Pretentii. Decizia nr. 238/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 238/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 1289/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 238/R
Ședința publică de la 24 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
T. M. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., pentru Serviciul Fiscal Municipal Tg.S. (fosta Administrația Finanțelor Publice Tg.S.) împotriva sentinței civile nr. 2371din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 ianuarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 24 ianuarie 2014.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2371/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului,a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. K.-I. în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal Târgu-S. (succesor al AFP Tg. S.) și a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SF.G. împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, în consecință, pârâtul Serviciul Fiscal Târgu S. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 4351 lei cu titlu de taxă de poluare, a dobânzii legale de la data plății și până la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pârâta-chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU a fost obligată să procedeze la virarea către pârât a sumei de 4351 lei cu titlu de taxă de poluare, a dobânzii legale de la data plății, precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în baza dispoz. art. 488 pct. 8 Cod Procedură Civilă pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Tg.S., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului,se critică greșita respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a organului fiscal și a excepției inadmisibilității,iar pe fond, recurenta a invocat faptul că OUG nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului, iar în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile OUG nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
A mai invocat de asemenea că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre „impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Se mai critică acordarea dobânzii și a cheltuielilor de judecată.
Recurenta a mai solicitat ca intimata chemată în garanție să fie obligată la plata sumelor stabilite în sarcina sa.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare conform art. 494 raportat la art. 471 alin 5 Cod Procedură Civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice Tg. S. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 07.12.2010 în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, este învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Reclamanta nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamanta a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar.
Totodată, critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Tg S. este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamantă și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, care se datorează pentru neexecutarea obligațiilor bănești fără ca creditorul să fie ținut a dovedi vreun prejudiciu, de la momentul plății, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, criticată de recurentă, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești, iar, ulterior, în sarcina chematei în garanție, care a fost beneficiara efectivă a sumelor încasate de către pârâtă, astfel cum s-a detaliat în considerentele sentinței recurate.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2371/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. S.) împotriva sentinței civile nr.2371/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția civilă,pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. F. M. I. M. M. C.
Grefier,
T. M.
Red.: MC/24.01.2014
Tehnored.: TM/28.01.2014/4ex.
Jud.fond: A.D.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1892/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2059/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
