Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2094/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2094/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 3415/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2094/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 12 Septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
M. F. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr. 1958/CA/22.07.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta reclamanta . este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art. 485 - 487 N.C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004, este timbrat cu 100 lei, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 2 teza a II-a din OG 80/2013 și a fost declarat prin avocat D. E., cu delegație la fila 4 în dosar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 N.C.pr.civ., art. 84 alin. 2 N.C.pr.civ și art. 486 N.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 3 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1958/CA/22.07.2014 Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta . de suspendare a deciziei de impunere nr._/06.03.2014 emisă de Orașul Predeal - Serviciul Economic.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr._/06.03.2014 emisă de Orașul. Predeal – Serviciul Economic s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2400 lei cu titlu de taxă specială de salubrizare conform HCL Predeal nr. 260/2013.
Reclamanta a solicitat pe calea plângerii prealabile adresate autorității administrative anularea deciziei de mai sus, plângerea prealabilă fiind respinsă prin adresa nr. 7676/16.05.2014.
Reclamanta a solicitat ulterior în instanță, la data de 30.05.2014, anularea deciziei de impunere de mai sus, cererea făcând obiectul dosarului nr._ al Tribunalului B..
Reclamanta a susținut că decizia de impunere este nelegală deoarece imobilul în raport de care s-a stabilit taxa de salubrizare se află situat în zona D. Morii, .. 4, . de Jos, jud. B., neaflându-se pe raza localității Predeal, deși,prin adresa nr. 7676/16.05.2014 pârâta i-a comunicat că imobilul se află pe raza U.A.T. Predeal.
Arată că HCL nr.260/2013 se referă la Orașul Predeal și nu la loc. Timișu de Jos.
Imobilul este utilizat ocazional și nu se produc ori colectează deșeuri.
Instanța a reținut că este cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
În consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Prin Legea contenciosului administrativ, s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din lege cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Din cuprinsul art. 15 al. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă ca odată cu introducerea acțiunii având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ, persoana vătămată poate să ceară instanței competente sa dispună suspendarea executării acestuia până la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei.
Pentru a se dispune în acest sens este necesar a fi întrunite cumulativ două cerințe.
Prima dintre acestea consta în existenta unui caz bine justificat, ceea ce presupune existenta unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.
Potrivit prevederilor art.2 alin.(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința actului administrativ atacat.
Astfel, existenta unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică si evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative..
Reclamanta nu a probat în nici un fel, nici prin actele depuse în prezentul dosar, nici prin cele depuse, până la data de 22.07.2014, la dosarul nr._ al Tribunalului B., destinația imobilului în discuție și periodicitatea folosirii acestuia.
Prin Legea nr.2/16.02.1968 republicată, Orașul Predeal a primit în componență, pe lângă orașul propriu-zis și satele Pârâul R., Timișu de Jos și Timișu de Sus.
Instanța a reținut că măsura suspendării are caracter de protecție împotriva eventualelor abuzuri care poate fi săvârșit de autorități în raport cu persoanele juridice, iar din actele dosarului nu rezultă un asemenea abuz.
A doua condiție privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în accepțiunea art. 2 al. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, deci a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil sau, după caz, a perturbării previzibile grave a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Instanța a reținut că reclamanta nu a indicat motive din care să rezulte producerea unui prejudiciu material viitor.
Executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.
Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Or, în cauză, executarea obligațiilor bugetare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită.
Împotriva acestei soluții reclamanta a declarat recurs, criticând-o atât sub aspectul nelegalității cât și al netemeiniciei, cerând modificarea ei în tot în sensul admiterii cererii dedusă judecății, pe considerentul că taxa de salubrizare imputată nu este datorată, câtă vreme imobilul proprietatea sa se află în circumscripția altei localități decât cea a orașului Predeal, taxa neaplicându-se în toată U. Predeal. Se susține că prima instanță nu face diferența între oraș și celelalte componente ale unei unități administrativ teritoriale în condițiile în care din cuprinsul HCL nr. 260/2013 rezultă expressis verbis că se raportează la orașul Predeal și nu la U. Predeal ca teritoriu de aplicabilitate al taxei de salubrizare. Este de notorietate că orașul Predeal este o stațiune turistică de interes național în vreme ce D. Morii este o zonă în care sunt preponderent case de vacanță și nu domicilii stabile, iar faptul că Consiliul local Predeal are autoritate asupra întregii U. Predeal nu înseamnă că nu și-o poate exercita și numai cu privire la o parte din teritoriul U., respectiv numai cu privire la orașul Predeal. Este absurd să fie obligat un proprietar al unui apartament dintr-o casă de vacanță să plătească salubritatea la fel ca unul permanent dintr-o zonă turistică intens populată, după cum persoanele juridice trebuie să plătească în funcție de cantitatea de deșeuri colectate.
