Anulare act administrativ. Decizia nr. 2508/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2508/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 52778/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2508
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - D. A. S.
GREFIER - A. M. G.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul-reclamant P. G. împotriva Sentinței civile nr. 863/02.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte M. M. și PRIMĂRIA S. 4 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă intimatele pârâte M. M. prin avocat T. F. cu împuternicire avocațială la dosar – fila 20 și Primăria S. 4 București prin Primar, prin consilier juridic P. Miorela care depune delegație de reprezentare la dosar, lipsind recurentul reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea constată că recurentul reclamant avea obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei, dar nu a îndeplinit această obligație, astfel încât Curtea invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări.
Apărătorul intimatei pârâte M. M. solicită admiterea excepției insuficientei timbrări și anularea cererii de recurs.
Reprezentantul intimatei pârâte Primăria S. 4 București prin Primar, solicită admiterea excepției insuficientei timbrări și anularea recursului ca netimbrat.
În cazul în care se va transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru până la momentul pronunțării, Curtea acordă cuvântul pe fondul recursului.
Intimata pârâtă M. M. solicită respingerea recursului ca nefondat, cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise.
Intimata pârâtă Primăria S. 4 București prin Primar prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr._ , reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâții MISCSUNESCU M. (denumita, în continuare, parata 1) și P. S. 4 BUCURESTI (denumita, în continuare, parata 2), a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună: 1) anularea Autorizației de construire nr. 419/_/24.06.2009 emisa de parata 2 la solicitarea paratei 1; 2) constatarea suspendării de drept a autorizației de construire.
Prin sentința civilă nr. 863/02.03.2012, au fost respinse atât excepția prematuritatii, cat și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepții invocate de parata M. M., iar pe fondul cauzei a fost respinsă cererea formulată de reclamant ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
I. În fapt
1. Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei S. 4 București sub nr._, reclamantul din prezenta cauza a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate calitatea sa de proprietar al terenului în suprafața de 403,46 m.p. situat în municipiul București, ., nr. 8, sector 4 prin efectul prescripției achizitive de peste 30 de ani (fila 10).
2. După parcurgerea primului ciclu procesual, Curtea de Apel București a decis trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, unde aceasta a fost reinregistrata sub nr._/4/2009 (informații accesibile on-line la adresa www.portal.just.ro).
3. În cursul acestui litigiu, la data de 24.10.2008, parata 1 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 399,8 m.p., categoria curți-construcții, situat în intravilanul municipiului București, ., nr. 8B, sector 4, identificat prin nr. cadastral 9892 (file 38-39).
4. La data de 18.05.2009, parata 1 a solicitat paratei 2 emiterea unei autorizații în vederea executării lucrărilor de construire a unui imobil cu destinația de locuința (S+P+1E+M) asupra terenului descris la pct. 3 de mai sus (file 33-35).
5. La data de 24.06.2009, parata 2 a emis actul administrativ atacat în prezenta cauza, act prin care a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru locuința (D+P+1E+M) și împrejmuire pe terenul anterior menționat (file 29-30).
6. Documentația care a stat la baza emiterii autorizației atacate nu conține o declarație pe propria răspundere a paratei 1 din care să rezulte că terenul pe care urma se ridice construcția nu făcea obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești (file 31-120 și 165).
7. La data de 05.07.2011, prin cererea adresata paratei 2 și recepționata de aceasta la data de 06.07.2011, pentru motive similare celor expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecata, invocând prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat anularea autorizației de construire nr. 419/_/24.06.2009 și suspendarea lucrărilor (file 140-142 și 151-154).
8. La data de 11.08.2011, răspunzând plângerii reclamantului, parata 2 a refuzat sa dea curs favorabil solicitării acestuia, cu motivarea ca autorizația de construire fost emisa în conformitate cu prevederile legale și ca a produs efecte juridice, astfel ca nu mai poate fi revocata (fila 140).
9. La data de 17.10.2011, prin sentința pronunțata în dosarul nr._/4/2009, Judecătoria S. 4 București a respins acțiunea formulata de reclamantul din prezenta cauza în contradictoriu, printre alții, și cu parata 1 (fila 148).
10. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel. La momentul pronunțării prezentei hotărâri, Tribunalului București nu soluționase calea de atac exercitata de către reclamant.
11. La data de 30.11.2011, conform Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 315, Comisia de recepție a constatat finalizarea lucrărilor de construcții executate de parata 1 în conformitate cu prevederile autorizației de construire menționata la pct. 5 de mai sus (fila 149).
II. În drept
1. Conform prevederilor art. 12 alin. 1 teza intuia din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, “Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii.”
2. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 9 din același act normativ, în forma activa la data emiterii autorizației contestate, „Autorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute pentru prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții - aparținând exclusiv solicitantului.”
3. Conform prevederilor art. 1 alin. 1 teza intuia din Legea nr. 554/2004, “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, “Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.
4. În interesul legii nr. 554/2004, prin expresia “drept vătămat” se “orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ” (art. 2 alin. 1 lit. o), iar prin expresia “interes legitim privat” se înțelege “posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat” (art. 2 alin. 1 lit. p)
5. Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza intuia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, “Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral […] poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.”
6. În fine, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, “Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate […] să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ […]”, iar în conformitate cu prevederile alin. 3 al aceluiași articol, “În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.”
1) Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active
În materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuala activa deriva, așa cum rezulta din prevederile art. 52 din Constituție și art. 1 din Legea nr. 554/2004, din faptul vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim; prin urmare, au calitatea procesuala activa în litigiile de contencios administrativ persoanele fizice și juridice care se considera vătămate în drepturile lor.
Prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 recunosc legitimare procesuala activa și unui terț în raport de actul administrativ atacat daca se considera vătămat . un interes legitim prin actul administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Stabilirea existentei dreptului/interesului legitim și a vătămării acuzate de către reclamant urmează a se realiza pe baza probelor administrate, fiind o problema de fond în litigiul administrativ.
Pentru aceste considerente, excepția analizata a fost respinsa ca neîntemeiata.
2) Cu privire la excepția prematuritatii cererii
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. j) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin „plângere prealabila” se înțelege “cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din același act normativ, “Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
În cauza, reclamantul a formulat plângere prealabila împotriva actului ce formează obiectul cererii deduse judecații (a se vedea elementele de fapt prezentate la pct. I.7-8 de mai sus).
Pentru aceste motive, excepția analizata apare ca fiind neîntemeiata, fiind astfel respinsa ca atare.
3) Cu privire la petitul privind suspendarea executării autorizației de construire atacate
Suspendarea dispusa în condițiile prevederilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 vizează numai acte administrative care produc efecte juridice, deci acte administrative în vigoare, susceptibile de executare, care produc efecte în curs, la a căror stopare se tinde prin cerere.
În cauza, așa cum s-a arătat la pct. I.11 de mai sus, operațiunile tehnico-administrative și materiale necesare pentru punerea în executare a actului administrativ supus prezentei proceduri de suspendare a executării s-au finalizat cel mai târziu la data de 30.11.2011, data la care efectele autorizației în discuție s-au epuizat.
Așa fiind, petitul analizat apare ca fiind neîntemeiat, sub acest motiv fiind respins.
4) Cu privire la pețitul în anularea autorizației de construire
Mai intâi, este necesar a se determina daca eliberarea autorizației de construire în litigiu era legalmente condiționata de existenta unei declarații pe propria răspundere a paratei 1 din care să rezulte că terenul pe care urma se ridice construcția nu făcea obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.
Sub acest aspect, prin raportare la momentul emiterii autorizației atacate (căci nevalabilitatea unui act administrativ presupune existenta unui viciu la momentul emiterii sale, cauza de nulitate fiind fie anterioara, fie concomitenta eliberării actului), se observa ca, la data de 24.06.2009, în conținutul Legii nr. 50/1991 nu exista o dispoziție legala care sa impună autoritarii emitente a autorizației de construire sa pretindă solicitantului autorizației întocmirea și depunerea unei declarații pe proprie răspundere referitoare la eventualele litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești în privința terenurilor și/sau construcțiilor pe care urmează sa se construiască.
