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei este unul justificat, instanța de fond a respins cererea.
Consideră recurenta că instanța nu a ținut cont de hotărârea CJUE din februarie 2014, potrivit căreia Taxa auto 2012 contravine Tratatului de Funcționare al UE.
În data de 03.02.2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit printr-o ordonanță că taxa auto din 2012 contravine articolului 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE).
Mai exact, Curtea a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională”.
Ordonanța a fost dată în cauzele conexate C-97/13 (C.) și C-214/13 (C.) - având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În drept au fost invocate prevederile art. 488 pct.8 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea constata că recursul este nefondat.
Corect instanța de fond a constatat că în speță nu mai există o incompatibilitate între norma internă (reprezentată de Legea nr. 9/2012 ) și art. 110 TFUE.
Recurenta reclamantă și-a întemeiat cererea introductiva de instanță pe prevederile art. 25,28,90 din Tratatul Constitutiv al U.E., coroborate cu cele ale art. 148 alin.2 si 4 din Constituția României. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 18.10.2013.
Se reține de către Curte că anterior datei de 01.01.2013 au fost avute în vedere tocmai situațiile juridice distincte apărute ca efect al suspendării art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, prin O.U.G. nr. 1/2012, respectiv situația în care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și situația în care se solicita pentru prima oara transcrierea dreptului de proprietate în România,asupra unui autovehicul rulat, pentru care nu a fost achitată „taxa specială...sau taxa de poluare.”
În prima situație era datorată taxa, iar în cea de-a doua, obligația de plată a aceleiași taxe fusese suspendată,prin efectul O.U.G. nr. 1/2012., ceea ce era de natură a crea un tratament fiscal discriminatoriu,interzis de art. 90(110) din TCE,deoarece se diminua posibilitatea introducerii în țară a unor autoturisme second hand inițial înmatriculate într-un alt stat membru comunitar, față de cele second hand deja înmatriculate în România.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene este constantă în sensul că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 din TCE decât dacă este organizat astfel încât” sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și,prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii”.
În speță însă măsura suspendării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 a încetat la data de 01.01.2013 ca efect al aplicării O.U.G. nr. 1/2012 astfel încât se poate susține cu temei că reclamanta recurentă nu este supusă unui tratament fiscal discriminatoriu. Refuzul pârâtei de a proceda la restituirea taxei de emisii poluante achitată de către recurentă este justificat în aceste condiții, astfel încât, față de prevederile art. 4 alin. 1 din Lege (care prevăd clar categoriile de autoturisme ce cad sub incidența acestei taxe) cererea reclamantei este nefondată.
Așa fiind, văzându-se prevederile art. 496 NCPC recursul declarat va fi respins iar sentința atacată va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta reclamantă S.C. A. I. SRL. B. împotriva sentinței civile nr. 1405/CA/13.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. -Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal - pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.10.2014.
Președinte Judecător Judecător
A. G. S. O. M. B. D. M. S.
Grefier
T. S.
Red. AGS/04.11.2014
Tehnored/TS/06.11.2014, 5 ex.
Jud. fond. I. B.
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Pretentii. Decizia nr. 619/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
