Anulare act administrativ. Decizia nr. 1702/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1702/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3169/62/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr.1702/R/2014Dosar Nr._
Ședința publică din data de 29 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. G. S.– judecător
Judecător: O. M. B.
Judecător: D. M. S.
Grefier: D. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul C. F. P. împotriva sentinței civile nr. 6421/CA/16 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrative și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima strigare, cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că dosarul a fost repus pe rol pentru a se depune la dosarul cauzei Dispoziția nr. 87/ 1.02.2011 a Primarului M. C. și Dispoziția nr. 177/ 8.02.2011 a Primarului M. C..
De asemenea, constată că atât intimatul P. M. C., cât și recurentul reclamant au depus note de ședință la care au anexat Dispoziția nr. 87/1.02.2011 a Primarului M. C. și Dispoziția nr. 177/ 8.02.2011 a Primarului M. C., în copii vizate pentru conformitate.
Având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 6421/CA/16 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. F.-P., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. și în consecință: a fost anulată în parte Dispoziția nr. 177/08.02.2011 emisă de pârâtul P. Mun. C., referitor la debitele stabilite prin art.1 și 2 în sarcina reclamantului; a fost admis cererea de intervenție accesorie - în interesul pârâtului P. M. C., formulată și precizată de U.A.T. M. C.; s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Dispozițiilor nr. 87/01.02.2011 și 177/08.02.2011 emise de pârâtul P. Mun. C..
Urmare a unui control efectuat la U. C., Camera de Conturi a emis Decizia nr. 36/2010 prin care, la pct. 2, s-a stabilit în sarcina ordonatorului principal de credite obligația de a lua măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local, prin neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie și decembrie 2009 și pentru recuperarea acestuia.
U. C. a contestat Decizia nr. 36/2010, iar Curtea de Conturi a României, prin Încheierea nr. VI 351/2010 a respins contestația.
În executarea cele două acte ale Curții de Conturi, menționate mai sus, P. Mun. C. a emis Dispoziția nr. 177/08.02.2011 prin care a luat măsura reținerii din salariul reclamant C. F.-P. a sumei acordate necuvenit, la bugetul local al angajatorului Mun. C., ca efect al nedispunerii măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar în perioada noiembrie, decembrie 2009. S-a mai stabilit prin dispoziția menționată următoarele: ”ca urmare a acestor rețineri și în urma recuperării integrale a debitului, se vor acorda 10 zile libere în perioada 18.04-15.05 prin rotație, asigurându-se permanența serviciilor publice de către fiecare șef de serviciu”. De asemenea, s-a dispus reținerea din salariul reclamantului a sumei de 12 lei cu titlu de dobândă.
U. C. și P. mun. C. au contestat, printr-o acțiune în contencios administrativ, Decizia nr. 36/2010 și Încheierea nr. VI 351/2010, în cadrul dosarului nr._/62/2010. Tribunalul B., prin Sentința Civilă nr. 860/CA/2012, a admis în parte acțiunea. Sentința menționată a fost modificată în parte de Curtea de Apel B., prin Decizia nr. 5005/R/2012 (ds._/62/2010*) în sensul că s-a dispus: „anularea în parte a pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, în sensul că reducerea cheltuielilor de personal pentru lunile noiembrie, decembrie 2009 este de 9,81%, în loc de 15,5%.” În mod similar, a fost anulată în parte Încheierea nr. VI 351/2010.
În aceste condiții, existând autoritate de lucru judecat pentru chestiunea litigioasă susindicată (în sensul cuantumului diminuării cheltuielilor de personal), Dispoziția nr. 177/08.02.2011 se impune a fi anulată doar sub aspectul cuantumului sumelor stabilite de pârât. Astfel, pârâtul a avut în vedere o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% pentru lunile noiembrie, decembrie 2009, or Curtea de Apel B. a stabilit că această diminuare este de doar 9,81% pentru luna noiembrie 2009. Corespunzător, și sumele stabilite prin Dispoziția 177/08.02.2011 vor trebui modificate și diminuate.
Referitor la aplicabilitatea Legii 84/2012 în cauză, trebuie reținut că apariția acesteia nu conduce, automat, la anularea actelor emise de ordonatorii de credit, ci doar la neexecutarea lor și doar în măsura în care nu au fost executate. Această concluzie este dovedită și de dispozițiile art. 2 al. 2 din Leg. 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salarială vizate de actul normativ menționat au fost achitate, acestea nu se restituie.
Prin Decizia nr. 4/2011, Camera de Conturi a Jud. B. a stabilit ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local prin plata unor adaosuri salariale care exced prevederilor legale în vigoare, pentru recuperarea acestuia și pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat.
Și acest act al Camerei de Conturi a fost contestat de U. C. și de P. mun. C., contestația făcând obiectul ds._ . Prin Sentința Civilă nr. 5458/CA/2012, Tribunalul B. a admis acțiunea. Prin Decizia nr. 469/R/2013, Curtea de Apel B. a admis recursul, a modificat sentința menționat și a respins acțiunea. În aceste condiții, Decizia nr. 4/2011 a fost menținută.