O asemenea dispoziție legala a fost introdusa în conținutul Legii nr. 50/1991 prin Legea nr. 453/2001, publicata în M. Of. nr. 431 din 1 august 2001 (pct. 9, de modificare a art. 6 din Legea nr. 50/1991, în numerotarea de la aceea data).
Ulterior, prin Legea nr. 119/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 122/2004 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 50/1991, publicata în M. Of. nr. 412 din 16 mai 2005, conținutul art. 7 alin. 9 al Legii nr. 50/1991 (“O data cu depunerea cererii de emitere a autorizației de construire solicitantul are obligația sa prezinte o declarație pe propria răspundere din care sa rezulte ca imobilul - teren și/sau construcții - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești. În caz contrar documentația se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după soluționarea definitiva în instanța a litigiului”) a fost modificat în sensul arătat la pct. II.2 de mai sus (pct. 9 al articolului unic al Legii nr. 119/2005).
Rezulta ca dispoziția legala care impunea întocmirea și depunerea declarației a fost abrogata, începând cu data de 19 mai 2005, astfel ca, la data emiterii autorizației de construire în litigiu, respectiv 24.06.2009, nu exista obligativitatea depunerii unei asemenea declarații, ca forma procedurala prescrisa de lege pentru valabila emitere a autorizației.
Or, în procedura emiterii unei autorizații de construire, organul administrativ competent este obligat sa efectueze numai acele acte premergătoare care ii sunt necesare pentru a-și exprima voința în mod valabil prin, în acord cu exigentele impuse de prevederile legale relevante. Aceste acte emana fie de la aceeași autoritate publica, fie sunt cerute terților sau solicitanților de autorizații de construire.
Legea nr. 50/1991 menționează expres actele care sunt necesare pentru emiterea autorizației de construire, iar în forma sa de la data de 24.06.2009, acest act normativ nu impunea solicitanților întocmirea și depunerea declarației pe proprie răspundere referitoare la existenta unor litigii pe rolul instanțelor judecătorești cu privire la terenul și/sau construcțiile pe care urmează sa se construiască.
Prin urmare, declarația în discuție nu era un act necesar, de natura a determina voința organului administrativ, iar lipsa ei nu poate fi valorizata din punct de vedere juridic și nu poate produce consecințele afirmate de câtre reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecata.
Apoi, prevederile legale redate la pct. II.3 de mai sus, care completează dispozițiile speciale cuprinse în art. 12 din Legea nr. 50/1991, consacra o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul ca un act administrativ poate fi anulat numai daca a produs reclamantului o vătămare . un interes legitim.
Atât dreptul vătămat, cat și interesul legitim privat (care este, în fapt, un drept subiectiv actual, întemeiat pe unul viitor) trebuie sa rezulte expres din lege, iar stabilirea existentei dreptului/interesului legitim și, apoi, a vătămării aduse acestora se face pe baza probelor administrate, fiind o problema de fond în litigiul administrativ.
În cauza, reclamantul nu a dovedit existenta vreunui drept real asupra terenului pe care s-a edificat construcția autorizata, iar simplul fapt ca acesta se pretinde titularul unui asemenea drept (pretenție respinsa, de altfel, printr-o hotărâre judecătoreasca nedefinitiva - pct. I.9-10 de mai sus), nu poate fundamenta concluzia existentei unui interes legitim privat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, redate la pct. II.4 de mai sus.
În concluzie, dreptul/interesul legitim pretins de reclamant nu exista, lipsind, astfel, obiectul unei eventuale vătămări aduse prin actul considerat nelegal.
