Pretentii. Decizia nr. 492/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 492/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 1173/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.492/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. E. C. - judecător
Lorența B. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr.1996/14.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., este declarat și motivat în temeiul dispozițiilor art.485 raportat la art.181 din N.C.P.C. este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997.
Instanța având în vedere că această cauză se judecă potrivit noului Cod de procedură civilă în raport de art.131 verifică competența materială și teritorială în judecarea prezentei cauze. În baza art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală raportat la art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.3 din Cod procedură civilă constată că este competentă material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 NCPC.
Instanța constată că în cauza dedusă judecății a fost îndeplinită procedura reglementată de art. 486 - 487 din noul cod de procedură civilă.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1996/14.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă în dosarul nr._ s-a admis excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere având ca obiect anulare act administrativ și în consecință:
S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anulare act administrativ.
S-a admis în parte acțiunea formulată de partea reclamantă M. G., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. G..
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU București.
Pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 1228,00 lei cu titlu de - restituire taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule plătită potrivit chitanței nr. TS7_/17.07.2012 precum și la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de mai sus, începând cu data plății și până la data restituirii efective și de asemenea la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 1228,00 lei cu titlu de - restituire taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule plătită potrivit chitanței nr.TS7_/17.07.2012 precum și la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de mai sus, începând cu data plății și până la data restituirii efective și de asemenea la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată drept consecință a admiterii cererii de chemare in garanție .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
În fapt, partea reclamantă a achiziționat autoturismul second hand cu datele de identificare arătate în cererea e chemare în judecată dintr-un stat al Uniunii Europene, acesta fiind anterior înmatriculat pe teritoriul Uniunii Europene, astfel cum rezultă din copia actului de dobândire atașat la dosar precum și din dovada primei înmatriculări depuse la dosar, achitând ulterior la Trezorerie suma indicata in petitul acțiunii, sumă reprezentând taxa speciala pentru autoturisme la prima înmatriculare, plata fiind efectuata potrivit chitanței depusă în copie la dosarul cauzei.
S-a reținut ca partea reclamantă a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind înregistrata la Trezoreria care a încasat taxa, instituție care a refuzat restituirea integrală a acesteia astfel cum rezulta din adresa depusa la dosar sens în care, în condițiile în care taxa nu a fost restituita a fost formulata prezenta acțiune în justiție.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei organ fiscal instanța de fond a avut în vedere că obiectul cauzei vizează restituirea unei taxe, sens în care are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competenta de administrare a creanței fiscale potrivit art. 33 din OG. 92/2003 considerente față de care tribunalul a constatat că partea pârâtă chemată în judecată are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii instanța de fond a făcut distincția între cele două capete de cerere ale acțiunii, iar cât privește primul petit având ca obiect anularea actului prin care pârâta a răspuns cererii de restituire promovată anterior de reclamant s-a avut in vedere că adresa a cărei anulare se solicită nu are natura juridică a unui act administrativ în sensul vizat de art. 2 pct.1 lit.c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, ci exprimă punctul de vedere al autorității publice cu privire la modul de interpretare a unui act normativ, în același sens fiind si decizia nr. 5977/15.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această adresă putând fi cel mult asimilată documentelor la care face referire Ordonanța nr. 767/2000 (documente emise în regim de asistență contribuabil), considerente față de care, văzând si art. 2 pct.1 lit.f din Legea 554/2004, s-a constatat inadmisibilitaeta cererii, relativ la acest petit cu consecința admiterii doar în parte a acțiunii și a respingerii acestui capăt de cerere ca inadmisibil.
