Pretentii. Decizia nr. 812/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 812/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 2752/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 812/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
S. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 4874/CA din data de 09 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din Noul cod de procedură civilă.
De asemenea, constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (filele 8 și 18 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4874/CA din data de 09 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S. și în consecință:
- pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 3547 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 20.09.2010 și până la data plății efective.
- s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință:
- chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 3547 lei reprezentând taxa de poluare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 20.09.2010 și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității arătând că prima instanță a aplicat greșit legea, invocând următoarele:
S-a apreciat că prima instanță a admis în mod greșit cererea reclamantului și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare ca nefiind conformă cu normele europene.
A mai arătat recurenta că în mod eronat instanța de fond a acordat altceva decât s-a solicitat, respectiv restituirea sumei achitate cu titlul de taxă pe poluare, actualizată cu dobânda legală, calculată la data plății, în condițiile în care reclamantul a solicitat altceva, respectiv acordarea sumei actualizată cu dobânda legală, calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
De asemenea, recurenta a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității. Că față de împrejurarea că, raportat la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, reclamantul avea posibilitatea de a cere restituirea diferenței dintre taxa plătită și taxa pentru emisiile poluante.
Recurenta a arătat că, începând cu data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule, lege prin care s-a abrogat UG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008. Prin art. 12 din Legea nr. 9/2012, se instituie temei al restituirii diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.07._12 cu titlu de taxă pe poluare și cuantumul rezultat prin aplicarea legii menționate.
Pe fondul cauzei, în opinia recurentei, pentru a se pronunța in sensul admiterii acțiunii promovate de reclamant în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice S., instanța de fond în mod greșit a apreciat că taxa pe poluare achitată de reclamant nu ar fi fost datorată, fiind încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art.110 din Tratatul CE. De asemenea, instanța de fond în mod eronat a apreciat ca fiind temeinică și justificată cererea intimatei reclamante de restituire a sumei achitată cu titlul de taxa pe poluare.
S-a mai arătat că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, legea cadru europeana este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Potrivit Directivei a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre se arată că dispozițiile prezentei directive "nu împiedica nici un stat membru sa mențină sau sa introducă orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozit pe cifra de afaceri”. Mai mult, principiul conform căruia poluatorul plătește este acceptat la nivelul Uniunii Europene, fiind practicat în 16 state.
Prin dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul de procedură fiscală cu referire la taxa de primă înmatriculare, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului in România.
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se observă că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate, astfel că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa de poluare își are fundamentul . lege cu caracter imperativ, nu poate fi reținuta culpa procesuală a organului fiscal care nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Nu au fost declanșate niciun fel de proceduri împotriva României privitor la taxa pe poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008, care a intrat în vigoare din luna iulie 2008, fiind acceptată de către Comisia Europeană.
În Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008 ( forma în care a fost aprobată de Guvernul României ) sunt conforme cu criteriile europene.
A mai arătat recurenta că prin Decizia Curții Constituționale din data de 27.05.2009 s-a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească și Parlamentul României și s-a reținut faptul că ICCJ are competența asigurării interpretării unitare a legii, nu și pe cea de a institui, modifica sau abroga norma juridică, sau de a efectua controlul de constituționalitate a acesteia.
Decizia nr. 668/2011 a Curții Constituționale a stabilit că „. unei legi, ordonanțe simple sau de urgență prin care se instituie pentru viitor o taxă pe poluare constituie un motiv suficient pentru a justifica, în mod obiectiv și rațional, un tratament juridic diferit cu privire la situația juridică a persoanelor ce au plătit taxa anterior sau ulterior instituirii taxei. De altfel, atât instituirea taxei pe poluare, cât și stabilirea momentului la care intervine obligația de plată a taxei constituie opțiuni obiective ale legiuitorului, motivate în expunerea de motive a ordonanței de urgență. Pe cale de consecință, rezultă că persoanele în cauză nu se află în situații juridice identice”.
În Decizia nr. 1178/2009 a Curții Constituționale s-a reținut că „textul de lege criticat în mod punctual, precum și ordonanța de urgență în ansamblul său, nu prevăd obligația plății taxei pe poluare decât la prima înmatriculare a autovehiculului. Or, în mod firesc, pentru autovehiculele înmatriculate înainte de . taxei speciale și, ulterior, a taxei pe poluare, nu se plătește taxa în cauză. O asemenea chestiune ține de opțiunea legiuitorului, care, în considerarea anumitor factori, în viitor va putea adopta o soluție legislativă diferită în sensul sugerat prin motivarea excepției de neconstituționalitate”.
S-a mai făcut referire la faptul că prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 7 aprilie 2011, care se refera la cauza T. si are ca obiect prevederile OUG nr.50/2008, în forma sa inițiala, Curtea Europeană de Justiție nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări dacă acea taxă descurajează punerea în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Forma actuală a OUG din decembrie 2010 a fost finalizată cu sprijinul și în urma unor consultări permanente cu experții Comisiei Europene. De altfel, acordul asupra actualului conținut al OUG rezultă și din prevederile art.31 al hotărârii Curții Europene de Justiție. În prezent, această taxă se percepe pentru toate autovehiculele, la prima înmatriculare în România, indiferent de proveniența lor și de cetățenia și naționalitatea proprietarilor.