În raport de considerentele mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 și art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, petitul analizat este apreciat ca fiind neîntemeiat, fiind respins ca atare.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul P. G. a declarat recurs solicitând desființarea în tot a sentinței recurate iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
a) Încă de la începutul anului 2007 recurentul reclamant a solicitat instanței de judecata sa constate calitatea sa de proprietar asupra terenului de 400 mp situate în București, ., nr. 8, ca efect al prescripției achizitive de peste 30 de ani;
- la nivelul anului 2008 i-a fost admisa cererea, constatându-se calitatea sa de proprietar;
- ulterior, la nivelului anului 2008, parata M. M. formulează o cerere de intervenție accesorie în favoarea apelului Primăriei Municipiului București;
- ca urmare a acestei solicitări, cauza a fost trimisa spre rejudecare la Judecătoria S. 4 București, aflându-se și în prezent în curs de soluționare;
- la nivelului anului 2009 când aceasta a solicitat autorizația de construire cunoștea situația litigioasa a terenului atât timp cat formulase cererea de intervenție cu un an înainte;
- mai mult decât atât, reclamantul a solicitat anularea titlurilor paratei, titlul eliberat pe L18/1991 și contractul de vânzare-cumpărare al acesteia; acea cauza este suspendata pana la soluționarea dosarului ce are ca obiect uzucapiunea și cererea de intervenție accesorie;
- cu toate acestea, parata la nivelul 2011 a distrus împrejmuirea terenului și a demarat lucrări de construire în baza autorizației a cărei anulare se solicită în prezenta cauza;
- în consecința, a solicitat instanței sa constate ca autorizația a fost emisa cu încălcarea disp. art. 7 al (9) din L50/1991 și sa dispună anularea acesteia.
b) Pe parcursul soluționării cauzei, ca urmare a transmiterii de către Primăria S. 4 București a dosarului întocmit în vederea eliberării Autorizației de construire, a arătat instanței de fond ca documentația nu este întocmita în conformitate cu dispozițiile legale, astfel:
- Cererea pentru eliberarea autorizației menționate mai sus nu este semnata de către solicitanta M. M.;
La rubrica Semnătura se poate observa doar o stampila a unei arhitecte, Somesan A.;
Aceeași stampila apare și pe Anexa la "Cererea pentru emiterea autorizației de construire" - insa acest formular poate fi semnat de către o persoana autorizata în cazul în care este completata de aceasta;
Nu se regăsește nicio mențiune de acest gen referitoare la cererea pentru eliberarea autorizației și mai mult decât atât, nu apare atașata acestei cereri vreo împuternicire sau procura în baza căreia arhitecta avea dreptul sa completeze cererea în locul intimatei - parate;
Din contra, cererea este completata doar cu numele dnei M., în sensul ca ar fi formulat și completat personal cererea, insa la sfârșitul cererii apare semnătura altei persoane;
Mai mult decât atât, multe rubrici obligatorii prin lege nu sunt completate, cum ar fi: masuri de securitate contra incendiului, masuri de protecție a mediului, durata estimate a executării lucrărilor șamd;
În normele de aplicare a L50/1991 se prevede: Documentul cu valoare de aviz conform, necesar pentru elaborarea și emiterea autorizației de construire/desființare, întocmit în baza concluziilor și propunerilor rezultate ca urmare a examinării și aprobării documentațiilor tehnice depuse în vederea autorizării, însumând condițiile și recomandările formulate prin:
a) avizele și acordurile pentru utilități urbane privind racordarea obiectivului și a organizării execuției lucrărilor la rețelele de utilități urbane (apa/canal, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicații, salubritate, transport urban);
b) avizele și acordurile specifice privind prevenirea și stingerea incendiilor, apărarea civila, protecția mediului și a sănătății populației.
Acordul unic se elaborează de structurile de specialitate constituite sub autoritatea administrației publice locale, în condițiile prevederilor art. 5 alin. (1).
Prin sentința recurata, instanța de fond e-a respins cererea ca nefondata, din perspectiva următoarelor considerente:
a) un prim motiv a fost referitor la dispozițiile legale în vigoare la nivelul anului 2009, care nu ar fi impus obligativitatea depunerii unei declarații pe proprie răspundere din care sa rezulte ca terenul nu ar fi în litigiu;
- instanța retine ca în procedura emiterii unei autorizații de construire, organul administrativ competent este obligat sa efectueze numai acele acte premergătoare care sunt necesare pentru a-și exprima voința în mod valabil, în acord cu exigentele impuse de prevederile legale relevante; aceste emana fie de la autoritatea publica, fie sunt cerute terților sau solicitanților de autorizații de construire;
- se menționează de asemenea ca L 50/1991 prevede expres actele care sunt necesare pentru emiterea autorizației de construire, iar în forma sa din anul 2009, acest act normativ nu impunea solicitanților întocmirea și depunerea declarației pe proprie răspundere referitoare la existența de litigii pe rolul instanțelor judecătorești cu privire la terenul pe care urmează sa construiască.