În ceea ce privește admisibilitatea celui de al doilea petit vizând restituirea taxei, în primul rând prin raportare la natura litigiului, instanța de fond a reținut pe de o parte că în speța acest petit privește restituirea unei taxe – în sensul vizat de disp. Art. 1 din Codul fiscal, raportul juridic de drept material dintre parți având natură fiscală, în conținutul său intrând obligația edictată de legiuitorul roman de plată a taxei speciale pentru autoturisme și dreptul de creanța corelativ de încasare a acesteia, iar pe de alta parte s-a reținut că litigiul a luat naștere că urmare a refuzului organului administrativ de a restitui taxa solicitata de către partea reclamantă, poziția de refuz astfel exprimată de organul administrativ fiscal subscriindu-se noțiunii de act administrativ în sensul vizat de art. 2 lit.c din Legea 554/2004, motive față de care, reținându-se că această cerere are natură de contencios administrativ conform art. 2 lit.f din Legea 554/2004 instanța de fond a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă este admisibilă, neputând fi reținute sub acest aspect apărările formulate de pârâtă.
Cu privire la admisibilitatea formulării acestui petit prin prisma parcurgerii procedurii prealabile instanța de fond a avut în vedere că din cuprinsul art. 7 alin.1 și al art. 2 lit.j din Legea 554/2004 rezultă că plângerea prealabilă este obligatorie în cazul în care partea invocă vătămarea unui drept al său prin emiterea unuiact administrativindividual sau normativ, or, în speță, obiectul acțiunii nu vizează anularea unui atare act administrativ, ci aceasta se întemeiază în drept pe disp. art. 8 alin. 2 teza a doua din Legea 554/2004 conform căruia – “se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”, ipoteză diferită de cea vizată de art. 7 din Legea 554/2004, față de definițiile legale date acestor noțiuni de disp. art. 2 lit.j și i din Legea contenciosului administrativ, considerente față de care, reținându-se că anterior partea reclamantă a solicitat restituirea sumei iar prin adresa de răspuns pârâta a exprimat explicit voința de a nu rezolva în mod favorabil cererea, instanța de fond nu a reținut apărarea invocată de pârâtă.
Pe fond, față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei privind emisiile poluante pretinsă reclamantului, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia se calculează această taxă cu normele comunitare.
În al doilea rând s-a reținut ca fiind esențial faptul că autovehiculul a cărui înmatriculare se solicită este un autovehicul de ocazie, second hand, astfel că, în speță, raționamentul juridic privește doar analiza regimului de plată a taxei cu privire la autovehicule second hand, iar nu cu privire la autovehicule noi.
Concluzia de mai sus se impune evident în condițiile în care premisa stabilirii unei situații de discriminare o constituie compararea regimului unor bunuri identice, cu calități identice, iar nu a unor bunuri diferite, neputând fi analizate comparativ pentru a stabili o situație de discriminare un autovehicul nou cu un autovehicul vechi, iar în cauză interesând doar autovehiculele second hand, respectiv compararea unui autovehicul de ocazie cumpărat dintr-un stat al Uniunii Europene cu un autovehicul similar – adică tot de ocazie și cu caracteristici tehnice identice - cumpărat din România.
În acest sens s-a avut în vedere că taxa în discuție, care se achită la prima înmatriculare a autovehiculelor în România, a fost introdusă inițial prin dispozițiile Codului fiscal sub denumirea de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, acest act normativ fiind în vigoare până la data de 12 ianuarie 2012.
Ulterior la data de 13 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege a căreia aplicabilitate a fost însă suspendată până la data de 31 decembrie 2012 în ceea ce privește autovehiculele second hand prin dispozițiile OUG 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege. Ordonanța de Urgenta 1/2012 - publicată în Monitorul Oficial la data de 30 ianuarie 2012.
În concluzie, instanța de fond a reținut că la data formulării cererii de înmatriculare de către reclamant sunt aplicabile dispozițiile anterioare ale OUG 50/2008, legalitatea taxei a fost analizată prin raportare la acest act normativ.
În acest sens instanța de fond a reținut că OUG 50/2008 a suferit mai multe modificări, dar ceea ce interesează în cauză este faptul că nici una dintre aceste modificări nu a adus o schimbare de esență asupra regimului taxei pentru autovehiculele second hand importate sau cumpărate din România, fiind doar introduse anumite dispoziții relativ la anumite categorii de autovehicule noi, ceea ce nu interesează în cauză.
