Pretentii. Decizia nr. 421/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 957/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 421/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
C. E. C. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 2487/08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 6 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2487/08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă - în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul Fiscal Municipal Tg. S..
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. (Administrația Finanțelor Publice Tg. S.) și în consecință:
- pârâta Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 1542,00 lei cu titlu de restituire taxă pentru emisii poluante, plătită potrivit chitanței . nr._/10.12.2012, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 10.12.2012 și până la data plății;
- pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins ca nefondată cererea de actualizare a sumei în raport cu indicele de inflație.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu și, în consecință:
- chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg. S. a sumei de 1542,00 lei cu titlu de restituire taxă pentru emisii poluante, plătită potrivit chitanței . nr._/10.12.2012, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 10.12.2012 și până la data plății;
- chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 43,3 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată achitate de aceasta din urmă către partea reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Partea reclamantă a achiziționat autoturismul marca Opel Corsa B cu nr. de identificare W0L000078S4426312 dintr-un stat al Uniunii Europene- Germania, astfel cum rezultă din copia actului de dobândire atașat la dosar, achitând ulterior la Trezorerie suma indicată în petitul acțiunii, sumă reprezentând taxa de poluare, plata fiind efectuată potrivit chitanței . nr._/10.12.2012, depusă în copie la dosarul cauzei (f.7).
S-a reținut că partea reclamantă a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind înregistrată sub nr. 2651/28.01.2013 la Trezoreria care a încasat taxa, instituție care a refuzat restituirea integrală a acesteia astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar sens în care, în condițiile în care taxa nu a fost restituită, a fost formulată prezenta acțiune în justiție (f.18).
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. instanța a avut în vedere că în speță calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății, îndreptățirea de a fi parte în proces aparținând numai titularului drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material și presupunând existența unei identități intre persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
În acest sens s-a avut în vedere că obiectul cauzei vizează restituirea unei taxe, sens în care are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale potrivit art. 33 din OG. 92/2003 conform căruia ,,pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, …în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului “.
Totodată, instanța a reținut că potrivit art. 23 din HG nr. 520/2013 s-a înființat Agenției Naționale de Administrare Fiscală și totodată s-au înființat în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.
S-a reținut că, orașele în care au sediul direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, aria de competență a acestora, precum și lista direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București care se reorganizează ca direcții generale regionale ale finanțelor publice sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.
În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;
d) birouri vamale de interior și de frontieră.
Potrivit Ordinului 2211/20.08.2013, s-a aprobat competența teritorială de administrare a contribuabililor, respectiv la nivelul Direcției Generale Regionale ale Finanțelor Publice B. s-a înființat Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., instituție care a preluat toate localitățile arondate ale Administrației Finanțelor Publice Sf. G. și rămânând și cu aceleași atribuții, sens în care se a avut în vedere noua titulatură a pârâtei. Deci, în speță a avut loc transmisiunea legală a calității procesuale pasive a pârâtei AFP Tg. S. în Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. .
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. chemat în judecată are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, relativ la natura cererii instanța a reținut pe de o parte că în speță obiectul cauzei privește restituirea unei taxe – în sensul vizat de disp. art. 1 din Codul fiscal, raportul juridic de drept material dintre părți având natură fiscală, în conținutul său intrând obligația edictată de legiuitorul roman de plată a taxei de poluare și dreptul de creanță corelativ de încasare a acesteia, iar pe de altă parte s-a reținut că litigiul a luat naștere ca urmare a refuzului organului administrativ de a restitui taxa solicitată de către partea reclamantă, poziția de refuz astfel exprimată de organul administrativ fiscal subscriindu-se noțiunii de act administrativ în sensul vizat de art. 2 lit. c din Legea 554/2004.
În consecință, reținând că litigiul are natură de contencios administrativ conform art. 2 lit. f din Legea 554/2004 care definește contenciosul administrativ ca reprezentând ,,activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă este admisibilă, neputând fi reținute sub acest aspect apărările formulate de pârâtă.
În soluționarea pe fond a cererii având că obiectrestituirea taxei instanța a avut în vedere că la data de 25.04.2005 a fost semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare a Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, cele două state devenind astfel părți la Tratatele în vigoare pe care se întemeiază Uniunea, actul de aderare conținând dispoziții detaliate referitoare la modul de aplicare a diverselor convenții și acorduri internaționale la care comunitatea este parte, dispoziții de adaptare a tratatelor, inclusiv din punct de vedere instituțional, precum și măsuri tranzitorii privind diferitele domenii de activitate.
În consecință, ca urmare a dobândirii de către Statul Român a statutului de membru al Uniunii Europene și de parte în Tratatele Uniunii, instanța a avut în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile art. 148 din Constituția României din care rezultă că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu față de dispozițiile legale interne.
Față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei pentru emisii poluante a cărei restituire se solicită, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia a fost achitată această taxă – Legea nr. 9/2012 - cu normele comunitare.
Autovehiculul pentru care a fost achitată taxa este un autovehicul de ocazie, second hand, astfel că s-a analizat regimului de plată a taxei cu privire la autovehicule second hand..
Taxa a fost achitată în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, potrivit cărora ,, obligația de plată a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin OUG 1/2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012 s-a suspendat aplicarea unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege: art. 1 ,,începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda până la 1 ianuarie 2013”.
În acest fel s-a creat o diferență de tratament fiscal între situația în care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și care este obligat să achite taxa prev. de art. 4 alin. 1 lit. a din legea 9/2012 și situația în care se solicită pentru prima oară transcrierea dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitata taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003.
Această diferență de tratament fiscal apare tocmai suspendării prev. din Legea 9/2012 care impuneau plata taxei în toate situațiile în care se dobândea dreptul de proprietate asupra autovehiculelor.