b) Un al doilea motiv reținut de către instanța de fond este acela ca nu reclamantul a făcut dovada existentei vreunui drept real asupra terenului pe care s-a edificat construcția autorizata, iar simplul fapt ca reclamantul se pretinde titularul unui asemenea drept nu poate fundamenta concluzia existentei unui interes legitim privat.
Nu există nici cea mai elementara referire la toate aspectele învederate în legătura cu documentația depusa de intimata - parata în vederea obținerii autorizației de construire.
Referitor la vătămarea suferita de reclamant, pe care instanța fondului retine ca nu ar fi fost dovedita, recurentul arată că în mod cert este prejudiciat de eliberarea autorizației de construire a cărei anulare o solicită și de lucrările efectuate de intimate în baza acesteia, astfel:
- Încă din anul 1975 a preluat în folosința terenul în suprafața de 400 mp din ., cu acordul Primăriei Municipiului București:
- acest teren se afla în prelungirea proprietății sale și devenise o groapa de gunoi;
- din același an al preluării, a împrejmuit terenul cu un gard de beton și l-a stăpânit sub nume de proprietar, îngrijându-se în permanenta de acesta;
- în prezent, intimata - parata, în baza autorizației de construire a distrus împrejmuirea ridicata de recurent;
- aceasta a solicitat eliberarea autorizației și a ridicat construcția cu toate ca exista acțiune pe rolul instanțelor de judecata prin care recurentul solicită sa se constate nulitatea titlului ei de proprietate și cerere prin care solicită sa se constate dreptul său de proprietar ca efect al prescripției achizitive de peste 30 de ani;
- atât timp cat recurentul reclamant s-a îngrijit de acest teren încă din anul 1975 netulburat de nimeni, și abia la momentul la care a formulat cerere prin care sa i se constate dreptul de proprietar (anul 2008), și i-a fost admisa, a apărut intimata invocând titlu de proprietate concretizat . vânzare - cumpărare, consideră ca este pe deplin dovedita vătămarea suferita ca urmare a procedurilor întreprinse de intimata.
Trebuie constatată vădita netemeinicie a soluției instanței de fond raportat la normele legale în vigoare care prevăd obligativitatea depunerii unei documentații complete în vederea obținerii autorizației de construire. Având în vedere ca prezenta cerere nici măcar nu este semnata de către solicitanta și nici nu conține mențiunile obligatorii la rubricile arătate mai sus, se impunea anularea acesteia.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 ind 1 C.p.c., iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 29.03.2013 intimata Primăria S. 4 prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele motive:
• Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisa executarea lucrărilor de construcții corespunzător masurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
• Autorizația de construire se emite în baza documentației tehnice - D.T., elaborata în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
• Solicitantul autorizației de construire/desființare poate fi orice persoana fizica sau juridica deținătoare a unui titlu asupra imobilului, care atesta dreptul de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donație, certificat de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătoreasca etc), sau a unui contract de concesiune, contract de cesiune, contract de comodat, ori a unui contract de închiriere (numai pentru construcții cu caracter provizoriu, cu acordul expres al proprietarului de drept).
• Solicitarea emiterii unei autorizații de construire/desființare se poate face fie direct de către deținătorii titlului asupra imobilului sau de investitori, fie prin intermediul unui împuternicit, desemnat în condițiile legii, care poate fi consultantul, proiectantul, orice alta persoana fizica sau o persoana juridica autorizata care are în obiectul de activitate managementul sau proiectarea lucrărilor de construcții.