Astfel conform OUG 50/2001 în toate formele sale – adică forma inițială precum și în formele modificate – pentru autoturismele de ocazie cumpărate din România și deja înmatriculate în România nu se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, iar pentru autoturismele cu caracteristici identice care sunt importate din alt stat al Uniunii Europene deja înmatriculate în Uniunea Europeană se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, o atare situație descurajând fără echivoc achiziționarea autovehiculelor de ocazie din alt stat al Uniunii Europene, adică importul acestora de pe piața comună.
Prin prisma celor de mai sus, reținându-se că din perspectiva analizei mașinilor second hand nu interesează data se achită taxa, în condițiile în care, relativ la regimul acestora, Ordonanța 50 /2008 nu a suferit nici o modificare până în prezent, în toate formele existând diferența de regim al taxei arătată mai sus, instanța de fond a avut în vedere esențial în cauză faptul că - în contextul supunerii analizării într-un proces pendinte a compatibilității acestui act normativ cu normele comunitare - s-a pronunțat recent Curtea Europeană de Justiție, decizia fiind clară și obligatorie pentru instanțele naționale ( potrivit Deciziei C. / Enel -1964 și Deciziei din cauza Simmenthal -1976).
Astfel, conform HOTĂRÂRII CURȚII din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Or, în speță, astfel cum s-a evidențiat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va plăti taxa de poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, prin adoptarea OUG 50/2001 Statul Român descurajând punerea în circulație în România a unor autovehicule cumpărate dintr-un alt stat al Uniunii Europene și favorizând cumpărarea acestora din România, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu Articolul 110 în sensul în care s-a statuat prin Hotărârea CEJ pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României.
Concluzionând față de cele de mai sus, reținându-se că taxa percepută de statul român – stat membru - părții reclamante reprezintă o taxă instituia de legislația internă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective, reținând că partea reclamantă s-a adresat pârâtei pentru a obține înmatricularea fără plata taxei, cerere care i-a fost respinsă, instanța constată ca prezenta acțiune este întemeiată, sens în care aceasta a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În ceea ce privește plata dobânzii instanța de fond a avut în vedere că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor că urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția parților sau în mod legal, prin voința legiuitorului, iar în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de partea care a efectuat plata taxei pe care nu o datora poate avea loc doar prin raportare la dobânda legala.
În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii legale cuvenite părții reclamante instanța de fond a avut în vedere că partea are dreptul ori la dobânda legală ori la dobânda fiscală, sens în care, luând în considerare și minuta ședinței de unificare a practicii judiciare a Curții de Apel B. din data de 25.10.2012, a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii către reclamant astfel cum aceasta a fost solicitată potrivit principiului disponibilității.
În ceea ce privește data de la care creditorul instanța de fond a avut în vedere Hotărârea preliminară CEJ în cauza C-565/11 I. din data de 18 aprilie 2013 din care rezultă în esență că Statul Român datorează dobânda din data plății taxei și până la data restituirii efective luând în considerare principiul efectivității astfel cum a fost definit de jurisprudența CEJ, dobânda urmând a fi acordată în cauză conform solicitării formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată conform principiului disponibilității. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de parată, instanța de fond a avut în vedere că potrivit disp.art. 60 C.. – “Partea poate sa cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Totodată instanța va avea în vedere că potrivit disp. Art. 1 alin.1 din OUG. 50/2008 – “Taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere pe de o parte faptul că cererea principală urmează a fi admisă, iar pe de alta parte faptul că partea chemata în garanție a fost cea îndreptățită sa dispună de suma achitata cu titlu de taxă, suma fiind virata în contul părții chemate în garanție potrivit art. 3 pct.5 și 6 din HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG. 50/2008 după ce a fost calculata și încasata de către partea pârâtă, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată dispunându-se obligarea chematei in garanție la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În sensul celor de mai sus, în ceea ce privește plata dobânzii cât privește chemarea în garanție instanța de fond a avut în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție a fost obligată la plata dobânzii legale în suma pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante.
