Pretentii. Decizia nr. 2593/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2593/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 8058/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2593/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: M. C.
Judecător:M. I. M.
Judecător: L. P.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.1727/CA/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de Noul cod de procedură civilă.
Recursul promovat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă raportat la art. 20 din legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 din noul cod de procedură civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr 1727/CA/17.06.2014 a Tribunalului B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul SZENTIJOBI H. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B.- Serviciul Fiscal Orășenesc R. și în consecință s-a dispus obligarea pârâtului să-i restituie suma de 3.360 lei reprezentând taxă de poluare achitată de reclamant cu chitanța . nr._ din 06.10.2008, și dobânda legală aferentă sumei de restituit începând cu data formulării notificării și până la momentul restituirii ei efective, inclusiv cheltuielile de judecată ocazionate cu judecarea acestei cauze, dând curs favorabil și cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă.
Împotriva soluției primei instanțe, a promovat recurs A.J.F.P. B., solicitând casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului urmare a rejudecării pe fond a cauzei. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că taxa s-a plătit în temeiul unui act normativ în vigoare, cu caracter imperativ și este una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Taxa de poluare a fost percepută conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar. Comisia Europeană nu este împotriva perceperii acestei taxe ci doar cu privire la modul de stabilire a acesteia. Principiul „ poluatorul plătește „ este acceptat la nivelul Uniunea Europeană.
Armonizarea legislației interne cu legislația comunitară revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești. Nu există temei pentru restituirea taxei achitată benevol la recomandarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Taxa de poluare era una din condițiile de înmatriculare a autoturismelor. Codul fiscal nu are un caracter permisiv ci imperativ ; doar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și nici o instanță nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea actului normativ emis.
Instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe bază de probe, în cazuri concrete fără a fi legată de soluții pronunțate anterior.
Refuzul organului fiscal de a restitui taxa își are fundamentul într-un text de lege, în faptul că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate, cea de față nefiind inclusă în cuprinsul art. 117 din 0.G. 92/2003.
Se mai critică și acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Curtea, cercetând cuprinsul pieselor de la dosar, sesizând că reclamantul solicită restituirea unei taxe încasată în opinia sa în baza legislației interne, contrară normelor comunitare, a unei legislații care nu este armonizată cu cea aplicată în comunitatea europeană, taxă prin care s-a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din statele membre ale UE în scopul reînmatriculării lor în România, față de cele deja înmatriculate în țară reține a fi incidente în speță următoarele:
- dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene care prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, interzicându-se astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone,
- Hot. CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion fur Vorarlberg din 2004 care a stabilit că obiectul reglementării comunitare constă în asigurarea liberei circulații a măfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care derivă din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenite din statele membre,
- dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora reglementările comunitare au caracter obligatoriu, având prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interme, autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate urmare a aderării,
- Hot.din 11 august 1995 a Curții de la Luxemburg dată în cauzele reunite C-367/93 și C-377/93 prin care se sancționează diferența de tratament între produsele provenite din statele membre ale Comunității Europene,
- art. 33 al celei de a șasea directive 77/388/CEE din 1997 care prevede expres și imperativ că nici un stat membru nu va aplica, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care aplică produselor naționale similare,
- art. 25 din Tratatul Comunității Europene ce prevede expres că între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent,
- Decizia dată de Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza C. vs. E.N.E.L./1964 în care se stipulează că dreptul comunitar are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
Văzând că prin aplicarea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că acestea din urmă sunt scutite de plata acestei taxe, că normele europene se aplică cu prioritate, ceea ce denotă că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare dacă acestea contravin normelor interne, că practic dispoz. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 în temeiul cărora s-a perceput taxa în discuție sunt contrare prevederilor art. 90 din Tratat, reclamantul având dreptul la restituirea integrală a taxei plătite în baza unor dispoziții contrare normelor comunitare, acesta solicitând restituirea în temeiul prev. art. 28, 30, 90 din TCE, context în care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, Curtea sesizând că norma fiscală națională este de natură să diminueze chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, ceea ce nu este admisibil după aderarea României la U.E., legislația europeană opinând pentru libera circulație a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, ceea ce denotă că măsurile naționale ulterioare normelor de drept comunitar care intră în conflict cu acestea trebui să fie considerate inaplicabile, urmează a respinge susținerile invocate de către recurentă.
Pe de altă parte, se constată că petitul privind acordarea dobânzii este întemeiat, reclamantul având dreptul la dobânzi calculate de la momentul cerut, respectiv începând cu data de 04.10.2013 cum corect s-a consemnat în dispozitivul sentinței atacate, funcție de cuprinsul Deciziei Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza I. contra AFP Sibiu, înregistrată sub nr. C-565/11 din 18.04.2013, în raport cu care dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, statul fiind obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe dar și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligat,se constată că acestea sunt formate numai din taxă de timbru,pârâta fiind obligată la plata acestora în calitate de parte căzută în pretenții potrivit art. 451 alin 1 Cod Procedură Civilă, în același timp fiind avute în vedere și dispoz. alin 4 ,care interzic reducerea cheltuielilor de judecată având ca obiect plata taxei de timbru.
Pentru aceste considerente, Curtea, sesizând incidența prevederilor art. 135 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora dreptul contribuabililor de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, văzând că reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei plătite în baza unor dispoziții interne contrare normelor comunitare, în temeiul art. 496 Cod proc. civilă. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile 1727/CA/17.06.2014 pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâta A.J.F.P. B. împotriva sentinței civile nr. 1727/CA/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. M. I. M. L. P.
Grefier,
E. Bernád
Red. MC/14.11.2014
Tehnored. E.B./18.11.2014-5 ex
Jud. fond. I.B.
| ← Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1010/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
