Obligaţia de a face. Decizia nr. 2409/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 2409/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 1182/62/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.2409/R Dosar nr._

Ședința publică de la 17 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Judecător M. I. M.

Judecător M. C.

Grefier T. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul B. D. D. împotriva sentinței civile nr. 1608/02.06.2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Recursul promovat de recurentul reclamant B. D. D. este declarat și motivat în termenele legale, în funcție de art.485 raportat la art.20 Cod procedură civilă, prin avocat S. A., potrivit art. 13 raportat la art.84 Cod procedură civilă și este timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru conform art. 24 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 (fila 15).

Se constată că în cauza dedusă judecății până la primul termen de judecată a fost îndeplinită procedura regularizării prevăzută de art. 194 – 201 din codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Instanța constată că în cadrul procedurii de regularizare, intimata – reclamantă Instituția P. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. a formulat întâmpinare la data de 05.08.2014 (filele 21-23), cu respectarea prevederilor art. 13 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., respectiv aceasta a fost formulată prin consilier juridic.

Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.411 alin.1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului, excepție invocată din oficiu.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 1608/CA/02.06.2014 Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul B. D. D. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor având ca obiect obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului marca BMW cu nr. de identificare WBADM71000GU45162 fără plata taxei de emisii poluante, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că pârâta a refuzat în mod nejustificat să îi înmatriculeze autoturismul second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E.

În drept s-au invocat dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004, art.148 din Constituția României, art.110 din TFUE.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală.

Analizând actele dosarului instanța a reținut următoarele:

Legislația avută în vedere la analiza caracterului justificat/nejustificat al refuzului autorității publice pârâte a fost cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data cererii adresate de reclamantă autorității publice –27.02.2014.

În drept, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, tribunalul a constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.

Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Instanța a constatat în speță că refuzul de soluționare a cererii reclamantului de către pârâtă nu i-a produs acesteia o vătămare a unui drept al său ori al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 din TFUE.

S-a reținut în acest sens că reclamantul are obligația, în conformitate cu art.4 lit.a din OUG nr.9/2013, de a plăti taxa de emisii poluante. S-a constatat totodată că această obligație există, conform art.4 lit.b, c și d din același act normativ, și la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art.7, cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării precum și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

S-a reținut așadar, în ceea ce privește taxa de emisii poluante, că este înlăturat regimul discriminatoriu.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B. D. D. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii. În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al timbrului de mediu instituit de Legea nr. 9/2012.

Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu constatat de către CJUE în cauzele C-402/09 și C-263/10 continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.

Recurentul a mai arătat că în cauzele arătate anterior CJUE a indicat că „obiectivul protecției mediului, (…), ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”, astfel că, în opinia sa, Legea nr. 9/2012 este în continuare discriminatorie și contrară art. 110 TFUE, deoarece se descurajează, în continuare, punerea în circulație, în statul membru, a unui vehicul de ocazie cumpărat din alte state membre.

În plus, recurentul a mai susținut că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012, obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.

În opinia recurentului, caracterul discriminatoriu al legii 9/2012 este recunoscut prin OUG nr. 9/2013, de abrogare a acesteia, care la art. 4 lit. c și d impune plata taxei și pentru autovehiculele pentru care nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante sau s-a dispus restituirea acesteia.

Intimata INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant. Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 Cod procedură civilă, a art. 489 Cod procedură civilă și recursul declarat de reclamant, curtea constată că acesta este neîntemeiat.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.

Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.

Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.

Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.

A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.

În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.

Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12) obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.

Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege. Argumentul conform căruia ar opera o dublă taxare nu este întemeiat și pornește de la o confuzie între timbrul de mediu, ca obligație fiscală ce are la bază principiul potrivit căruia poluatorul plătește și taxa asupra mijloacelor de transport care practic este un impozit anual pe proprietate. Atât Legea nr. 9/2012 cât și OUG nr. 9/2013 sunt în conformitate cu normele comunitare, fiind concepute tocmai din dezideratul de a elimina prezumtivele discriminări pe care le-au ridicat cei ce s-au considerat lezați și au intentat acțiuni judiciare pentru scutirea de la plata taxei de emisii poluante. Atât taxe de emisii poluante cât și timbrul de mediu se aplică atât autoturismelor achiziționate în România cât și celor ce provin din alte state membre ale UE, ceea ce denotă că nu se face distincție cu privire la țara de origine a vehiculului, inexistând prevederi discriminatorii în raport cu acest criteriu.

Pentru toate aceste considerente, sesizând că timbrul de mediu nu contravine reglementărilor europene, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1608/CA/2014 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține întru totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. D. D. împotriva sentinței civile nr.1608/CA/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi 17.10.2014

Președinte, Judecător, Judecător,

M. F. M. I. M. M. C.

Grefier,

T. S.

Red.MF./17.10.2014

Dact.TS./23.10.2014

Jud.fond: V. T.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 2409/2014. Curtea de Apel BRAŞOV