Pretentii. Decizia nr. 39/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 14943/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.39/R/2014Dosar nr._
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. G. S.
Judecător - O. M. B.
Judecător - D. M. S.
Grefier - D. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - împotriva sentinței civile nr. 4660/CA/1.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ Și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul este declarat și motivat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Potrivit dispozițiilor HG nr. 520/2013, OUG nr. 74/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B. subrogată în drepturi și obligații de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
CURTEA :
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 4660/CA/1.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. M. V., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., s-a anulat decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/02.11.2012; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4619 lei, achitată cu titlu de taxă de emisii poluante, conform chitanței . nr._/06.11.2012, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală calculată de la data achitării – 06.11.2012 și până la data plății efective și suma de 239,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4619 lei achitată de reclamant, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală calculată de la data achitării – 06.11.2012 și până la data plății efective și suma de 239,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins acțiunea aceluiași reclamant, împotriva pârâtei DGFP B., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: în raport de actele și lucrările dosarului, având în vedere dispozițiile legale incidente, instanța de fond a constatat următoarele:
Reclamantul a achitat cu chitanța . nr._/06.11.2012, taxa de emisii poluante pentru autovehiculul marca Renault tip 6/KG0LO5/LAGUNA, nr. de identificare VF1KGOLO_, având ca dată a primei înmatriculări – 14.03.2002 și, deși a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, solicitând și restituirea acestei taxe prin cererea nr._/14.11.2012, pârâta nu a dat curs favorabil acestei cereri, comunicând refuzul prin adresa nr._/08.03.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 lit. a din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, s-a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr.9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012 s-a încercat eliminarea regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin OUG 1/2012, dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.2012, până la 01.01.2013. Totodată, art. 2 din OUG 1/2012 recunoaște dreptul la restituirea integrală a taxei achitate până la apariția acestui act normativ.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Față de cele ce preced, s-a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr.9/2012 este în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante este unul nejustificat, acțiunea, sub acest aspect a fost admisă în sensul celor ce urmează.
Având în vedere considerentele reținute anterior, s-a constatat că și petitul privind anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/02.11.2012 este întemeiat, a admis, pe cale de consecință.
S-a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În acest sens, a fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei AFP B. la actualizarea debitului cu rata inflației, la care s-a adăugat și dobânda legală aferentă sumei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante, calculată de la data achitării – 06.11.2012, până la data plății efective, astfel cum a solicitat reclamantul.
Întrucât pârâta se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 239,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător, taxă de timbru și timbru judiciar).
Cu privire la cererea de chemare în garanție, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de emisii poluante este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 4619 lei actualizată cu indicele de inflație, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării – 06.11.2012, până la data plății efective și suma de 239,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător, taxă de timbru și timbru judiciar).
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
În primul rând, prin motivele de recurs s-a susținut că instituția recurentă nu poate proceda la restituirea sumei întrucât instanța de fond nu a dispus și anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza calculului acestora.
Recurenta a mai arătat că plata taxei s-a realizat în temeiul unui act normativ în vigoare în momentul plății. Prin OUG nr 50/2008, achitarea taxei are un caracter imperativ, fiind una dintre condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Această taxă se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România, cât și celor achiziționate din alte state comunitare, taxa fiind percepută din 01.01.2007 și neputând și aplicată retroactiv pentru autoturismele înmatriculate până la acea dată.
Nicio negociere a autorităților românești cu cele ale Comunității Europene nu a condus la modificarea acestei taxe sau la anularea ei.
Principiul ”poluatorul plătește” este acceptat la nivelul UE, alte 16 state practicând taxa cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Se concluzionează în sensul că taxa de poluare nu este contrară normelor comunitare, neexistând temei pentru restituirea acesteia.
Pe de altă parte, se arată că obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 110 paragraful I din Tratatul Comunității Europene revine exclusiv Parlamentului și nu instanței.
Taxa a fost plătită benevol și nu poate fi reținută culpa organului fiscal și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.
În opinia recurentei, dispozițiile art 110 din Tratatul CE nu sunt incidente în cauză întrucât taxa se plătește de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora în momentul primei înmatriculări.
În privința cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, s-a invocat faptul că plata taxei a fost benevolă, iar instituția pârâtă nu are nicio culpă în încasarea acesteia.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a municipiului B., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamant se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Ca urmare, în cauză nu s-a solicitat anularea deciziilor emise de AFP, ci prin cererea de restituire a taxei de poluare s-a solicitat o plată nedatorată, fără a se dori contestarea deciziei anterior menționată.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurențadintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei care este data când s-a solicitat restituirea sumei. Față de rațiunile restituirii sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, norma aplicabilă în cauză cu privire la dobânda legală este cea de drept comun prevăzută de art 3 al 3 din OG nr 9/2000.
Totodată, instanța de fond în mod corect, față de soluția dată cererii principale, a dispus în baza art. 274 C. pr. Civ. obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum de 339,3 lei nu se impune a fi cenzurat.
Pentru aceste motive, in baza art. 312 C. pr. civ. Curtea va dispune respingerea recursului.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta –pârâtă AJFP B. - împotriva sentinței civile nr. 4660/CA/01.10.2013, pronunțată de Tribunalul B.– secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 09 ianuarie 2014.
Președinte Judecător Judecător
A. G. S. O. M. B. D. M. S.
Grefier
D. T.
Red OMB-20.01.2014
TehnoredDT- 21.01.2014/2 ex.
Jud fond- S Șt M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Hotărâre din 28-05-2014, Curtea de... → |
|---|