În cazul de față, taxa pentru emisii poluante a fost achitată de către reclamant în perioada în care prevederile art. 4 din legea 9/2012 erau suspendate prin OUG 1/2012 și ca urmare nu pentru toate autovehiculele - provenind din România sau din UE - se achita taxa pentru emisii poluante la schimbarea proprietarului.
Actul normativ în temeiul căruia a fost achitată taxa nu este compatibil cu normele comunitare: articolul 110 TFUE – care se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Legea 9/2012, în varianta în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, face diferențiere de regim între bunuri similare
În consecință, taxa percepută de statul român părții reclamante reprezintă o taxă instituită de legislația internă neconformă art. 90(110) din TCE.
Față de cele arătate, instanța a constatat că prezenta acțiune a fost întemeiată, sens în care pârâtul a fost obligat la restituirea către reclamant a taxei achitate de acesta.
Tribunalul a reținut că de fapt partea reclamantă a solicitat dobânda legală, întrucât a indicat dispozițiile art. 124 din OG. Nr. 92/2003, sens în care s-au avut în vedere aceste dispoziții la soluționarea celui de al doilea petit.
În ceea ce privește plata dobânzii legale instanța a avut în vedere că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor că urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția părților sau în mod legal, prin voința legiuitorului, iar în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de partea care a efectuat plata taxei pe care nu o datora poate avea loc prin raportare atât la dobânda legală, cât și la dobânda fiscală – astfel că cererea de acordare a dobânzii fiscale a fost întemeiată.
În ceea ce privește data de la care creditorul are dreptul la plata dobânzii fiscale instanța a avut în vedere Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, prin care s-a stabilit că „restituirea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – Regim național care limitează dobânzile aferente taxei rambursate pe care trebuie să le plătească statul respectiv – dobânzi calculate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei – neconformitate cu dreptul Uniunii – principiul efectivității” (acest principiu impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei).
S-a respins ca nefondată cererea de actualizare a sumei în raport cu indicele de inflație și sub acest aspect acțiunea s-a admis doar în parte.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Tg. S., instanța a avut în vedere că potrivit disp.art. 72 alin.(1) NCPC, „partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.
Totodată instanța a avut în vedere că potrivit disp. art. 1 alin.1 din OUG. 50/2008 –,,taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere pe de o parte faptul că cererea principală a fost admisă, iar pe de altă parte faptul că partea chemată în garanție a fost cea îndreptățită sa dispună de suma achitată cu titlu de taxă, suma fiind virată în contul părții chemate în garanție potrivit art. 3 pct.5 și 6 din HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG. 50/2008 după ce a fost calculată și încasată de către partea pârâtă, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată dispunându-se obligarea chematei în garanție la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În sensul celor de mai sus, în ceea ce privește plata dobânzii fiscale instanța a avut în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție a fost obligată la plata dobânzii fiscale în suma pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante.
Conform art. 453 NCPC, față de soluția de admitere a acțiunii principale, instanța a dispus obligarea pârâtelor care au căzut în pretenții și se află prin urmare în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei către partea reclamantă, constând în taxa de timbru și timbrul judiciar, conform chitanței depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea pârâtului Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța a avut în vedere că pârâta Administrația F. Pentru Mediu datorează pârâtului Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. doar partea din cheltuielile de judecată pe care aceasta din urmă le achită părții reclamante ca urmare a obligării în solidar a celor două pârâte la plata sumei totale a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TÂRGU S. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal. Aceasta a menționat că potrivit Legii nr. 9/2012 taxa pentru emisii poluante se calculează de autoritatea fiscală competentă, dar suma achitată cu acest titlu se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
- în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, susținând că în speță intimatul reclamant nu a efectuat procedura prealabilă reglementată de art. 205 din OG 92/2003 cererea de restituire neavând semnificația unei contestații administrative iar răspunsul emis de pârâtă nu constituie act administrativ în sensul art. 41 c.pr.fiscală și nici în sensul art. 2 pct.1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
- Pe fond, recurenta a precizat că prevederile Legii nr. 9/2012 nu contravin dispozițiilor comunitare. Principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează instituirea acestei taxe este acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Recurenta a susținut că Legea nr. 9/2012 prevede plata, în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe în același cuantum indiferent dacă se aplică la autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Recurenta a concluzionat că taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii nr. 9/2012 se aplică unitar, indiferent de țara de proveniență a autovehiculului, nefiind încălcate prevederile art. 110 din TCUE.
- în ce privește dobânda acordată, parata recurenta nu datora nici un fel de dobânda, taxa in cauza nefiind o taxă fiscală purtătoare de dobândă fiscală, invocându-se principiul echității.
- referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa procesuală a recurentei, aceasta nefăcând decât să colecteze taxa potrivit normelor legale în vigoare.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 NCPCIV.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, nu a formulat întâmpinare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată la data de 10.12.2012, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. G. este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamant și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
În ce privește critica referitoare la excepția inadmisibilității cererii se reține că reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar (fila 18 dosar fond).
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
Criticile privind dobânda vor fi înlăturate întrucât în cererea de recurs se specifică împrejurarea că nu trebuia acordată dobânda legală conform art. 124 din OG 92/2003, și nu că s-ar fi acordat o altă dobândă decât aceea care s-a cerut iar instanța de fond a făcut o justă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura fiscală a creanței. Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, așa cum s-a și pronu8nțat instanța de fond.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 453 NCPCIV, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
Concluzionând criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 NCPCIV însă nu sunt întemeiate.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TÂRGU S. împotriva sentinței civile nr. 2487/08.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul cu nr. de mai sus.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2013.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. Lorența B. C. E. C.
Grefier
G. P.
Red. RGM/11.02.2014
Tehnored. G.P/17.02.2014 /6 ex
Jud Fond: I:A:V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2599/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1990/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
