Pretentii. Decizia nr. 619/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 619/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 1211/119/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 619/R
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru pârâtul Serviciul Fiscal municipal Sf.G. împotriva sentinței civile nr.2189 din data de 03 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.396 alin.1 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2014.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2189 din data de 03 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a inadmisibilității acțiunii, ambele invocate prin întâmpinare; s-a admis în parte acțiunea formulată de partea reclamantă M. E. L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. G.; s-a admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâtă împotriva chematei in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU București; pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 2338,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._ din 09.07.2009 precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data achitării efective a taxei 09.07.2009 și până la data plății precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; chemata in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 2338,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr._ din 09.07.2009 precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data achitării efective a taxei 09.07.2009 și până la data plății precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, drept consecință a admiterii cererii de chemare in garanție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., sentința fiind criticată sub aspectul nelegalității solicitând admiterea căii de atac. Criticile aduse au constat în următoarele:
Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal.
În acest sens, s-a arătat că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008, fără să conteste și modul de calcul a acestei taxe. În opinia recurentei, în acest fel, reclamantul care nu contestă corectitudinea modului de calcul al taxei de poluare nu poate chema în judecată organul fiscal întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Taxa pe poluare se calculează de către autoritatea fiscală competentă potrivit formularului prevăzut de lege, pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute de normele metodologice de aplicare a OUG nr 50/2008, depuse de contribuabil, dar cuantumul rezultat se va plăti de către acesta într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Se poate constata în mod clar că organul fiscal a prestat doar un serviciu public intermediar, prin calcularea și virarea acestor sume beneficiarului, Administrația F. pentru Mediu.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului.
Se mai arată că în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu Tratatelela care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
S-a mai criticat soluția sub aspectul acordării dobânzii legale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice S. G., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate. În speță obiectul acțiunii îl constituie cererea de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră că a plătit-o pe nedrept, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Totodată, critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamant și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „taxă de poluare”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind din state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, au fost respinse.
Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data plății astfel cum rezultă din jurisprudența CJUE în cauza I. contra României .
În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art 451 cod procedură civilă întrucât pârâta a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, fiind astfel în mod corect obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar argumentele invocate în recurs nefiind în măsură să înlăture incidența prevederilor mai sus menționate.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 498 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat și va menține hotărârea.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2189/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul C..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: IȚ/27.02.2014
Dact: MD/28.02.2014 - 5 ex.
Jud.fond:A.C.
M.D. 26 Februarie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 2313/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