În executarea Deciziei nr. 4/2011, pârâtul primarul mun. C. a emis Dispoziția nr. 177/08.02.2011, contestată în prezenta cauză.
De asemenea, ca și la prima dispoziție în litigiu, existând autoritate de lucru judecat a Deciziei nr. 469/R/2013a Curții de Apel B., s-a respins cererea reclamantului, de anulare a Dispoziției nr. 177/08.02.2011. Și în privința acestei dispoziții în litigiu sunt valabile considerentele reținute de instanță cu privire la efectele Leg. 84/12, considerente arătate cu ocazia analizei primei dispoziții în litigiu.
Față de considerentele sus-expuse, cererea reclamantul C. F.-P. a fost admisă în parte, în sensul că a fost anulată în parte doar Dispoziția nr. 177/08.02.2011 cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, care trebuie diminuate prin luarea în considerare a unei reduceri de 9,81% pentru luna noiembrie 2009 și nu de 15,5%, celelalte pretenții din cererea de chemare în judecată urmând a fi respinse.
Pentru aceleași considerente s-a reținut cu privire la cererea principală, cererea de intervenție accesorie formulată de U. C. în interesul pârâtului a fost admisă, în temeiul art. 49 alin. 3 și urm. Cod Procedură Civilă.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamantul C. F. P. ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că . a) judecătorul fondului nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat,ce nu este îndeplinită în cauză. Dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 5005/R/2012 a Curții de Apel B. are o altă cauză și alte părți față de prezentul dosar; b) în mod greșit judecătorul fondului nu a reținut incidența în cauză a Legii nr. 84/2012 ,potrivit căreia deciziile de imputare,ca acte emise de ordonatorii de credite nu se mai pot executa. Nu s-a pronunțat instanța în acest sens,deși a fost investită de către reclamant cu o astfel de cerere.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului,modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta.
Recursul este parțial fondat.
Prin Dispozițiile contestate în acțiunea introductivă de instanță au fost stabilite obligații de plată în sarcina recurentului reclamant derivând din executarea Deciziei nr. 4/2011 a Camerei de Conturi a Jud. B..
S-a invocat de către recurent incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/2012 potrivit cu care „ Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
(2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.”
Instanța de fond a concluzionat corect că apariția actului normativ susmenționat nu conduce automat la anularea actelor emise de ordonatorii de credite ci doar la neexecutarea lor,în măsura în care acestea nu au fost executate,însă nu a observat că în cauză cele două dispoziții emise de intimata pârâtă sânt susceptibile de executare silită ,având valoarea unor titluri executorii.
La dosarul cauzei (act fila 16 ) există o „completare la precizarea cererii de intervenție în interes propriu” formulată de intimata U.A.T. Mun. C. din care rezultă că entitatea verificată a solicitat deja obligarea reclamantului (recurent) la „plata sumelor încasate necuvenit din bugetul local,în cuantum de 7841 lei„( 7670 lei + 171 lei) stabilite prin dispozițiile contestate.
Suma imputată reclamantului recurent prin Dispoziția nr. 87/01.02.2011 nu a fost încă recuperată pe calea executării silite a recurentului,astfel încât devin pe deplin incidente prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 care instituie amnistia fiscală și care conduc la neexecutarea lor. Instanța de fond nu a acordat eficiență acestor prevederi legale deși a fost legal investită cu o astfel de cerere (act fila 32 dosar Tribunal) .În ceea ce privește suma imputată prin Dispoziția nr. 177/08.02.2011 aceasta nu intră în discuție întrucât nu intră sub incidența art. 2 alin. 1 al Legii nr. 84/2012.
Așa fiind critica reclamantului recurent sub acest prim aspect este întemeiată,sens în care recursul va fi admis.
Nu poate fi însă reținută prima critică adusă sentinței atacate.
Judecătorul fondului a analizat fondul cauzei dedus judecății, nepronunțându-se pe excepția autorității de lucru judecat.
Referirea în considerentele sentinței la efectul pozitiv al lucrului judecat este corectă în condițiile în care acesta presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare deoarece altfel s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice. Puterea de lucru judecat nu se confunda cu autoritatea de lucru judecat,aceasta din urmă constituind o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces,cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa ,fără ca în al doilea proces să fie aceleași părți,să se discute același obiect și aceeași cauză.
În consecință Curtea,văzând prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va admite recursul declarat și va modifica în parte sentința atacată în sensul reținut în dispozitivul prezentei decizii.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul C. F. P. împotriva sentinței civile nr.6421/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte și în consecință:
Constată, în baza art. 2 alin.(1) din Legea nr. 84/2012, exonerarea reclamantului C. F. P. de la plata sumelor prevăzute în Dispoziția nr. 87/01.02.2011 emisă de către P. M. C..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014 .
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. S. O. M. BoureanuDemis M. S.
Grefier,
D. T.
Red AGS-27.06.2014
Tehnored DT-30.06.2014/2 ex
Jud fond- I B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 168/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 470/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