Conform art.51 al Hotărârii Curții Europene de Justiție, după . modificărilor OUG nr.50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea caracter discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta susține că solicitarea ulterioară de restituire a taxei nu este întemeiată și nu are un suport legal, întrucât legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Potrivit OUG nr. 50/2008 se instituie o taxă plătibilă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, indiferent de vechime și de țara în care a fost fabricat, întrucât contribuie suplimentar la poluarea mediului, acesta fiind de altfel și indicatorul în funcție de care se calculează respectiva taxă. Prin introducerea acestei metodologii de calcul s-a avut în vedere eliminarea reglementarilor existente înainte de 1 ianuarie 2007, fiind necesare noi reglementari prin care să se evite introducerea în țară a unui număr foarte mare de autoturisme cu un nivel ridicat de poluare, cu consecința transformării în deșeuri a acestora în scurt timp, ceea ce ar fi atras costuri importante cu reciclarea.
Cu referire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale s-a arătat că suma solicitată cu acest titlu nu este datorată având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma achitată, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ cu aplicare de la 01.07.2008 și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, acesta efectuând plata în mod benevol. Încasarea taxei de poluare s-a făcut în temeiul O.U.G nr. 50/2008, în cauză neputând fi reținuta culpa procesuala a pârâtei.
S-a criticat și faptul că reclamanta a solicitat actualizarea sumei de bani, iar instanța a acordat altceva decât s-a cerut, respectiv dobânda legală, că actualizarea se face pe baza indicelui de inflație stabilit de INS, iar dobânda are o natură juridică diferită, de sancțiune, respectiv de daune moratorii.
De asemenea, a mai arătat acesta că potrivit disp. art. 148 C.civ., dobânzile curg de la data formulării și înregistrării cererii de chemare în judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 483 și urm NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la acordarea a altceva decât s-a cerut, se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat „dobânda legală, calculată potrivit art.3 alin.3 din OG 13/2011 și art.1531 N.c.civ.” și nu „acordarea sumei actualizată cu dobânda legală, calculată de la data plății și până la data restituirii efective”, cum greșit susține recurenta.
Față de soluția atacată, de acordare cu dobânzii legale, calculată de la data de 20.09.2010 și până la data plății, și de conținutul cererii de chemare în judecată, acest motiv de recurs este vădit nefundat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nesoluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de către recurenta-pârâtă prin întâmpinare, Curtea constată următoarele:
Recurenta nu a invocat în mod expres această excepție arătând însă, în esență, faptul că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și ulterior a OUG 9/2013, reclamantul avea dreptul doar la diferența calculată între suma achitată de el și cea rezultată din aplicare timbrului, potrivit art. 12 alin.2 din OUG 9/2013.
Instanța de fond, nefiind sesizată cu o excepție, prin motivare a arătat faptul că dispozițiile legale invocate în cauză nu sunt incidente în cauză, față de data nașterii raportului de drept contencios și de existența principiului neretroactivității legii.
Rezultă, prin urmare, că și acest motiv este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pe fondul cauzei, raportat la motivele de recurs invocate de recurentă se constată că această instituție a dat o altă interpretare istoricului stării de fapt.
Acțiunea introductivă are ca obiect restituirea unei sume achitată cu titlu de taxă pe poluare către Administrația Finanțelor Publice S., la data de 20.09.2010 de către reclamantul M. I. care a și solicitat organului fiscal, la data de 05.03.2013, restituirea sumei menționate.
În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și solicitată a fi restituită.
Preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr. 50/2008, noua taxă introdusă prin acest act normativ, denumită „taxă de poluare”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei pârâte privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr. 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE (art. 110 TFUE) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 90 TCE (art. 110 TFUE), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr. 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Fiind astfel vorba despre o sumă nedatorată ca urmare a încălcării dreptului comunitar, aceasta se impune a fi restituită în întregime, posibilitatea restituirii diferenței dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisii poluante fiind prevăzută de Legea nr. 9/2012 ca o posibilitate pentru care intimata reclamantă ar fi putut opta, iar nu ca și o condiție pentru exercitarea dreptului material la acțiune. Ca urmare, se constată că nu sunt fondate criticile privind inadmisibilitatea acțiunii.
Chiar dacă reclamanta a formulat cererea de acordare a dobânzii fiscale prin folosirea termenului actualizare, nu se poate constata că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr. 1899/2004 (Cap 2 pct. 1) și art. 124 cod procedură fiscală. Întrucât dobânda legală este mai mică decât cea fiscală, este admisibilă acordarea dobânzii legale. Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 al 1 NCPC, va respinge recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 4874/CA/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2014.
Pentru Președinte Lorența B. Judecător Judecător
aflată în concediu de odihnă, S. G. R. Grațiela M.
semnează președintele instanței,
Judecător N. Țînț
Grefier
G. P.
Red. SG/13.03.2014
Tehnored. G.P/17.03.2014 /5ex
Jud Fond: D.U.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2094/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 253/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
