Pretentii. Decizia nr. 438/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 4184/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 438/R DOSAR NR._
Ședința publică din 12 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte - I. Ț. - judecător
- L. P. - judecător
- M. R. - judecător
- M. C. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.- pârât Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4376/C. din 18 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 4376/C./18.09.2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. și în consecință: a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) să plătească reclamantului suma de 5.202 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante conform chitanței . nr._ din data de 01.02.2012 și dobânda legală calculată de la data de 21.04.2013 și până la data plății; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu și în consecință: a fot obligată chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal C.) a sumei de 5.202 lei cu titlu de restituire taxă pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data de 21.04.2013 și până la data plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice C.) și în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile legii și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii.
Examinând hotărârea atacată, motivul de recurs invocat și prevăzut de art 488 pct 8 NCPC, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Italia, stat membru UE, un autoturism Opel, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la data de 1.02.2012, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform Legii nr 9/2012, în temeiul căreia a fost plătită taxa pentru emisii poluante, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin OUG nr 1/2012 aceste dispoziții s-au suspendat până la 1.01.2013. Ca urmare, taxa pentru emisii poluante nu este datorată pentru toate autoturismele pentru care se schimbă proprietarul.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 art 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit din Legea nr 9/2012, în forma în vigoare la data plății taxei, care este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, aceste dispoziții legale sunt incompatibile cu art. 110 din TFUE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție de drept UE nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat anterior în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins conform art 496 alin 1 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice C.) împotriva sentinței civile nr 4376/CA/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2014.
Președinte,Judecător, Judecător,
I. Ț. L. P. M. R.
Grefier,
M. C.
Red. M.R./12.03.2014
Tehnored.: M. C./17.03.2014/2 ex.
Jud fond: M. Z.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 12/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 426/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
