Pretentii. Hotărâre din 11-11-2014, Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 7951/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2554/RDosar Nr._
Ședința publică de la 11 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P. G.
Judecător Lorența B.
Judecător M. R. Grațiela
Grefier R. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1289/CA din 29.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat M. R. pentru recurentul reclamant M. D., lipsă fiind intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice B. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat R. M. pentru recurentul reclamant M. D., întrebată fiind de instanță precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat R. M., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând admiterea acțiuni astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
Menționează că instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant motivând că normele instituite de art.4 alin.2 din Legea 9/2012, în vigoare la data achitării taxei auto, nu sunt în contradicție cu dreptul european reținând astfel refuzul pârâtei ca fiind justificat.
Apreciază că instanța de fond a fost în eroare atunci când a apreciat ca fiind legală și nediscriminatorie Legea nr. 9/_ aplicabilă raportului de drept dintre reclamant și intimată, având în vedere decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 3.02.2014.
Consecințele juridice pe care le are decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, sunt acelea că, taxele de poluare plătite în baza Legii nr. 9/2012, inclusiv în perioada în care art.4 nu era suspendat, deci în intervalul 1.01._13, sunt supuse restituirii pe cale judecătorească.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1289/CA din 29.04.2014 Tribunalul B. – Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins atât acțiunea formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AJFP B., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M. D., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012 în forma aplicabilă litigiului de față, respectiv fără suspendarea art. 4 prin OUG 1/2013, taxa de emisii poluante având în continuare caracter discriminatoriu, această interpretare rezultând din decizia CJUE în cauzele conexate C97/2013 și C214/2013. Eliminarea criteriului discriminării de către legiuitorul român prin art.4 nu conferă caracter de legalitate prevederilor legale referitoare la taxa de poluare, în ciuda impunerii obligației de achitare a taxei de poluare și pentru autovehiculele înmatriculate în România pentru care nu s-a achitat anterior această taxă sau ea a fost recuperată în baza unei hotărâri judecătorești.
Criteriul care trebuie avut în vedere în analiza compatibilității taxei este acela de a aprecia dacă prevederile naționale au efect descurajant asupra achiziționării de vehicule de aceeași uzură și vechime din alte state membre.
Cererea de recurs a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 488 pct.8 NCPCIV.
Intimata pârâtă AJFP B., prin întâmpinare (fila 13), a solicitat respingerea recursului reclamantului.
În motivarea acestei poziții procesuale a arătat că în mod legal prima instanță a constatat că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu sunt contrare legislației comunitare în lumina considerentelor din deciziile CJUE în cauzele C-402/2009 și C263/2010 astfel cum au fost preluate prin Legea nr. 9/2012.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 NCPCIV și recursul declarat de reclamant, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
In fapt, recurentul reclamant a solicitat restituirea unei taxe de emisii poluante achitate la data de 07.02.2013.
Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant, respectiv greșita înlăturare de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct.8 NCPCIV, dar nu este fondat.
Obiectul cauzei îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe achitate fără temei și prin urmare raportul juridic dedus judecății este guvernat de legea în vigoare la data plății taxei.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
În speță însă la data plății taxei, suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2 și-a încetat efectele astfel că în mod corect instanța de fond a respins criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, în mod corect a opinat în sensul conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012.
Interpretarea Legii nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin.2 ca fiind conformă cu normele comunitare a fost confirmată și prin Ordonanța CJUE în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 unde a statuat la punctele 30 și 31 că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. S-a constat însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013, rezultând că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Prin urmare, în mod legal a reținut instanța de fond că prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Celelalte susțineri ale recurentului reclamant referitoare la tratamentul discriminatoriu al acelor autoturisme pentru care s-a dispus restituirea taxei de emisii poluante sau înmatricularea fără plata taxei de emisii poluante nu pot fi primite, o astfel de excepție nefiind expres prevăzută de lege ci reprezentând aplicarea unor hotărâri judecătorești în cazuri particulare.
De subliniat este faptul că toate presupusele discriminări invocate de către recurenta reclamantă reprezintă în realitate diferențe de tratament juridic aplicabile unor categorii de autovehicule fără însă ca criteriul de departajare să constea în originea sau proveniența respectivelor categorii de autovehicule.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant și va menține sentința recurată.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
D E C I DE :
Respinge recursul formulat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr. 1298/CA/29.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.11.2014.
Președinte Judecător Judecător
S. P. G. Lorența B. R. Grațiela M.
Grefier
R. P.
Red.R.G.M./11.11.2014
Dact.R.P./17.11.2014
Jud. Fond: M.L.
5 ex.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1347/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1666/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
