Pretentii. Decizia nr. 60/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 259/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 60/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C. - judecător
M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov împotriva sentinței civile nr. 5540/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul promovat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 5 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5540/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1368 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, chemata în garanție fiind obligată la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov a sumei de 1368 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Tribunalul a mai reținut și dispozițiile art. 90 TCE care prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Tribunalul a mai reținut că faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Tribunalul a mai reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, tribunalul a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În vederea reparării integrale a prejudiciului tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov la plata dobânzii legale calculată la debitul principal începând cu data cererii de chemare în judecată și până la data restituirii efective.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, aceasta a fost admisă de tribunal.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Recurenta a mai invocat că prin art. 12 din Legea nr. 9/2012 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa de emisii poluante datorată conform noii legi.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că au fost greșit acordate deoarece taxa a fost încasată în baza unui act normativ obligatoriu pentru recurentă, plata fiind una benevolă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Râșnov (devenită Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov) restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe emisii poluante achitată la data de 03.12.2012 în temeiul Legii nr. 9/2012, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cerere formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, fiind învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Prima instanță a analizat caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire prin raportare la prevederile OUG nr. 50/2008, deși taxa a fost achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel că instanța de recurs va verifica, în recurs, compatibilitatea acestui act normativ cu dispozițiile TFUE.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data de 03.12.2012 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare. Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs reține că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2013) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, Curtea reține că prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012 s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Nu poate fi reținut motivul de recurs referitor la rațiunea adoptării OUG nr. 1/2012 – înlăturarea unor dificultăți de ordin tehnic care să permită aplicarea corectă a taxei pentru emisii poluante, prevenirea riscului întârzierii în procesul de stabilire exactă a cuantumului acesteia și reevaluare impactului măsurilor adoptate prin Legea nr. 9/2012 – deoarece toate aceste aspecte sunt subordonate obligației principale a Statului Român de a respecta legislația comunitară, inclusiv art. 110 TFUE.
Curtea nu poate reține incidența prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 iulie 2008 – 12 ianuarie 2012, cu titlu de taxă de poluare și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, deoarece taxa ce face obiectul prezentei cauze este o taxă de emisii poluante, iar nu o taxă de poluare achitată în baza OUG nr. 50/2008.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 cu acestea, vor fi respinse.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de poluare a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile/definitive.
Raportat acestor considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov (fosta Administrația Finanțelor Publice Râșnov) reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov (fosta AFP Râșnov) împotriva sentinței civile nr. 5540/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. C. M. F. M. I. M.
Grefier
C. R.
Red/ M. I.M/ 10.01.2014
Tehnored/CR/13.01.2014, 2 ex.
Jud. Fond I. B.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 13/2014. Curtea de Apel... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
