Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 98/119/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr._ Dosar Nr._
Ședința publică de la 10 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. M.
Judecător M. F.
Judecător M. C.
Grefier R. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 511 din 9.05.2014, pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._ , având ca obiect „ refuz acordare drepturi persecutați politic D.L. nr.118/1990”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic Ciodaru F. pentru recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, lipsă fiind intimata reclamantă B. E..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485 - 487 Cod de procedură civilă și de art. 20 din Legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 Cod de procedură civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 223 Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Consilier juridic Ciodaru F. pentru recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic Ciodaru F., solicită admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
După strigarea cauzei, în ședință publică, se prezintă avocat Bardoczi S. pentru intimata reclamantă B. E., solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală fără cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 511/09.05.2014 Tribunalul C.-secția civilă a admis contestația formulată și precizată de partea reclamantă B. E. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C. și în consecință a anulat decizia nr. 224/05.08.2013 și decizia nr. 276/20.09.2013 emise de pârâtă cu privire la reclamantă.
A stabilit că partea reclamantă este beneficiară a drepturilor prevăzute de prevederile art. 4 alin.2, art. 8 alin.1 și 2 și art. 9 din Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 01.09._59 - ca urmare a persecuțiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Boroșneu M. jud. C. în acest interval de timp.
A obligat pârâta să acorde aceste drepturi părții reclamante începând cu data de 01.08.2013 – în temeiul art. 1 alin.1 lit. d din DL 118/1990.
A obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei în tot în sensul respingerii acțiunii introductive pe considerentul că prima instanță a tratat superficial dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. d din D-L- nr. 118/1990, mărginindu-se să constate că reclamanta împreună cu întreaga sa familie au fost considerați chiaburi și datorită acestui fapt au fost persecutați politic câtă vreme din documentele emise de instituțiile statului nu rezultă faptul că acestora li s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu în loc.Boroșneu M. ci doar faptul că bunicul petentei a fost la un moment dat chiabur și nicidecum că ar fi suferit persecuții politice de natura celei prevăzute la art. 1 alin. 1 din D-L- nr. 118/1990.
Intimata, prin apărător ales, au depus cu respectarea prescripțiilor legale întâmpinare, susținând că și minoră fiind a avut aceleași interdicții și limitări ale drepturilor legale ca și părinții săi, având împreună cu aceștia domiciliu obligatoriu, fapt confirmat de însăși Primăria competentă teitorial și martorii ascultați sub prestare de jurământ.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă recurată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C. reclamanta B. E., născută la data de20.08.1953, a solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de Decretul – Lege nr.118/1990 pe perioada 09.10._57 deoarece familia sa a avut domiciliu obligatoriu în loc.Boroșneu M. jud. C. ei fiind declarați chiaburi, fiindu-le confiscate o . bunuri mobile și imobile, restricționându-li-se dreptul de a vizita locuri publice și de a participa la viața satului.
Potrivit prevederilor art. 10 (3) din Decretul Lege 118/1990 republicat „Cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor, prevăzute de prezentul decret-lege, se pot depune la direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, până cel mai târziu la data de 15 martie 2000. După această dată direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, vor primi spre rezolvare numai cererile depuse de soții, soțiile celor decedați, prevăzuți la art. 5, și de cetățenii români cu domiciliul în străinătate, prevăzuți la art. 12.” Reclamantul a solicitat scriptic aceste drepturi.
Se reține că cererea de acordare a drepturilor poate fi depusă oricând, dar potrivit prevederilor art. 15 „Drepturile prevăzute în prezentul decret-lege se acordă de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.”. Drepturile reclamantei au fost corect recunoscute începând cu data de 01.08.2013, data de 1 a lunii următoare depunerii cererii .