Sub acest aspect este esențial a se avea în vedere că pârâta nu avea interesul de a formula o cerere împotriva chematei în garanție anterior procesului – pentru a-și „conserva” dreptul de a primi dobânda de la Administrația F. pentru Mediu anterior formulării cererii de chemare în garanție, în condițiile în care prin ipoteză cererea de chemare în garanție este formulată doar în cadrul unui proces deja început (pendinte) și are ca premisă faptul că partea reclamantă a emis pretenții împotriva titularului cererii de chemare în garanție, acesta fiind motivul care l-a determinat pe pârât să formuleze cerere de chemare în garanție, cerere care nu avea motivație înainte de proces.
De asemenea s-a avut în vedere că dobânda reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a faptului că nu a putut beneficia de suma de bani, astfel că o soluție în care chemata în garanție ar fi obligată la plata dobânzii către pârâtă doar începând cu data chemării în garanție, diferența de dobândă ar fi suportată doar de pârâta Administrația Finanțelor Publice, aceasta în condițiile în care această instituție nu a beneficiat efectiv de sumă, ci a procedat doar la încasarea sa pentru a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu, prestând ca atare doar un serviciu fiscal, considerente față de care s-a dispus obligarea chemate în garanție la plata dobânzii pe care la rândul său pârâta o va plăti parții reclamante.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, față de soluția de admitere a acțiunii, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei care a căzut în pretenții și se află prin urmare în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum total de 39,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbrul judiciar, conform chitanței depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea pârâtei AFP de obligare a chematei în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată ca efect al admiterii cererii chemare în garanție, instanța de fond a avut de asemenea în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă - pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță chemata în garanție AFM care a beneficiat de taxă datorează întreaga sumă pe care la rândul său pârâta AFP a fost obligată să o plătească părții reclamante având în vedere admiterea acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție, adică inclusiv cheltuielile de judecată, motive față de care s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâta AFP – în măsura în care partea reclamantă va recupera efectiv aceste cheltuieli cu precădere de la pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice S. G., succedată în drepturi și obligații de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, susținând că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Aceasta a precizat că intimatul reclamant nu a indicat în acțiunea sa actul administrativ a cărui anulare ar solicita-o, sau prin care i s-ar fi refuzat de către o autoritate publică recunoașterea vreunui drept sau interes legitim, o eventuală reparare a pagubei cauzate. Reclamantul a solicitat restituirea taxei pentru emisiile poluante achitată în vederea înmatriculării unui autoturism din import și obligarea la plata dobânzii legale.
Recurenta a arătat că a calculat și încasat taxa pentru emisiile poluante, dar acesta se face venit la bugetul fondului de mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, aceasta a solicitat obligarea Administrația F. pentru Mediu la despăgubirea cu suma de 1228 lei, dobânda aferentă și cheltuieli de judecată.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 1996/14 iunie 2013 a Tribunalului C. este nefondat.
În primul rând se impune a se preciza că prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea până la 01.01.2013 a dispozițiilor art. 4 al 2 din Legea nr. 9/2012.
De asemenea, conform art.1 din OUG nr. 1/2012, „1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță. (3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și solicitată a fi restituită.
Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin Legea nr. 9/2012, noua taxă introdusă prin acest act normativ, denumită „ taxă pentru emisii poluante”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2012, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă pentru emisii poluante are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 ianuarie 2012, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Această taxă pentru emisii poluante este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Legea nr. 9/2012 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pentru emisii poluante și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei pe poluare. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., li s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art. 117 lit. d Cod procedură fiscală. Conform OMFP nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Cererea recurentei referitoare la obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata sumei solicitate a fi restituită este lipsită de interes, prin sentința recurată fiind admisă cererea de chemare în garanție cu consecința obligării chematei în garanție la restituirea taxei pentru emisii poluante, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 1996/14 iunie 2013 a Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 1996/14 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă, în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. E. C. Lorența B. R. Grațiela M.
Grefier,
T. S.
Red.CEC./18.02.2014
Dact.TS./25.02.2014
Jud.fond: U. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1261/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 672/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