Potrivit art.7 alin. 9 din Legea nr. 50/1991, republicata, cu modificările și completările ulterioare: „Autorizația de construire se emite daca sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitenta a autorizației nu este responsabila pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenta, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul-teren și/sau construcții aparținând solicitantului, responsabilitatea revenind exclusiv acestuia”.
Prin adresa nr._/12.08.2011 s-a comunicat reclamantului care a fost documentația care a stat la baza emiterii autorizației de construire nr.419/_/24.06.2009 pentru executarea lucrărilor de construire a unui imobil D+P+1E+M cu destinația de locuințe și împrejmuire teren în . nr.8B, sector 4, București, respectiv:
• dovada, în copie legalizata, a titlului de proprietate, respectiv actul de vânzare cumpărare nr.2394/24.10.2009, prin care d-na M. M. devine proprietarul terenului din . nr.8B, sector 4, București, identificat prin număr cadastral și carte funciara;
• documentația tehnica, respectiv piese scrise și piese desenate;
• avizele și acordurile stabilite în certificatul de urbanism;
• dovada achitării taxelor aferente;
• certificate de rol fiscal pentru teren eliberate de DGITL Sector 4
În mod corect instanța de fond a reținut ca Legea nr. 50/1991, în forma sa în vigoare de la data de 24.06.2009 nu impunea solicitanților întocmirea și depunerea declarației pe propria răspundere referitoare la existenta unor litigii pe rolul instanțelor judecătorești cu privire la terenul și/sau construcțiile pe care urmează sa se construiască.
Recurentul-reclamant nu a motivat în niciun fel pretențiile din cererea de chemare în judecata, ci s-a mulțumit sa arate doar un istoric de litigii intre acesta și parata M. și a afirmat ca autorizația a fost emisa cu încălcarea dispozițiilor legale.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut ca în cauza reclamantul nu a dovedit existenta vreunui drept real asupra terenului pe care s-a edificat construcția autorizata.
Și, în condițiile în care dreptul/interesul legitim pretins de recurentul-reclamant nu exista, nu exista nicio eventuala vătămare adusa prin actul administrativ a cărui anulare o solicita.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C. proc.civ.
Intimata M. M. nu a formulat întâmpinare dar la termenele de judecată din 01.04.2013 și din 03.06.2013 a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din 01.04.2013 recurentul reclamant a depus la dosar dovada achitării timbrului judiciar de 0,5 lei, la același moment Curtea punând în vedere acestuia să achite și să depună la dosar și taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei. Întrucât la următorul termen de judecată s-a constatat neîndeplinirea acestei obligații, Curtea din oficiu a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului, reținând cauza în pronunțare asupra acesteia.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Conform rezoluției de primire a recursului și mențiunilor din încheierea de ședință publică din 01.04.2013, a fost stabilită în sarcina recurentului reclamant obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei.
Recursul a fost timbrat de către recurent numai cu timbru judiciar, nu și cu menționata taxa judiciară de timbru.
Curtea, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, urmează să analizeze cu prioritate excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs, excepție de procedură, peremptorie, dar care începe prin a avea un efect dilatoriu.
Astfel, art. 20 alin. 1 - 3 din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, stabilește că: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Totodată, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:
- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță;
- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani”.
Cum recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru, dar și întrucât nu a formulat nici cerere de ajutor public judiciar în sensul scutirii, reducerii sau eșalonării achitării taxei judiciare de timbru stabilită, conform OUG 51/2008, nici cerere de reexaminare, Curtea, constatând că prezentul recurs este insuficient timbrat, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, urmează să admită excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu și să anuleze cererea de recurs în consecință.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu.
Anulează recursul promovat de recurentul-reclamant P. G.cu domiciliul în București, . nr. 6, sector 4, în contradictoriu cu intimatele-pârâte M. M.cu domiciliul în București, .. 77, sector 4 și PRIMĂRIA S. 4 BUCUREȘTI PRIN PRIMARcu sediul în București, .. 6-16, sector 4, ca insuficient timbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. D. A. S.
GREFIER
A. M. G.
Red./Dact. DAS
2 ex – 07.06.2013
Tribunalul București
Jud. fond. A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1114/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 878/2013.... → |
|---|