Recurenta nu a produs probe contrare celor susținute de reclamantă și apreciate ca reale de către prima instanță. În urma demersurilor întreprinse de reclamantă s-au depus la dosar copii ale extraselor din Arhivele Naționale din cuprinsul cărora reiese aspectul includerii antecesorului reclamantului pe lista chiaburilor între anii 1954-1959, ale unui înscris emanat de la autoritatea locală competentă ce atestă includerea bunicului reclamantei împreună cu care locuia în categoria chiaburilor până în cursul anului 1959 urmare a folosirii forței de muncă străină, un înscris ce certifică planul de măsuri dispuse de poliția de la acea vreme față de bunicul său, fost președinte al Partidului A., care a avut manifestări antidemocratice, și care a fost monitorizat o lungă perioadă de timp, fiind și arestat pentru activitatea sa contra revoluționară, un înscris din cuprinsul căruia rezultă că s-a propus abia în septembrie 1959 închiderea acțiunii informative îndreptată împotriva antecesorului său, însoțit de un alt document, datat 14.03.1960, prin care s-a dispus închiderea dosarului individual deschis pe numele bunicului său urmare a decesului survenit între timp, o adeverință eliberată de școala gimnazială din loc. Boroșneul M. potrivit căreia reclamanta a figurat a fi înscrisă la respectiva grădiniță în intervalul 1957-1960. Nu s-au putut prezenta toate actele solicitate de recurenta pârâtă deși s-au intreprins demersuri în acest sens. În această situație, în mod corect s-a apelat la depozițiile unor martori ascultați sub prestare de jurământ.
Acțiunea reclamantei nu este în consecință inadmisibilă. Acesteia trebuie să i se respecte dreptul de acces la o instanță de judecată independentă și imparțială care să decidă cu privire la cererea sa.În acest sens s-au respectat și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pe lângă legislația națională în materie.
Conform art. 129 alin 5 Cod procedură civilă „ judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Referitor la fondul pricinii deduse judecății se constată că art. 10 din Decretul-Lege nr. 118/1990 prevede că „ (1) Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.”
În speță s-a administrat proba cu inscrisurile arătate anterior și proba testimonială în susținerea aspectelor reliefate de reclamantă privind domiciliul obligatoriu pentru familia sa pe perioada anilor 1954-1959. Cei doi martori propuși au fost audiați nemijlocit de instanța de judecată, iar din declarațiile lor rezultă că întreaga familie a reclamantei a avut pe perioada respectivă domiciliul obligatoriu în loc.Boroșneul M., neputând să părăsească localitatea fără acordul autorităților vremii și doar pentru situații speciale. Membrii familiei erau verificați periodic de miliție. Cei înscriși în categoria chiaburilor erau excluși de la viața socială a localității și obligați să se prezinte periodic la sediul Miliției. Potrivit depozițiilor martorilor Sebestyen A. (în vârstă de 75 de ani) și Kanyo A. (în vârstă de 70 ani), familia reclamantei a fost declarată chiabură și i s-au confiscat o . bunuri pe care le deținea, pe poarta casei lor fiind inscripționat textul « chiabur », fiind regulat verificați cu privire la șederea lor la domiciliul din respectiva localitate. Înscrisurile depuse se coroborează cu celelalte probe administrate, faptul că nu există documente la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu exclude existența persecuției. Cum corect a reținut prima instanță, amploarea măsurilor luate de regimul comunist începând cu anul 1949 este evidențiată și de Nota de studiu nr._/14.12.1967 a Consiliului Securității Statului – Serviciul C potrivit căreia măsura administrativă a domiciliului obligatoriu a fost luată in anii 1949-1959 pentru un număr de 60.000 de persoane ca urmare a aplicării Decretului nr. 83/03.03.1949, măsura vizând foștii moșieri și familiile acestora care „prezentau pericol pentru securitatea statului”.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 496 din codul de procedură civilă respinge ca nefondat recursul dedus judecății, menținând întru totul, ca legală și temeinică, sentința primei instanțe.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 511/09.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. pe care o menține
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2014
Președinte Judecător Judecător
M. I. M. M. F. M. C.
Grefier
R. P.
Red. M.F./10.10.2014
Dact.R.P./17.10.2014
Jud. Fond: A.D.B.
4 ex.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1139/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2726/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
