Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1062/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1062/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 5561/62/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1062/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 26 martie 2014

Completul constituit din:

Președinte: L. P. - judecător

O. B. - judecător

M. I. M.- judecător

T. M. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta S. L. prin Sindicatul Pro Bono al Salariaților din Consiliul Județean B. împotriva sentinței civile nr. 4907/CA/21.11.2011pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ în dosarul nr._, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici.”

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 19.06.2012, în temeiul art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă până la pronunțarea definitivă și irevocabilă asupra acțiunii în anularea deciziei nr. 13/07.03.2011 și a Încheierii nr.VI 288/07.07.2011 emise de pârâtele Camera de Conturi B. și Curtea de Conturi a României, din dosarul nr._ al Curții de Apel B..

La data de 20.02.2014, din oficiu, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării perimării cererii de recurs, întrucât cauza care a determinat suspendarea, a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 743/R/15.02.2013 a Curții de Apel B., astfel cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an.

În baza actelor existente la dosar instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 4907/CA/21.11.2011pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. L. prin Sindicatul Pro Bono al salariaților din Consiliul Județean B., în contradictoriu cu Președintele C. Județean.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. L. prin Sindicatul Pro Bono al salariaților din Consiliul Județean B. solicitând admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2012 în temeiul art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea judecării recursului până la pronunțarea definitivă și irevocabilă asupra acțiunii în anularea Deciziei nr.13/07.03.2011 și a Încheierii nr. VI 288/07.07.2011 emise de pârâtele Camera de Conturi B. și Curtea de Conturi a României, din dosarul nr._ al Curții de Apel B. .

Dosarul a fost trimis în arhivă spre conservare, urmând a fi repus pe rol la stăruința părții interesate ori alte dispoziții ale instanței.

În cauză a fost întocmită dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, din care rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19 iunie 2012, când instanța a dispus în baza art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendarea judecării pricinii.

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, în materie de contencios administrativ, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie – putând să fie invocată și de instanță din oficiu, în baza art. 252 Cod procedură civilă.

În speță, recursul a rămas în nelucrare mai mult de un an, iar rămânerea în nelucrare s-a datorat culpei părților.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 252 alin.1 Cod procedură civilă, instanța urmează a constata perimarea recursului formulat de reclamanta S. L. prin Sindicatul Pro Bono al Salariaților din Consiliul Județean B. împotriva sentinței civile nr. 4907/CA/21.11.2011pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată perimarea recursului declarat de reclamanta S. L. prin Sindicatul Pro Bono al Salariaților din Consiliul Județean B. împotriva sentinței civile nr. 4907/CA/21.11.2011pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.03.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. P. O. B. M. I. M.

Grefier,

T. M.

Red.: LP/26.03.2014

Tehnored.: TM./ 09.04.2014/2 ex.

Jud.fond: M.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1062/2014. Curtea de Apel BRAŞOV