Curtea, cercetând cuprinsul probatoriului existent la dosar, reține că împotriva actului administrativ sus-menționat și a măsurilor stabilite de organul administrației publice locale, reclamanta a formulat înlăuntrul termenului prevăzut de art. 207 din O.G. nr 92/2003 o contestație ce a fost soluționată și care formează obiectul unui alt dosar aflat pe rolul primei instanțe. Prin demararea acestei proceduri judiciare se solicită suspendarea execuției actului contestat până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare. Curtea reține că deși suspendarea executării unui act administrativ urmărește să protejeze provizoriu particularii în raporturile lor cu autoritățile publice, realizând o echilibrare a intereselor incidente în cauză, este practic o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile cuprinse în art. 14 din Legea nr.554/2004 modificată, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa cum sunt ele definite în art.2 lit.ș și lit. t din aceeași lege. Astfel, cazul bine justificat reprezintă împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în timp ce paguba iminentă reprezintă, în viziunea legii, prejudiciul material în derulare, consumat parțial, viitor și previzibil, susceptibil de evaluare, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, începută sau în curs de a începe, de natură să amenințe însăși funcționarea sa și nu simpla sa activitate.
Astfel, pentru prima condiție de suspendare, cea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanța apreciază că din dosarul cauzei nu rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, în sensul prevederilor art.2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004. Mai exact, urmare a efectuării unei cercetări doar aparente a dreptului, nu rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, mai ales că un caz bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului în discuție, întrucât acestea vizează fondul actului și pot fi analizate numai în cadrul acțiunii în anulare. Or, în speță, actul atacat nu a fost emis de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, nu a fost emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nu este nemotivat, nu se raportează la o situație și o modalitate de calcul prezumtiv incorecte ce urmează a fi clarificate odată cu soluționarea fondului cauzei. Mai mult, imobilul deținut de reclamantă în proprietate se află administrativ teritorial pe raza U. Predeal, iar taxa specială de salubrizare a fost stabilită în temeiul art. 282 din Legea nr. 571/2003 coroborat fiind cu Legea nr. 101/2006. Mai precis, în decizia de impunere contestată se face referire și la HCL Predeal nr. 260/2013 în baza căreia s-a stabilit obligativitatea plății unei taxe speciale de salubrizare, obligativitate reieșită din actele normative sus-menționate. Aplicabilitatea taxei se raportează la întreg orașul Predeal care prin Legea nr. 2/1968 a primit în componență și localitățile Pârâul R., Timișu de Jos și Timișu de Sus. Or, imobilul reclamantei situându-se în Timișul de Jos a trecut astfel în administrarea orașului Predeal, ceea ce denotă că nu pot fi reținute susținerile recurentei privitoare la neoperarea unei distincții între oraș și celelalte componente ale acestuia.. Nimeni nu contestă faptul că Predealul este stațiune climaterică de interes național dar, totodată are statutul de oraș și conform Legii nr. 2/1968 intră în componența sa atât Predealul dar și alte trei localități nominalizate mai sus. Pe de altă parte, potrivit celor inserate în cuprinsul art. 23 din Legea nr. 215/2001 rep. consiliile locale sunt autorități deliberative ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii. Ele au inițiativă și hotărăsc, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, în atribuțiile lor intrând și stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale (art.36 din Legea nr. 215/2001), ceea ce denotă că și în cazul de față HCL nr. 260/2013 este obligatorie pentru toate subiectele de drept de pe raza întregului oraș Predeal. Prin urmare, sesizând că actul administrativ în discuție este emis în forma și cu procedura prevăzută de lege, că stabilește o stare de fapt conformă celei reale, Curtea apreciază că nu pot fi reținute indicii privitoare la nelegalitatea deciziei de impunere contestată.
În privința celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art.2 alin.1 lit.ș din lege, instanța constată că aceasta nu este dovedită, simpla afirmație a reclamantei din cererea de suspendare nefiind susținută cu înscrisuri ce atestă situația sa financiară, și nu numai cu raționamente centrate pe situația de criză. Legea, într-adevăr, nu permite instanței să judece numai pe simple raționamente bazate pe situația generală de criză, în sensul de prezumții de producere iminentă a pagubei pentru reclamanți, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susținerea cererii de suspendare, probe care, în cauză nu lipsesc. Prin urmare, materializarea formelor de executare nu s-ar solda cu disponibilizarea angajaților, cu . de plată, respectiv în stare de insolvență. Instanța va avea în vedere și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului, prejudiciu neprobat în cazul dedus judecății.
Prin urmare, Curtea, făcând aplicabilitatea prevederilor art. 496 din NCPC respinge ca nefondat recursul dedus judecății, menținând ca legală și temeinică soluția atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 1958/CA/22.07.2014 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține. .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2014
Președinte Judecător Judecător
M. I. M. M. C. M. F.
Grefier
C. R.
Red./M.F./12.09.2014
Tehnored/CR/ 15.09.2014/4 ex.
Jud. fond A. T. V.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 812/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
